“În mănăstire nu poţi rămâne dacă nu eşti chemat şi dacă nu percepi realitatea, altfel nimereşti la spitalul de psihiatrie” – Egumenul Sebastian Moroşanu

Pentru părintele Sebastian, lipsurile lumeşti nu contează. Ştie asta încă de acum 15 ani, când a ajuns la Mânăstirea Noul Neamţ. S-a născut într-o familie de intelectuali din Chişinău şi, fiind singurul copil în familie, a primit mereu tot ce îşi dorea. Poate de aceea a fost un copil rebel, de multe ori nemulţumit de ceea ce făcea. Uneori, în mod straniu, se visa în biserică şi nu înţelegea ce semnificaţie are acest lucru.

“Despre călugărie nu aveam de unde să ştiu. Ştiam doar despre călugări de la Umberto Eco, din “Numele trandafirului”, ştiam doar de la Ion Druţă “Clopotniţa”, “Biserica albă”, îşi aduce aminte părintele Sebastian.

Ca orice tânăr, şi-a văzut de viaţă şi a absolvit Facultatea de drept. La 24 de ani a avut curiozitatea să afle ce înseamnă viaţa monahală.

Noul Neamţ a fost prima mănăstire pe care a văzut-o în viaţa lui.

“Când am trecut peste poarta mănăstirii, am simţit în mine un răspuns – eşti acasă”, mărturiseşte părintele.

Aşa că nu a mai plecat de aici. Ca orice novice, a avut de trecut nu doar proba credinţei, ci şi a dedicaţiei prin muncă fizică. Băiatul de oraş, obişnuit mai degrabă cu studiul şi cartea, n-a pregetat şi a lucrat de toate, inclusiv la cărat saci. Multă vreme familia nu a ştiut nimic despre el şi le-a dat de veste unde este abia după ce devenise călugăr.

“Eu sunt unicul copil la părinţi, vroiau şi ei să aibă nepoţi. Le-am tăiat toate aceste ocazii. Au fost un pic supăraţi, dar nu au avut încotro”, spune preotul.

Încet-încet, părintele Sebastian s-a împăcat cu sine şi cu Dumnezeu.

“În mănăstire nu poţi rămâne dacă nu eşti chemat şi dacă nu percepi realitatea, altfel nimereşti la spitalul de psihiatrie. Eu eram acela care ziceam – călugării sunt nişte oameni proşti, nişte needucaţi şi neînvăţaţi”, spune părintele Sebastian.

Îl întrebăm ce ar spune despre credinţă unui om de dincolo de poarta mănăstirii. Ne-a răspuns că drumul spre mântuire nu înseamnă ore întregi de bătut mătănii, ci puterea de a fi mai buni, de a întinde o mână de ajutor cui are nevoie şi chiar de a-l asculta pe omul care vrea să-şi descarce sufletul.

httpv://youtu.be/kyAto6kSOqY

Articol relatat de portalul ortodox.md