Într-o clipă îs pe pământ şi în cer!

Într-o clipă îs pe pământ şi în cer!

De la marginile lumii şi din adâncuri se reîntorc şi ne spun în şoapta lor tot ce avem de îndeplinit: bine sau rău, dar tu, omule, alege! Gândurile rele… puzderie! Ele tăbărăsc de obicei în mintea omului concentrat la rugăciune sau hotărât a săvârşi binele!

Musafirii nedoriţi, dacă încolţesc ca şi buruienile prin straturi, smulge-le mai înainte de a creşte în propria ta minte.

Ce strat minunat! Un pământ atât de roditor… Dar dacă nu vei plivi buruienile din vreme, te vei pomeni în toamna vieţii tale cu o şerpărie întreagă.

Doreşti să fii de folos pentru tine, pentru viaţă, pentru omenire? Smulge din stratul pe care-l ai buruiana gândului stricat şi nu privi gândurile rele ca într-o oglindă şi nici nu le răsuci pentru a le vedea pe toate feţele. Căci de aici începe păcatul, îndulcindu-te sub amăgirea lor. Cu hoţii nu se face târg, ci se alungă! De vrei, le poţi socoti păsări zburătoare; dar nu-ţi deschide fereastra inimii ca să le arunci grăunţe. Lasă-le să treacă în zbor peste ograda sufletului tău, fără să le dai hrană. Te vei uita şi nu vor mai fi, că ele vor zbura mai departe şi păcatul se va risipi ca un fum mai înainte de a face jeratic pe vatra sufletului tău.

O, voi, gânduri abia născute, de ce vă lăsaţi tulburate? De ce fugiţi (de sub cenzura minţii) ca o turmă de oi când dau peste păşune străină? Vedeţi cum se risipesc de sub ochii păstorului? Ori le sfâşie sălbatica fiară, ori le otrăveşte o iarbă rea. Vraja ispitelor de a scăpa de sub supravegherea multă, pagubă aduce.

Omule! Pune mâna pe toiagul rugăciunii şi fă-le ocol în staulul minţii ca să stea acasă sub mila Domnului (sub frâna conştiinţei), Care le hrăneşte şi Care primeşte rugăciunile noastre: “Sufletele le sfinţeşte, trupurile le curăţeşte, cugetele le îndreptează, gândurile le curăţeşte şi aşa ne izbăveşte pe noi de tot necazul celor rele şi al durerii” (din Ceaslov).

Nemiloasa boală a sufletelor omeneşti, microbul strecurat în rana sufletului, cuiele diavolului bătute în pomul vieţii omeneşti, smulge-le cu cleştele rugăciunii şi-ţi unge durerea cu harul Sfintei Taine. Scapă-te de satana; l-ai cunoscut poate la o înjurătură. Ooo… şi e aşa de viclean. Căci spune Sfântul Iacob că limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi vâră în flăcări aria vieţii.

Crezi că înjurătura te astâmpără sau îţi sporeşte puterile? Ε numai o morfină a sufletului – te uşurează pentru o clipă şi te încarcă de amărăciune pentru o veşnicie. Fii hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat. Un înger bun doreşte să te ajute, nu-l refuza.

Sau poate ai ajuns robul băuturii, de necaz, din necumpătare, din patimi? Ooo…! nu ştii că beţia e culcuşul satanei în sufletul ameţit? N-ai văzut că unde-s bălăriile se ascund şerpii şi viperele? Dar, oare, în bălăriile beţiei (tulburarea sângelui şi a creierului) nu se îngrămădesc şerpii patimilor – murdăria trupească şi sufletească: vorbe josnice şi glume necontrolate, înjurături, desfrâu şi altele? Adu-ţi aminte că Sfântul Pavel scrie corintenilor că: nici curvarii, nici furii, nici nesăţioşii de averi, nici beţivii, nici cei răi de gură nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Mântuitorul nostru voieşte ca: “Toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Cor. 2, 4) Nu întârzia! Nu uita că eşti călător prin viaţa asta.

Oare nu ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale tu alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău.

Te-ai gândit cum să-ţi pregăteşti această căruţă? Nici un om chibzuit, sau întreg la minte, nu încarcă lemne, fân sau altceva în carul său până nu-l pregăteşte mai întâi: îl lungeşte, pune lanţuri, prăjină, unge osiile şi apoi încarcă povara pe care doreşte să o transporte. Dacă pentru încărcătura unei poveri obişnuite ne pregătim căruţa cu atâta grijă, cu atât mai vârtos trebuie să ne pregătim căruţa trupului cu lanţurile înfrânării pentru ca să putem transporta cu pace sufletul nostru.

Dacă noi, oamenii, nu îndrăznim să încărcăm o căruţă nepregătită, cu atât mai vârtos Domnul nostru Iisus Hristos nu va revărsa harul Său într-un trup neîngrijit şi un suflet pustiit.

Nu o spun eu, ci Sfântul Apostol Pavel care zice: orice faceţi cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi din tot sufletul, ca pentru Domnul, iar nu ca pentru oameni (Coloseni 3, 23). În numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl, iar vorbirea voastră să fie dreasă cu sare şi cu grabă să asculte, zăbavnic la vorbă, zăbavnic la mânie (Iacov 1, 19). Dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu-şi ţine limba în frâu, îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică (Iacov 1, 26).

De aceea, omule, când vorbeşti, gândeşte-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă, gândeşte-te să te zideşti pe tine şi pe el cu fiecare cuvânt căci şi el şi tu sunteţi ai lui Hristos, Care pentru noi, creştinii, este temelia vieţii noastre. “După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte; căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este lisus Hristos. Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc” (I Corinteni 3, 12). Nu uita că eşti o cărămidă duhovnicească din marea clădire a Bisericii lui Hristos. Rămâi cuminte în acest zid socotindu-te legat de celelalte cărămizi cu mortarul iubirii.

Nu te smulge din linia acestui zid duhovnicesc, ci, rotunjindu-ţi cuvintele printr-o frământătură curată a gândurilor, arde-le în cuptorul minţii luminate şi abia apoi trimite-le pe marele şantier al vieţii omeneşti. Clădirea construită astfel, niciodată nu se va prăbuşi.

Fericiţi cei ce mor în Domnul căci faptele lor vin cu ei şi trăiesc în veşnicie.

Omule, trebuie să-ţi schimbi viaţa – retează cu foarfeca voile tale – crengile rele: sudalmele, neascultările, şi va rămânea un pom care nu va putrezi în veac – e cuvântul lui Dumnezeu.

În fiecare zi citeşte, dacă poţi, măcar un verset, măcar un capitol sau un psalm, de care să-ţi legi gândurile, mutându-te de la cele stricăcioase la cele veşnice. Dând astfel de lucru gândului, nu-l vei mai lăsa să zămislească păcatul, care să nască fapte ruşinoase.

Rugăciunea şi postul, aceste aripi sufleteşti, puternice arme de luptă duhovnicească, cu care-ţi poţi câştiga biruinţa împotriva la tot păcatul, le cunoşti şi tu, omule, şi ştii cât de folositoare sunt.

Da! Rugăciunea şi postul sunt minunatele unelte duhovniceşti cu care îţi strângi laolaltă roada ostenelilor duhovniceşti, ca şi pe altă parte uneltele gospodăreşti – când trebuie să coseşti păcatul, când să aduni virtuţile şi când să nimiceşti buruiana gândurilor sălbatice.

Foloseşte-te de ele când trebuie, căci nimeni nu cunoaşte mai bine ca tine unde să aduni şi unde să tai, numai tu, omule, ştii. Căci scris este: “Vreme este să plângi şi vreme este să vorbeşti şi vreme este să taci şi toate la vremea lor, şi toate cu aleasă înţelepciune” (Ecclesiastul 3, 4-8).

“Eu voiesc, zice Sfântul Apostol Pavel, ca toţi oamenii să fie cum sunt eu. Dar fiecare are darul său de la Dumnezeu” (I Corinteni 7, 7).

Mai degrabă atâta cât faci, fă cu duh de smerenie, pentru că Dumnezeu celor trufaşi le stă împotrivă; iar celor smeriţi le dă har.

Te afli în post, nu uita că postul te ajută şi este sala de aşteptare, în care creştinul îmbolnăvit de păcate trebuie să cugete, până-i vine rândul, cum să-şi dezvăluie boala mai sincer înaintea duhovnicului său la spovedanie, pentru că de vreme ce ai venit la doctor să nu cumva să te întorci nevindecat, ci să ai parte în mod folositor de cereştile doctorii ale Sfintei Treimi.

Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor.

Orice unealtă e cu două tăişuri. Dacă nu o foloseşti cum trebuie, în loc să taie, ea te taie, în loc să clădească, te dărâmă. Deci, fii cu nădejdea în Domnul când foloseşti uneltele Lui.

Adu-ţi aminte de acel sobor tainic care a pus la cale trădarea şi prinderea lui Iisus. Era într-o zi de miercuri şi a treia zi, vinerea, a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. Hristos a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.

Chinuit a fost şi supus şi nu Şi-a deschis gura Sa, ca o oaie spre junghiere S-a adus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-L tunde, aşa nu Şi-a deschis gura Sa (Faptele Apostolilor 8, 32).

Deci a fost răstignit pentru păcatele noastre. Şi fiindcă în aceste două zile a pătimit Iisus pentru noi toţi, dorind în chip deosebit să ne scoată din mocirla păcatului, a patimilor, a pieirii veşnice, vrând să ne mântuiască, vom rămâne, oare, nepăsători la marea Lui jertfă? Să nu ne jertfim şi noi măcar atât, prin înfrânare?

Părintele Arsenie Boca

Extras din „Tinerii, Familia si copii nascuti in lanturi”, Ed. Pelerinul, 2004

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *