Leapădă orice gând de întâietate şi pune în inima ta grija de a sluji cât mai mult binelui celor care te înconjoară, şi vei fi mare în ochii lui Dumnezeu

barbat credincios biserica

Măreţia se măsoară, după cuvântul Domnului, nu după neam, nici după putere, nici după înzestrare, ci după ştiinţa de a face bine celorlalţi. Cel ce lucrează mai neobosit şi mai mult în această privinţă, acela este cel mai mare.

Aşa cum într-o familie capul îşi ia asupră-şi grijile întregii familii, iar cinstirea şi întâietatea lui stau în a-i odihni pe toţi şi a face în aşa fel ca tuturor să le fie bine, şi în obştea creştină cel ce voieşte a fi cap trebuie să ia asupră-şi, pe de-a-ntregul, grija ca toţi să aibă mulţumire în Hristos în locul din obşte pe care se află şi în lucrarea pe care şi-a ales-o. Cel mai bine însă este aşa: leapădă orice gând de întâietate şi pune în inima ta grija de a sluji cât mai mult binelui celor care te înconjoară, şi vei fi mare în ochii lui Dumnezeu şi poate că, de asemenea, în sufletul oamenilor.

Dacă toţi mai-marii ar face din această lege a lui Hristos lege a conştiinţei lor, ce bunăstare şi mulţumire s-ar înstăpâni îndată printre noi! Din păcate însă, cei mai mulţi dintre noi, ajungând în fruntea obştii, încep degrabă să se slujească pe sine şi propriile interese, cerând mai întotdeauna slugi, în loc să slujească ei celorlalţi; iar conştiinţa şi-o amăgesc împlinindu-şi cu bine treburile oficiale. Din pricina asta sunt o mulţime de şefi, dar binele nu mai răsare printre noi şi toate instituţiile bune nu aduc binele ce se aşteaptă de la ele.

Sf. Teofan Zăvorâtul – ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”, Ed. Sophia

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.