Lecţia esenţială este cunoașterea lui Dumnezeu



copii educatie

Educaţia copilului trebuie să înceapă fără îndoială cu educaţia părinţilor. Părinţii transmit copiilor, pe lângă o serie de coduri genetice, înclinaţii, predispoziţii totodată şi o anumită conduită, un set de reguli. Acest set de reguli îl putem asemăna cu setul de bază al limbajului de programare. Astfel, în funcţie de acest set de reguli, viitorul adult îşi va construi propria filosofie şi concepţie despre lume şi viaţă.

Această concepţie, odată formată, în cele mai multe cazuri, va fi foarte greu de schimbat, ceea ce denotă faptul că este foarte importantă baza de la care se pleacă pentru construirea acestei viziuni proprii despre viaţă.

Conduita morală imprimată de familie până când copilul va ajunge la şcoală va fi influenţată mai departe atât de sistemul educaţional, cât şi de proximitatea altor conduite ale celorlalţi copii, pentru că se pare că educaţia prin exemple se dovedeşte a fi unul dintre cele mai importante mijloace pentru formarea caracterului moral al copiilor.

Astfel, în primii ani de şcoală, este pentru prima oară când copilul trebuie să pună faţă în faţă cele două sisteme de valori uşor diferite până la a fi total diferite. Pe de o parte, această contradicţie este benefică pentru că numai aşa se poate construi un sistem solid de ierarhizare axiologică a valorilor, prin alegerea celor mai bune elemente din fiecare sistem; pe de altă parte, copilul poate fi total debusolat, întrucât la 7 ani acesta nu are capacitatea de discernere foarte dezvoltată. Aici poate fi dat exemplul clasic al teoriei creaţionismului versus teoria evoluţionismului. Părinţii şi Biserica îi învaţă că omul a fost creat de Dumnezeu, iar de cealaltă parte şcoala promovează intens teoria evoluţionistă, susţinând că omul provine din primate.

În străduiţa de a forma caracterul copiilor lor, părinţii şi şcoala trebuie să conlucreze armonios, să nu dărâme unul ceea ce construieşte celălalt.

Problema constă în aceea că şcoala propovă­du­ieşte o ştiinţă complet autonomă, nu numai îndepăr­tată de Dumnezeu, ci chiar excluzându-L total pe Dumnezeu, cultivând astfel o ideologie atee, cu voie sau uneori fără voie.

Tânărul trebuie să facă faţă acestei provocări, să rezolve singur contradicţiile venite din cele două sisteme de educaţie. Astfel, ora de Religie îl ajută pe elev să găsească soluţiile şi să rezolve contradicţiile dintre cele două sisteme de valori. Pentru că în ora de Religie trebuie să se facă legătura între ştiinţa autonomă şi Dumnezeu. „Dintre toate sfintele lucrări, educaţia religioasă este cea mai sfântă”, spune Sfântul Teofan Zăvorâtul. Cei care lipsesc copiii de Religie se poate spune că fac o crimă faţă de viitorul lor de oameni pe această lume şi faţă de mântuire pentru lumea veşnică, deci a nu face educaţie religioasă copilului este ca şi când ai proceda la o operaţie de infirmizare a sufletului, de a amputa fiinţa omenească de ceea ce are ea mai de preţ.

Omul de ştiinţă nu creează legi, ci le descoperă, legi ce au fost puse de un Creator, nu care au apărut din neant şi care apoi au evoluat. Majoritatea oamenilor de ştiinţă care au contribuit decisiv în dezvoltarea ştiinţei au ajuns la concluzia că în spatele descoperirilor lor stă Creatorul.

Legile fundamentale ale vieţii predate la orele de Religie trebuie sădite în suflet de la o vârstă cât mai fragedă. Pentru copii, lecţia esenţială este aceea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu cel veşnic. Pentru că mintea, capul copilului, nu este un vas pe care să-l umpli, ci este o făclie pe care să o aprinzi astfel încât, mai târziu, să lumineze cu lumină proprie.

Părintele Serafim Rose spunea că trebuie să fim gata să înfruntăm influenţa lumii printr-o educaţie creştină sănătoasă şi că tot ceea ce cunoaşte copilul la şcoală trebuie să fie controlat şi corectat acasă. Pentru că nu tot ceea ce îi dau copilului învăţătorii este pur şi simplu folositor sau neutru, căci chiar dacă el îşi însuşeşte cunoştinţe şi îndemânări folositoare (iar cea mai mare parte a şcolilor contemporane eşuează ruşinos chiar şi în aceasta), lui i se vor preda şi multe idei şi păreri greşite. Aprecierea de către copil a muzicii, istoriei, artei, filosofiei știinţei şi desigur a vieţii şi religiei trebuie să vină în primul rând din familie şi Biserică, altminteri copilul va avea o educaţie greşită. Părinţii trebuie să supravegheze ce învaţă copiii lor şi să repare aceasta acasă, menţinându-se pe o poziţie sinceră şi revelând numaidecât aspectul moral, care lipseşte cu desăvârşire în instruirea laică.

Iar cel dintâi scop al unei şcoli ar trebui să fie educaţia umană, adică înălţarea, mobilizarea firii omeneşti; înălţarea însemnând ca omul să treacă de la frică la curaj, de la lene la muncă, de la furie la stăpânire de sine, de la minciună la adevăr. Oare şcoala noastră consolidează caracterul tinerilor? Oare profesorii pot abdica de la rolul de educatori ai caracterului tinerilor predând doar partea ştiinţifică a materiei lor? Dacă profesorii de Religie au această menire, de ce să nu o facă? De ce am împiedica sădirea valorilor morale în viaţa elevilor?

Pentru că a scoate din blocul inform al fiinţei umane o statuie vie după chipul lui Dumnezeu este lucru greu, dar merită osteneala.

Concluzionăm cu o idee a Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el se bucură oamenii, se bucură şi Dumnezeu”.

(Maria Neagu, elevă în clasa a IX-a F, Colegiul Național „Sfântul Sava“ din București)

Sursa: ziarullumina.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *