Împărtășirea elevilor și a profesorilor la început de an școlar!?

impartasirea elevilor si a profesorilor

Trăim bucuria unei blânde toamne ce a pus stăpânire, cel puțin calendaristic, pe bătrâna Moldovă.

Până la ploile cele reci și posomorâte, până la spectacolul trist al desfrunzirii codrilor încă ne bucurăm de temperaturi generoase, deși lumina soarelui parcă a pălit, iar pâcle de aburi reci au început să se lase pe văi în diminețile de septembrie; seara, când se aşterne liniștea, pătrunde ca un fior prelung răsuflarea codrului ce așteaptă să-l cotropească roiurile de frunze desprinse de pe ramuri într-un dans al morții efemere.

Desișurile cadaverice oftează adânc sub călcâiele timpului ce se deapănă implacabil. Da, a venit toamna! Noi am adăugat încă o vară vieții noastre, iar toamna va însemna un popas, potrivit legilor eterne care ne călăuzesc. S-a isprăvit vacanța celor mici, concediile așijderea. Oamenii, parcă burzuluiți de sezonul estival, încep a se reîntoarce la locurile lor, gândindu-se la un nou început.

Îndată școlile își vor redeschide porțile, iar învățăceii le vor umple de larmă toate cotloanele. Părinții, bunicii, așezați pe la casele și rosturile lor, gospodinele trebăluind zorite la pregătirile de iarnă, transformă luna lui Vinicel într-un răstimp al prefacerilor, adeverit și prin ziua de întâi, când am sărbătorit începutul anului bisericesc. Dacă tot veni vorba de sărbători, una din cele mai însemnate ale primei luni de toamnă o reprezintă cea închinată Înălțării Sfintei Cruci. Cunoscând prea bine semnificațiile istorice ale praznicului cinstitului lemn, m-am întrebat: oare întâmplător proslăvim toamna Semnul prin care Dumnezeu-Omul a biruit moartea? Deși ar părea, sigur nu e așa. Purtarea de grijă a Preamilostivului Tată Ceresc ne oferă astfel o nouă șansă de a nu uita, chiar copleşiţi de grijile materiale, de a nu pierde din vedere menirea sublimă și primordială a existenţei omeneşti, biruite adeseori de coruptibilitate și vanitate: asumarea Crucii Mântuitorului Hristos.

Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, statornicit de Sfinții Părinți chiar la mijlocul lui Răpciune, ne îndeamnă nu doar să strângem provizii în vederea iernii, ci și merinde pentru suflet. Anul acesta, sărbătoarea premerge debutul anului școlar. Ne amintim cu nostalgie de forfota specifică momentului: emoții, bucurii, rechizite, ghiozdane, cărți, caiete, câte și câte alte pregătiri, clinchetul mult așteptatului clopoțel.

Ne revin în minte chipurile colegilor, ale învățătorului ori învățătoarei, precum și ale profesorilor noștri, mirosul clasei proaspăt văruite, frumos amenajate. Pe lângă preocupările specifice, inerente, de altfel, oare ne vom găsi răgazul să ne gândim la o pregătire duhovnicească a școlarilor și, de ce nu?, chiar a dascălilor? Există biserici unde, în preajma deschiderii cursurilor, numeroşi copii primesc Sfânta Împărtășanie. Ce frumos ar fi ca aceasta să devină o tradiție pentru toți elevii! Ce le poate fi mai de folos decât să păşească în noul an de învăţământ luându-L pe Domnul Hristos drept pavăză și sprijin? Cuminecarea cu Hristos la început de an școlar apare cu atât mai necesară astăzi, când ne vedem de-a dreptul invadaţi de curente străine de duhul Sfintei Ortodoxii şi de credința înaintașilor, când se încearcă îndepărtarea noastră de Dumnezeu, de semeni şi distrugerea valorilor recunoscute ale familiei tradiționale ori ale unei vieţi sănătoase, ancorate în lumina creștină. Se observă lesne că societatea românească tinde, pe zi ce trece, să devină una consumistă, stăpânită de ideologii care distorsionează sau chiar distrug sensul profund al existenţei prin depărtarea tot mai mare de Evanghelie; centrul de greutate se fixează în afirmarea propriei autonomii umane, înrobite plăcerii, ajungându-se astfel la uitarea menirii sfinte a persoanei. Într-o asemenea atmosferă, asistăm la o adevărată răsturnare a valorilor: se încearcă de pretutindeni compromiterea legii morale, omul alunecând pe panta deplinei obedienţe faţă de materie, în timp ce caracterul rece, metalic, al civilizației tehnice îi înăbușă în taina ființei până şi ultimul suspin după Dumnezeu.

În aceste condiții, este esențial ca învățăceilor să li se descopere în actul educațional lumini autentice, călăuze perene ale urcuşului spre veşnicie: credința în Sfânta Treime, dragostea pentru frumos și bine, respectul față de poruncile lui Dumnezeu, preţuirea moştenirii strămoşilor. Numai așa, în actuala perioadă de criză și confuzie, tinerii vor izbuti să facă diferența între Duhul lui Hristos și duhul unei lumi corupte ori coruptibile, între dreapta credință și credințele deșarte, între libertatea cea plăcută Domnului, născătoare de bine, de frumos, și cea haotică, izvorâtoare a unei vieți dezordonate și promiscui.

De ce ar trebui să se pregătească și dascălii la început de an școlar pentru cuminecarea cu Hristos, desăvârșitul Învățător al lumii? Aș răspunde prin cuvintele înțelepte ale Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nu există artă mai frumoasă decât arta educației. Pictorul sau sculptorul fac figuri fără viață, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură și oamenii, se bucură și Dumnezeu”. Sunt de părere că numai inspirați de Hristos, izvorul înțelepciunii, numai avându-L pe Hristos în taina ființei lor, dascălii școlilor noastre pot ajunge la înalta chemare de a modela în sufletele învățăceilor chipuri vii, plăcute oamenilor, dar și Cerescului Tată, căci, după cugetarea aceluiași Sfânt Părinte: „un tânăr de a cărui educație nu te ocupi este ca un pământ înțelenit pe care cresc mulți spini. Să aruncăm, dar, asupra tinerilor focul Duhului Sfânt, să ardem dorințele lor rele, să întoarcem brazdele ogorului sufletului lor şi să-i facem gata de a primi învățătura cea bună”. (Arhimandrit Mihail Daniliuc)

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *