„Luați-vă soți curajoși, nu din ăștia…” – 7 sfaturi pentru părinți și copii, de la Părintele Constantin Necula

1. Fiți un tată bun, fiți o mamă bună! Până la urmă, o tocană de cartofi e mai bună decât o tocană de „limbă”…

2. Tații nu sunt niciodată „predicat”, sunt subiect: sunt „Cine?”.

3. „Părinții mănâncă aguridă și copiilor li se strepezesc dinții” era valabil doar până la Hristos. Cele mai bune lecții despre Înviere le-am primit în spitalele de copii bolnavi. Să nu râdeți niciodată de copiii bolnavi, boala lor nu este plata păcatelor părinților, ci este semnul biruinței lui Hristos. Mergeți înainte, iubiți-vă copiii, rușinați-vă doar de atât: că ceilalți nu înțeleg cât este de greu… Nimic nu-i mai onorant decât o familie care-și duce crucea suferinței copilului lor până înaintea lui Hristos. Hristos e odihna noastră! Am văzut părinți zdrobiți. Un copil fără părinți se cheamă orfan, o soție fără soț se cheamă văduvă, un soț fără soție se cheamă văduv. Dar un părinte care și-a pierdut copilul nu are nume… este asemenea Tatălui din Ceruri, Care L-a dat pe Hristos pentru lume.

4. Luați-vă soți curajoși, nu din ăștia care calcă de două ori într-un loc și cred că-i sârbă! Toată lumea crede că dacă stă și se roagă, vine Făt-Frumos călare pe calul alb. Ieșiți pe stradă, dați mâna, împrieteniți-vă și spuneți-le din când în când că nu sunteți chiar acritura care păreți…!

5. Nu vă comportați ca niște oameni „consumați”! Fiți tineri, încurajați-vă părinții. Apropiați-vă de ei și spuneți-i Bisericii ce aveți nevoie ca să trăiți și să fiți vii ca atare! Iar pentru educația copiilor, e clar că trebuie să se educe întâi părinții! Avem nevoie de cursuri intensive ca să rămânem familie!

6. – Cum să procedez dacă-mi place de un băiat și el mă place, dar nu face nici unul primul pas? Să aștept sau să renunț?

– Eu zic să faceți pasul, și dacă n-ai curaj, și dacă ai curaj!

7. Doi tineri care se căsătoresc, se căsătoresc în Hristos. Restul nu contează!

Părintele Constantin Necula

Sursa: doxologia.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.