Lumea urăşte creştinismul pentru că nu-l cunoaşte



lumanari_41

Creştinsm înseamnă: omenie, bunătate, dragoste, pace, respect faţă de dreptate şi de avutul altuia, sfinţenia vieţii.

 

Trebuie imitate crezurile sfinte ale oamneilor. Trebuie ca Hristos să-şi reia drepturile de Stâpân al vieţii omeneşti. Trebuie ca lumea să reia legătura cu acest nesecat izvor de har şi de putere izbăvitoare, care este credinţa creştină.

Cine să reîntoarcă lumea la Hristos? „Preoţii, mergeţi şi învăţaţi…” (II Timotei).

Dar nu numai preoţii, că într-o familie interesele sunt aceleaşi, şi pentru părinţi şi pentru copii. Biserica este trup din păstor şi turmă.

Cum să se facă apostolatul de către mireni?

1. Să trăiască din plin credinţa pe care o măsrturisesc. Să nu fie crediţa numai de sărbători şi de zile mari, un creştinism uscat şi fără viaţă, fără fapte, fără miez. Trebuie modelele vii, zilnice; armonizaţi viaţa cu credniţa.

2. Să apere credinţa. Dumnezeu este înjurat, Sfânta Fecioară şi Sfinţii sunt defaimaţi, se fac glume necuviincioase, Tainele şi Hristos sunt batjocoriţi. Opriţi această defaimare.

3. Aduceţi pe semenii voştri la Hristos, la slujbe unde se vesteşte Cuvântul; aduceţi la spovedanie şi împărtăşanie pe oamenii care trăiesc în păcate; cătaţi-le cărţi de citit.

“Părintele Sofian Duhovnicul”, Editura Bizantină


loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *