Mai presus de toate, păzeşte următorul lucru: pune-te în rândul celor nebuni şi nepricepuţi, ca să fii înţelept

Dacă voieşti a spori, păzeşte între fraţi această pravilă a Proorocului: „Zis-am: păzi-voi căile mele, ca sa nu greşesc eu cu limba mea” (Ps. 38, 1), precum şi următoarea: „Tulburatu-m-am şi n-am grăit” (Ps. 76, 4). Nu urma celor care bolesc de necredinţă şi cârtire, şi străduieşte-te totdeauna a nu băga în seamă cuvintele smintitoare ale altora, ca şi cum ai fi surd şi mut.

Mai presus de toate, păzeşte următorul lucru: pune-te în rândul celor nebuni şi nepricepuţi, ca să fii înţelept (I Cor. 3, 18), adică nu chibzui, nu iscodi, nu despica firul în patru când părintele tău îţi va porunci să faci ceva, ci plineşte porunca cu toată simplitatea şi smerenia, cât se poate mai repede, întăreşte inima întru această aşezare, şi lesne vei putea să porţi până în sfârşit jugul cel bun al ascultării, şi nicio ispită, nicio meşteşugire a diavolului nu te va putea clinti în ştiinţa de a trăi în obşte. Nu gândi, totuşi, că eşti încercat în păstrarea răbdării şi seninătăţii atunci când ceilalţi sunt buni cu tine, adică atunci când nimeni nu te amărăşte şi nu te prihăneşte, fiindcă asta nu stă în puterea ta şi nu este semn al virtuţii tale, ci atunci când suferi cu blândeţe defăimarea şi necinstirea, numai atunci poţi spune că ai deprins răbdarea.

Extras din „Patericul Lavrei Sfântului Sava”, Ed. Egumenița, 2010, pag. 113-114

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.