Mărturia unui tânăr care a practicat yoga și tehnici de bioenergie

La îndemnul duhovnicului meu am pornit la scrierea acestor rânduri cu gândul de a împărtăsi si altora tulburătoarea experientă trăită de mine prin practicarea de: yoga, tantra-yoga, dianetică, qi-qong, vindecare bioenergetică, vorbire cu supraeul, meditatie pozitivă, regimuri alimentare-bionaturiste. Aceste rânduri le scriu atât pentru cei ce practică acestea, cât si pentru cei care nu le practică, în dorinta de a le arăta unde si cum se poate gresi, si mai ales, unde se poate ajunge.

Mai întâi voi prezenta cauzele care m-au condus spre aceste practici: în primul rând a fost vorba de educatia primită în familie. Trăind în plin comunsm, părintii mi-au orientat formarea mea intelectuală spre normele si perceptele materialismului stiintific.

In al doilea rând a fost vorba de caracteristicile mele sufletesti. Eu am fost un băiat timid, tăcut, rusinos, relativ calm, cam fricos, destul de slăbut din punct de vedere fizic, cu o fizionomie obisnuită si având o inteligentă medie. Eram iertător, inclinat spre a face binele, eram putin idealist, însă eram orgolios, îmi plăcea să-i judec pe altii, să mă înalt, să domin si îmi plăcea să visez, să las gandurile să-mi zboare.

Alti factori care au usurat foarte mult receptivitatea fată de practicile orientale au fost: lecturarea din abundentă a – literaturii stiintifico-fantastice si a filmelor pe această temă, a literaturii în care sunt descrise mistere ale civilizatiei omenesti, cărti despre OZN-uri, muzica electronică contemporană, filmele cu arte martiale în care se putea vedea superioritatea spirituală a orientalilor fată de europeni sau americani.

Toti factorii enumerati mai sus stimulează imaginatia tânărului, îl duc să viseze si să creadă că în afară de realitatea pe care o stie, mai există si altele nestiute, pline de mister, exotism si supranatural. în aceste conditii eu am primit de la un coleg de serviciu o revistă de propagandă a practicilor, exercitiilor si universului yoghin. La scurt timp am avut posibilitatea să citesc si cel de-al doilea număr al revistei. .

Când am citit aceste reviste am rămas uimit. Nici măcar în cea mai bună carte stiintifico-fantastică nu găsisem un univers, o lume si o realitate mai uluitoare si mai fascinantă decât cea pe care o propuneau aceste două reviste. Pentru mine a fost extraordinar să descopăr că în afara lumii obisnuite în care trăim există o alta, că ce este stiut de mine si de lume în general este doar o intimă si mutilată parte a realitătii si că această realitate este una spirituală.

Dar evenimentul cel mai adânc, cel mai important care s-a petrecut pentru mine, pentru sufletul si pentru mintea mea, atunci când am citit aceste reviste a fost acela al mtâlnirii cu Dumnezeu. Atunci am aflat si simtit cu tot sufletul că există Dumnezeu, că el ne-a creat si ne iubeste; că adevărata ratiune a vietii este aceea de progres spiritual, de neîncetată slefuire spirituală pentru a ajunge sau a ne apropia de eliberare, adică a fi buni si nu răi, de a fi asemănători cu Dumnezeu si nu doar niste creaturi de carne si oase care se zbuciumă fără nici o ratiune si scop între momentul nasterii si cel al mortii.

O viată întreagă refuzasem să cred că există Dumnezeu pentru că nimeni nu stiuse să-mi explice existenta Lui într-un mod logic si stiintific, într-un mod care să mă scoată din realitatea inconjurătoare care îl nega pe Dumnezeu si să mă ducă într-una în care existenta Divinitătii să se descopere de la sine, să fie demonstrată logic, faptic, să se impună intuitiv si prin dovezi.

Nimeni nu-mi vorbise până atunci că există un univers sufletesc, că trupurile noastre nu sunt decât un suport material pentru suflet, că adevăratul om sunt eu cel sufletesc, sunt eu cel care animă acest trup cu viată si îl foloseste ca un suport în această lume materială. Dumnezeu există, El a creat lumea cea văzută si cea nevăzută, El a creat tot ce vietuieste, El a creat omul. Omul este alcătuit din trup si suflet. După moartea pământească sufletul nu moare. Oamenii trebuie să se lupte cu ei însisi pentru a deveni mai buni, mai plini de iubire, mai frumosi sufleteste. Dumnezeu ne iubeste si are grijă de fiecare dintre noi în orice clipă.

Când după o viată trăită după fel de fel de modele false, artificiale, pline de rău care te duc pană la disperata situatie de a te întreba ”dar oare ce rost are viata aceasta a mea, pentru ce trăiesc?”’ îti sunt prezentate aceste adevăruri, atunci sufletul, strigând de bucurie că a găsit sau regăsit adevăratul sens al vietii si adevărul despre Dumnezeu si realitatea în care trăieste, fuge si îmbrătisează pe cel ce i-a deschis ochii asupra acestora, adică, în cazul meu, asupra sistemului de practici si credinte orientale yoghine.

Insă alături de aceste adevăruri de care sufletul meu fusese despărtit atâta amar de vreme si de care era atât de însetat, adevăruri pe care orice crestin ortodox le învată la cel mai elementar nivel, erau multe alte cunostinte si lucruri care erau adevărate doar pentru cei care practicau sau învătau pe altii să practice yoga, adică: credinta în reîncarnare, în existenta corpurilor omenesti invizibile pentru privirea oamenilor obisnuiti, credinta într-un univers fizic, astral, cauzal, credinta că scopul vietii este acela de a te elibera de orice dorintă lumească si în final să te unesti cu divinitatea, ca fiind o parte din ea.

Deci, pe langă adevărurile si sensurile de viată pe care sufletul meu le căuta de mult, eu am îmbrătisat si acceptat de bune si restul de credinte si practici care alcătuiesc sistemul filozofico-religios yoghin. Multe din credintele si practicile yoghine erau stranii, contradictorii, greu de înteles si crezut. Multe erau dovedite ca fiind adevărate prin dovezi ce nu puteau fi verificate, sau chiar păreau dubioase. Insă eu mi-am zis că n-am încă nivelul spiritual ca să realizez si să înteleg adâncimea adevărurilor si întelepciunii yoghine.

Pentru că citisem în revistele yoga că universurile invizibile si cel vizibil sunt brăzdate de o multime de energii insesizabile pentru oamenii obisnuiti si care nu erau detectabile de către aparatele construite până in prezent, mi-am zis că acestea trebuie să fie energiile cu care lucrează pentru însănătosire bioenergetienii. Si într-adevăr, când am fost să audiez o sedintă tinută de doamna Ana Pricop în cadrul cercului de ”Holoterapie”, am crezut că nu gresisem.

La Casa Tineretului, unde am asistat prima dată la o sedintă de dezengramare hibridă, după o oră si jumătate de privit la cei ce se dezengramau, am crezut că am nimerit într-un salon de la spitalul de nebuni. Care mai de care se tăvălea cuprins de spasme, atunci când retrăia engramele, unii urlau de durere, unii suceau mâinile la altii, în timp ce altii le suceau picioarele pentru a-i face să retrăiască mai din plin engramele, altii răgeau ca niste animale înjunghiate, altii, mai linistiti, vorbeau de ti se înfioarau urechile, altii râdeau ca nebunii sau ca istericii, altii plângeau în cea mai mare disperare. La sfârsit, toti s-au linistit, au făcut meditatie, păreau foarte destinsi si relaxati.

I-am povestit doamnei Ana despre toate experientele avute de mine de când începusem să practic qi-qong si dezengramare dianetică si despre cei trei maestri ai mei, despre faptul că luasem legătura cu supraeul. Mi-a răspuns că este foarte bine, că e posibil, că si ea si altii au maestri în astral si cauzal, că toti marii maestri yoghini, tibetani si de qi-qong au maestri în celelalte universuri, care îi ghidează si îi îndrumă, si deci, să merg înainte până voi deveni propriul meu maestru. Numai să fiu cu băgare de seamă că există si entităti si spirite negative care imită foarte bine supraeul sau pe maestri si pot să-ti trimită niste mesaje care să te ducă să faci prostii. De aceea, înainte de a trece la o actiune, trebuie să analizăm foarte bine orice mesaj sau comunicare si să vedem dacă vine de unde trebuie. Cu privire la rezultatele la care am ajuns mi-a zis că e foarte bine si că pot să-i dau bătaie inainte. (Deci se acceptă prezenta fortelor malefice, satanice, a dracilor, dar măsurile care se iau sunt minime si oricând poti fi înselat n.n.).

Am ajuns până acolo încât puteam să misc obiecte, să ajut pe cei bolnavi. Astfel, o colegă de serviciu mi-a povestit despre fratele ei care era grav bolnav si m-a rugat să o ajut dacă pot.

Ajuns acasă, supraeul a intrat în legătură cu mine si mi-a zis că trebuie să mă duc să-1 vindec pe acel om, cu precizarea că de acum încolo tot ceea ce fac, fac în numele lui Dumnezeu, aceasta fiind o misiune incredintată de Dumnezeu si că voi primi forta si mijloacele necesare împlinirii ei. Am lucrat în ziua aceea aproape 6 ore de exercitii de tip qi-qong si dezengramări, ajungând la un potential energetic deosebit de mare (stiam acum să-1 si măsor).

A doua zi am mers la acel bolnav care era atât de topit de boală încât picioarele sale nu erau mai groase decât mâinile mele. I-am dat foarte multă bioenergie si a putut să-si miste mâna si piciorul care erau paralizate.

Incurajat de astfel de rezultate am repetat sedintele de trei ori în decurs de cinci zile cu aceleasi efecte. Supraeul mă punea să lucrez cât mai mult qi-qong si dezengramări pentru a-mi mări potentialul bioenergetic. De asemenea el mi-a indicat în această perioadă alti oameni cu care trebuie să lucrez si să-i vindec. Aveam mare încredere în supraeul meu pentru că datorită lui realizasem tot ce era bun de când mă apucasem de practicile energetice.

Tot el îmi permise accesul la cunoasterea pură si la puteri paranormale. In acest fel mi s-au relevat alte chakrasuri în configuratia corpurilor energetice care erau stiute în secret numai de marii maestri bioenergeticieni (sapte centri principali despre care află orice începător plus încă patru centri principali si mai multi centri secundari). Apoi am învătat să anihilez entitătile negative.

In acele zile a urmat o avalansă de revelatii în domeniul cunoasterii universului bioenergetic, o avalansă de dezengramări cu pătrunderi în vietile anterioare, chiar si în prima viată trăită de mine pe pământ acum 136786 de ani pe continentul antedilurian Mti.

Intr-o zi de joi supraeul mă avertizase că Dumnezeu îngâduise ca să-mi fie deschisă vederea spirituală a lumilor invizibile si pe măsură ce voi lucra pentru curătirea impuritătilor fizice si spirituale voi vedea din ce în ce mai clar realitătile din lumea astrală, univers energetic invizibil pentru oamenii obisnuiti.

Aceste metode mi le perfectionasem sub asistenta supraeului în sedintele de vindecare ale bolnavului afectat de paralizie, iar rezultatele le văzusem cu ochii mei si eu si cei ce asistau; bolnavul restabilindu-se oarecum, începând să-si miste mâna si piciorul paralizat, desi cu greutate si dureri mari. Ii revenise pofta de mâncare, se mai întărise putin.

Tot atunci supraeul m-a învătat să operez pe corpurile energetice, asa-zisa chirurgie energetică, făcând bolnavului câteva transplanturi energetice. Vă dati seama ce mândru eram de mine că Dumnezeu mă învrednicise cu o asemenea misiune si că îmi dăduse asemenea puteri si cunostinte în domeniul bioenergetic. Tot atunci mi s-a dat un alt nume si era suficient să-l pronunt ca un noian de energie să se reverse asupra mea.

Din când în când mă fulgera un gând de frică cum că ceea ce fac eu nu e bine, că este o nebunie, dar imediat înlăturam acel gând stiind că eu sunt trimisul lui Dumnezeu si că am de îndeplinit misiunea pe care mi-o încredintase, fiind si multe intâmplări care confirmau acest lucru. Ceea ce m-a convins pe deplin că ce fac eu e bine a fost faptul că am reusit să vindec instantaneu o migrenă foarte putemică unei colege de birou. Alt lucru care m-a fâcut să cred că tot ce fac e bine a fost diagnosticarea făcută tot atunci unui coleg care fusese la medic cu o zi înainte si-i spusese acelasi lucru pe care i 1-am spus eu (avea un rinichi căzut si o coastă fisurată). El a recunoscut înmărmurit că asa este.

Până la urmă colegii si-au dat seama că am luat-o razna si au anuntat salvarea pentru a merge la spitalul de psihiatrie. Eu am acceptat aceasta ca pe o misiune de anihilare a entitătilor negative care bântuiau spitalul. Pe drum, supraeul mi-a sugerat să-i pun mâna la ochi soferului ca să le arât celor de fată că nu se întâmplă nimic, pentru că noi suntem acum în lumea astrală unde nu se poate întâmpla nimic rău. Si am fâcut-o. Bine că soferul a oprit repede si nu s-a întâmplat nimic grav. Toti cei din masină s-au uitat stupefiati la mine, dar si-au dat seama că nu e nimic neobisnuit pentru un om care era dus la spitalul de psihiatrie.

Am fost intemat, iar după două zile mama s-a dus la doamna Ana să o roage să mă scoată din starea în care eram. Ea a venit, mi-a ars o palmă si m-a dezengramat o jumătate de oră spunându-mi la sfârsit să nu mai vorbesc cu supraeul si să nu mai primesc nici o revelatie, căci entitătile negative care puteau imita foarte bine vocea supraeului si în genere a oricui, m-au păcălit si m-au adus în starea în care eram. M-a sfâtuit să stau linistit si să mă mai odihnesc, să nu mă mai gândesc absolut de loc la nimic legat de bioenergie si că totul va fi bine. Mi-a zâmbit încurajator si a plecat ( Lipsa aceasta de responsabilitate se manifestă la toti îndrumătorii pseudo-spirituali: G. Bivolaru si D. Bozaru la Yoga, precum si la cei de la Sahadja-Yoga si Elta Universitate n.n.).

Doctorii de la spital, si de altfel din toată lumea, spuneau că nu eram nici primul, nici ultimul care angajându-se în acest fel de practici ajungea la ei la spital. Eu însă nu i-am crezut pe ei, ci pe doamna Ana convins fiind că nu practicile în sine duc spre asa ceva, ci aplicarea lor gresită. Dealtfel convenisem cu doamna Ana ca după o perioadă de relaxare să mă apuc din nou de aceste practici, dar de acum încolo cu experienta si cu lectia căpătată, voi sti să mă feresc de astfel de greseli. Si tot amândoi am tras concluzia că Dumnezeu a vrut să mă încerce în acest fel, ca să-mi arate orgoliile negative care mă stăpâneau.

Când am fost din nou la doamna Ana acasă, rugând-o să mă testeze din punct de vedere bioenergetic, să vadă dacă m-am refăcut si dacă pot să mă apuc iarăsi de qi-qong, mi-a răspuns că pot să încep să lucrez, dar foarte putin, ca să vedem mai întâi reactiile organismului. Am mai întrebat cum voi putea să recunosc dacă este supraeul meu sau nu si ea mi-a răspuns că atunci când supraeul mă va contacta în gând voi sti si voi simti pur si simplu că el este si nu altul. Acestea fiind zise a lucrat asupra mea cu bioenergie cam un sfert de oră după care a cazut într-o transă profundă. Ca să nu o deranjez am rămas alâturi de ea lăsându-mi gândurile la voia întâmplării. Si mi-a venit în minte imaginea mea când eram mic copil, iar la un moment dat, eu, cel de la vârsta de patru ani, s-a întors spre mine, m-a privit si m-a întrebat spunându-mi pe nume: ”Ce mai faci? Sunt eu, supraeul tău! Adevăratul tău supraeu! în sfârsit am reusit să fim fată în fată”. Uimit de cele ce auzisem si vedeam, am exclamat: ”Bine, dar din cauza ta am ajuns la spital!”. ”Nu din cauza mea, mi-a răspuns el, căci de mine nu ai mai ascultat încă de când au început cursurile de vindecare bioenergetică de la clubul CFR”. ”Si de ce nu m-ai tras de urechi, de ce nu m-ai avertizat că ascult de cei râi?”. ”Datorită orgoliilor în care erai blocat nu am mai avut acces la tine si nu ai vrut să mă mai auzi. De acum însă ai să mă recunosti si nu ai să mă mai respingi. Te voi contacta mai târziu. Să stii că mi-a fost dor de tine!”. Zicând acestea, copilul din mintea mea a dispărut si s-a astemut peste mine o liniste cum nu mai fusese în capul meu niciodată!

Nu după mult timp si doamna Ana a iesit din transă si i-am povestit ce s-a întâmplat, la care ea m-a întrebat: ”Si tu ce ai simtit, el e sau nu?”. I-am răspuns că da, e el. ”Atunci el e! a zis ea, întărindu-mi convingerea! Numai să ai grijă ca totdeauna tot ce-ti spune să treci prin filtrul ratiunii, căci oricând spiritele rele pot să se substituie supraeului încercând să ne transmită mesaje si comenzi cu care vor să ne facă rău, sau să ne pună să facem rău. Deci fii foarte atent!”.

Am plecat de la ea bucuros că pot din nou să lucrez si că în sfârsit, de acum înainte, voi sti să vorbesc cu adevăratul meu supraeu. De acum înainte eu urmam să primesc mesajele supraeului sub forma propriilor mele gânduri sau prin imagini ce îmi apăreau în minte; am învătat să recunosc gândurile si imaginile care îmi erau trimise de supraeul meu.

Doanrna Ana recomandă tuturor participantilor la curs să lucreze foarte mult qi-qong si dezengramare pentru a ajunge cu nivelul de vibratie în spectrul indigo. Abia după aceea vor avea siguranta că sunt în stare să lucreze asupra altora pentru vindecare sau să vorbească cu supraeul fără a fi bruiati.

Am discutat personal cu ea despre identificarea mea cu supraeul si despre etapele pe care le-am parcurs în comunicare cu el, iar ea m-a încurajat să merg înainte pentru că acum, spunea ea, procedam corect.

Intr-o zi maestrul din astral Sri Yukeshwar mi-a cerut să fac împreună cu doamna Ana o excursie pe Muntele Ceahlău. Era într-o zi de miercuri. Joi am fost la doamna Ana acasă si i-am raportat ce îmi spusese maestrul si supraeul meu, rugându-o să se consulte cu supraeul ei si să vadă dacă mergem sau nu. Răspunsul a fost afirmativ. I-am spus ce-mi ceruse maestrul să facem: să plecăm în lunea următoare pe Ceahlau, să lucrăm impreună exercitii de dezengramare si energizare, după care să ne reîntoarcem miercuri. Alte amănunte ni le va comunica maestrul atunci când vom ajunge pe Ceahlău. A ramas stabilit să plecăm luni.

Cu o săptămână inainte supraeul mi-a făcut cunoscut că de fapt engramele pe care le scoteam noi prin dezengramare erau niste fiinte vii, având fel de fel de forme si că ele parazitau corpurile noastre energetice hrănindu-se cu energia noastră si influentându-ne negativ. Am fost învătat să le simt si să le anihilez. Metoda era foarte putenică si rezultatele spectaculoase; chiar doamna Ana aprobând-o si mirându-se de eficacitatea ei.

Incepând din această perioadă a început să învete doamna Ana de la mine. Era de fapt uimită si ea la ce nivel de cunoastere aveam eu acces si ce cunostinte îmi fuseseră relevate de supraeu. Intr-una din dezengramări îl văzusem cu ochii mintii chiar pe Satana, stăpânul dracilor, dându-mi târcoale, insă maestrii si supraeul îmi puseseră la îndemână arme de lumină spirituală foarte puternice cu care puteam să-1 alung.

Sâmbâtă, cu două zile înainte de plecare, în cursul unei meditatii mi s-a arătat în chip de om Dumnezeu Tatăl Ceresc si a vorbit cu mine numindu-mă fiul Lui si felicitându-mă pentru marele progres spiritual pe care-1 făcusem, spunându-mi că voi fi cel mai mare vânător de diavoli pe care 1-a cunoscut vreodată omenirea. Am căzut la pământ si nu-mi venea să cred ce văzusem si auzisem.

Duminică dimineata, în cadrul altei meditatii, 1-am vâzut pe Iisus Hristos răstignit pe cruce si atunci supraeul meu si întregul meu suflet mi-au spus că eu sunt cel ce am fost atunci pironit pe cruce. De data aceasta am realizat că asa este, ba chiar am simtit în palme durerea provocată de cuiele cu care mă pironiseră atunci.

In tot timpul excursiei de pe Ceahlău eu am fost conducătorul iar doamna Ana m-a urmat pas cu pas.

Smgurul om care a mai stiut de adevărata mea personalitate în această perioadă a fost viitoarea mea sotie căreia i-am povestit toată excursia si tot ce a decurs din ea. Cred că atunci ar fi fost singurul om în stare să înteleagă si să accepte cât de cât că asa ceva ar fi fost posibil. Ea îsi dădea seama de nefirescul si nebunia acestor lucruri, insă realiza si faptul că dacă m-ar fi contrazis nu a-si fi acceptat nici un argument de-al ei si poate ar fi trebuit să ne despărtim. Faptul că doanma Ana acceptase si aprobase tot ce eu îi povestisem despre mine si despre practicile mele bioenergetice au făcut-o pe de altă parte să accepte că, desi ea nu putea să creadă si să facă asa ceva, altii erau în măsură să facă si să simtă acele lucruri.

Era o nebunie plăcută, plină de romantism, de escapade misionare în numele lui Dumnezeu care de fapt toate erau menite să ne facă să ne cunoastem mai bine si să ne iubim mai mult. Sotia mea a intuit că odată si odată mă voi trezi din această nebunie si că atunci vom rămâne împreună doi oameni simpli si obisnuiti.

Avalansa de revelatii si de trăiri care ne asaltau de mai bine de o lună ne epuizaseră. Erau deja câteva nopti în care dormisem foarte putin sau deloc. In aceste conditii, mergând în vizită la mama mea mi s-a revelat că ea ar vrea să-mi facă mult rău. M-am supărat si am plecat. Pe drum, sotia mi-a atras atentia că nu m-am purtat frumos cu mama. Atunci a apărut primul semn de întrebare. Pentru prima dată mi-am dat seama de nebunia comportamentului meu, fiindcă dacă exista vreun lucru pe lumea asta de care să fiu absolut sigur,era acela că mama mea mă iubeste si îmi doreste doar binele. Dându-mi seama de nebunia acestei revelatii am reusit în decursul unei ore să realizez toată nebunia trăită până atunci. Si dintr-o dată tot esafodajul pe care eu îl construisem de atâta amar de timp s-a prăbusit iar eu efectiv nu mai stiam cine sunt; dacă nu eram de fapt Dumnezeu si nici Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci cine eram? Umblam asa prin casă vorbind de unul singur.

Atunci sotia si-a zis că trebuie să am un diavol în mine si a vrut să-1 descopere si să-1 alunge din mine, si într-adevăr, prin gura mea, din mine, a început să vorbească un diavol. A început să înjure, să tipe că el nu pleacă, că el stă de mult timp în mine si că eu 1-am chemat; a început să ne ameninte, ne-a spus că el este supraeul care m-a condus pe mine atâta timp. O ameninta pe sotie că o să o omoare si voia să sară la ea, dar n-avea putere să-mi folosească cum voia trupul, iar eu mă opuneam. Tot timpul căuta să o scuipe si o înjura groaznic, spunând că o urăste si sa-l lase în pace, să nu-1 mai chinuie.

La un moment dat mi-am recăpătat stăpânirea de sine si din clipa aceea am înteles că tot ce făcusem până atunci era foarte rău.

Cu câteva ore înainte de asta, în timp ce eram acasă la mama, si făceam o repriză de exercitii qi-qong, corpul fiindu-mi miscat de supraeu, deodată am început să execut un dans cu adevărat satanic. Sotia s-a uitat îngrozită la mine, la figurile pe care le făceam, la sunetele pe care le scoteam, la respiratia pe care o aveam atunci, la privirile absolut demonice pe care le aruncam în toate părtile. Mi-a spus că îi e frică de mine si că ar fi bine să mă uit în oglindă să mă văd cum arăt, iar când m-am uitat, m-am speriat si eu de privirea mea.

Ne-am gândit amândoi ce să facem si cum să iesim din această stare. Amândoi eram epuizati de tot ce făcusem timp de o lună si nu stiam unde gresisem. Credeam că este vorba de o greseală a noastră. Diavolul încerca iarăsi să vorbească prin mine si să-mi folosească trupul dar reuseam totusi să nu-1 las să facă nimic. Revelatiile îmi asaltau mintea si nu puteam să mă mai concentrez la nimic. Până la urmă, am decis să nu mai facem absolut nimic din domeniul bioenergetic, să încetăm orice relatie intimă pentru o perioadă de timp, să dormim cât mai mult si să mâncăm multă carne si mâncăruri greu digerabile ca să ne îngreuiem mintea si s-o oprim din avalansa nebună în care se pornise.

Abia a doua zi am reusit să adorm putin, să-mi adun si eu oarecum mintea, căci o simteam ca pe o masină dereglată care nu mai putea fi oprită din mers. După ce m-am trezit, m-am rugat lui Dumnezeu să mă ajute să scap din situatia în care intrasem. L-am rugat să mă ierte pentru ce făcusem, pentru că eu crezusem că slujesc binelui. L-am rugat să mă aducă pe calea cea bună si să-mi arate cum trebuie cu adevărat să slujesc binelui. Cand mă rugam mă simteam ca. un copil neascultător, care fugind de acasă se rătăcise într-un pustiu foarte mare, de unde nu mai stia cum să iasă.

De atunci am putut dormi din ce în ce mai bine si mai mult iar mintea mea încetul cu încetul, a început să se oprească din necontenita gândire si reflectie si si-a domolit ritmul. Sotia mea, care nu se implicase atât de mult si-a revenit mult mai repede, singura problemă pentru ea fiind marea oboseală pe care o acumulase. Abia după două săptămâni de zile am revenit la un comportament cât de cât normal.

La o lună de zile după aceste evenimente, niste prieteni care si ei practicaseră yoga mai demult, ne-au dat să citim niste cărti ortodoxe: ”Sfântul Serafim de Sarov” si ”Pelerinul roman”, apoi, împreună cu ei am fost la un preot si am abordat câteva subiecte pe această temă. După discutia cu preotul si citirea celor două cărti am realizat că religia ortodoxă este mult mai complexă si mai frumoasă decât orice altă cale de eliberare spirituală. Incetul cu încetul am înteles că este singura cale adevărată.

Ne-am dus la o mânăstire si ne-am spovedit din copilărie, duhovnicul de acolo interzicandu-ne să mai practicam exercitii bioenergetice sub orice formă ar fi fost ele. Ne-a spus că nu suntem singurii care au pătit asa ceva si că multi din cei ce apucă pe aceste căi ajung la spitalul de psihiatrie. Am găsit apoi în Iasi un duhovnic, acesta fiind chiar preotul cu care vorbisem prima dată, dusi de prietenii nostri. I-am povestit si lui ce pătisem, iar el ne-a recomandat să împărtăsim si altora din experientele noastre.

Acum, la aproape un an de la încetarea oricărei activităti pe tărâmul bioenergetic cred că putem formula câteva interpretări, concluzii si recomandari în legătură cu ele:

In primul rând am dori să atragem atentia tuturor celor ce vor să urmeze calea acestor practici, fie pentru dobândirea unor puteri paranormale, fie pentru dobândirea sănătătii trupesti sau sufletesti, fie câstigarea întelepciunii si a eliberării spirituale, că absolut toate provin din sânul unor credinte filosofico-religioase păgâne. Este binecunoscut că popoarele păgâne se închină la idoli si că dumnezeul sau zeii care îi venerează nu sunt altceva decât niste închipuiri cu care satana i-a înselat.

Incă de la crearea lumii de către Dumnezeu, diavolul i-a înselat pe primii oameni, iar acestia, crezând în cele spuse de el si nu în cele spuse de Dumnezeu, au fost izgoniti din Rai. De atunci si până la venirea pe pamânt a Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos, care prin jertfa Sa a spălat tot păcatul omenirii si a întemeiat singura credintă adevărată, credinta crestină ortodoxă, oamenii au fost înselati de către diavol să se închine la fel de fel de dumnezei care de fapt nu existau. Fie că acestia se chemau marele spirit universal, sau principiul cosmic universal, sau divinul, sau Baal sau Ra sau fel de fel de zei, de spirite si de forte supranaturale, toti nu au fost altceva decât înselări aduse în mintea omenească de către demoni care au fost apoi adeverite si fundamentate prin intermediul minunilor si faptelor supranaturale făcute cu puterea Satanei.

De la înăltarea la ceruri a Domnului nostru Iisus Hristos si până în ziua de astăzi nenumărate fapte si minuni făcute în numele Său si cu puterea Sa, au dovedit fără putintă de tăgadă că singurul dumnezeu adevărat este

Dumnezeul crestinilor care tin dreapta credintă apostolică ortodoxă.

De aceasta s-au convins multi păgâni, asupra cărora puterea adevăratului Dumnezeu a făcut minuni si a căror idoli au fost sfărâmati de această putere. Niciodată puterea idolilor nu a putut întrece puterea adevăratului Dumnezeu, după cum niciodată puterea Satanei n-a putut depăsi puterea lui Dumnezeu Care 1-a creat. Cu toate acestea diavolii nu au încetat o clipă să încerce înselarea oamenilor prin credinte idolatre sau prin devierea ori ruperea de la dreapta credintă.

Dar se pune întrebarea: De ce se străduie diavolul atât de mult să însele oamenii în această privintă? Răspunsul e simplu: Răsplata celor care cred în idoli si a ereticilor sunt muncile iadului, iar Satana tocmai acest lucru 1-a dorit tuturor oamenilor. Toti oamenii care au trăit înainte de Hristos, după moarte, au fost trimisi în iad. prin jertfa Sa, Fiul lui Dumnezeu, a venit ca să-i scoată de acolo. Unul dintre păcatele care a trimis cei mai multi oameni în iad a fost tocmai această închinare la idoli, iar diavolul se străduie din răsputeri, si în zilele noastre, să cufunde toată omenirea în credintele idolatre.

Toti cei care încearcă să popularizeze la noi în tară si în întreaga lume practicile bioenergetice de provenientă orientală sau cele de magie africană, asiatice, arabe, sud-americane, încearcă să le prezinte desprinse din contextul filosofico-religios din care provin. Ei încearcă să le înfătiseze la început ca pe niste tehnici bioenergetice de vindecare si autovindecare, după care, celor ce se angrenează în practicarea lor, le sunt prezentate ca niste practici al căror scop final este însănătosirea sufletească, căpătarea de puteri paranormale si apoi eliberarea spirituală, subliniindu-se caracterul secret al acestor stiinte oculte. Abia după câtiva ani de practicare adeptului îi este înfătisată adevărata fată a acestor prăctici: puternicul substrat religios si ocult pe care se sprijina, si, că rezultatele apar doar la cei ce încep să se închine la zei.

Ei sunt initiati apoi prin niste ritualuri oculte de către maestrii lor pentru a putea ajunge la realizări deosebite. In această fază totul devine ultrasecret, orice divulgare fiind considerată ca un sacrilegiu si pedepsită ca atare. Ei formează vârful de lance al sistemului filosofico-religios din care provin.

Cei ce vor să se elibereze spiritual, să se mântuiască, pe aceste căi, urmează în realitate niste căi idolatre, iar unirea finală este unirea cu diavolul. Pe tot parcursul acestor practici are loc o îndrăcire treptată a individului până când, ajungând la etapa finală, omul este complet posedat de diavol, ajungând la niste puteri paranormale-supranaturale care impresionează si coplesesc pe oamenii simpli. Pentru ca înselarea să fie completă diavolul îti insuflă o întelepciune si o falsă curătenie sufletească care pot induce în eroare pe orice om neavizat.

Adevărata fată a acestor oameni o cunosc foarte putini, iar câteodată nici ei însisi nu realizează ce se întâmplă în mod real cu ei, însă, după cum spunea Mântuitorul, după roadele lor îi veti cunoaste. Uitati-vă bine la ei, la roadele pe care le aduc, dar nu numai la cele cu care ei se afisează, ci si la cele pe care le ascund.

Cu două săptămâni înainte de a scrie aceste rânduri am fost acasă la doamna Ana si i-am povestit tot ceea ce pătisem, întrebând-o unde crede ea că este greseala. Mai intai i-am cerut să-mi explice unde gresisem când am ajuns prima dată la spital. Ea mi-a spus că atunci m-am grăbit putin si a apărut un dezechilibru între corpurile mele energetice si cel fizic iar personalitătile mele negative din alte vieti au imitat vocea supraeului meu si eu în loc să ascult de vocea lui, am ascultat de o astfel de personalitate, care vrea cu orice pret să stopeze progresul spiritual al individului. Una din metodele pe care le utilizează aceste personalităti este aceea de a te pune să faci niste lucruri care să te dezechilibreze psihic si să ajungi la spital, sau te îndeamnă să faci cine stie ce lucruri rele.

”Dar cu maestrii din astral si cauzal, cum a fost?”, am intrebat-o. ”Pai, toti maestrii în practicile acestea au un maestru în universurile superioare, care îi conduc si îi indrumă, asa că nu e nimic anormal în toate acestea”!

”Dar a doua oară când era să o luăm razna amândoi ce s-a întâmplat?”. ”Păi ce să se întâmple? Iarăsi v-a inselat o asemenea personalitate care s-a substituit supraeului si era să vă ducă să o luati razna. Bine ati făcut ca ati incetat orice activitate pe acest plan. Asa trebuie facut când esti păcălit astfel, iar după ce revii la normal tragi concluziile unde ai gresit si o iei din nou de la capăt”.

”Bine dar de data aceasta am respectat tot ce m-ati invătat dumneavoastră! Eram cu nivelul de vibratii în indigo, m-am identificat cu supraeul, am analizat tot ce-mi spunea si admiteam doar ce mi se părea bun! De altfel, totdeauna am venit la dumneavoastră să mă verificati, iar în excursia făcută pe Ceahlău ati aprobat tot ce vă spusesem si toate erau venite de la supraeul meu. Ori stiti bine că si atunci mă credeam Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că vorbeam cu Dumnezeu Tatăl!” .

”Da, dar eu atunci tocmai de asta am mers cu tine, pentru că am vrut să-ti arăt că nu erai cine te credeai! Atunci s-a întâmplat cu tine acelasi lucru care se întâmplă cu toti atunci când se aprinde în noi lumina cristică, moment in care simtim că în noi este un sâmbure de dumnezeire. Mai tii minte când te-a piscat un tântar si eu ti-am spus că pe sfinti tântarii nu-i piscă? Dar când ai spus că ai ancorat vortexul de forte care va declansa apocalipsa, nu ti-am spus eu că un maestru nu are nevoie să se teamă că ceva creat de el va fugi sau se va pierde? ti-am dat să întelegi, deci, de două ori că nu erai cine te credeai, dar tu nu ai prins mesajul, si după aceea nu ai mai trecut pe la mine si am crezut că ti-ai dat seama de greseala ta!”.

Eu si sotia mea mea ne-am uitat uimiti unul la altul când am auzit această explicatie, căci amândoi stiam că abia cu o zi înainte de plecarea pe Ceahlău căpătasem certitudinea că sunt Iisus Hristos, abia în acea zi am avut revelatia răstignirii pe cruce si tot atunci arătându-mi-se Dumnezeu Tatăl vorbind cu mine. Doamnei Ana, toate aceste lucruri i le spusesem doar în timpul excursiei, deci ea plecase în excursie cu mine fără să stie aceste lucruri!

”Doamnă Ana, dar spuneti-mi cum putem fi siguri că vorbim cu supraeul nostru cel adevărat, căci iată, eu mi-am luat toate măsurile de protectie si totusi m-a înselat!”

”Când vorbesti cu supraeul, niciodată nu poti fi sigur că vorbesti cu el sau cu altcineva. Totdeauna trebuie să treci prin filtrul ratiunii tot ceea ce îti comunică si să iei numai ce consideri că este bun. Vorbirea cu supraeul e ca mersul pe sârmă, în orice clipă poti să cazi. De altfel si eu, cu câtiva ani în urmă, căpătasem o mare încredere în supraeul meu si mă lăsam condusă de el, iar într-o zi acesta mi-a spus că trebuie să mă sinucid pentru ca monada mea din astral să poată progresa spiritual, căci eu prin ceea ce făceam atunci o tineam în loc. L-am ascultat si am fost la un pas de sinucidere, pregătind si punând în ordine tot ce era necesar pentru a pleca din lumea aceasta. Dar în ultima clipă, mi-a trecut prin cap să trec si pe la o biserică. Numai trecerea acestui gând prin mintea mea a fost suficient pentru a amâna punerea în practică a hotărârii de a mă sinucide. M-am dus acolo si am vorbit cu un popă, un mosulică dulce, care mi-a zis că nu stie ce să-mi spună în legătură cu ceea ce practicam eu, dar că Sfânta Treime este iubire, este credintă si este sperantă si nu cumva să-mi pun capăt zilelor. Mi-a mai zis el ceva, nu mai tin minte ce, mi-a făcut si o rugăciune si am plecat. Si cum mergeam spre casă, brusc mi-a venit în cap ce-mi spusese mosulică: că Dumnezeu este sperantă si atunci deodată am realizat că Dumnezeu nu a creat nimic pentru a distruge, deci nici pe mine. Din clipa aceea am renuntat la gândul sinuciderii.

A doua zi a venit mama la mine si mi-a spus că în noaptea ce trecuse i se arătase un înger care-i spusese să nu mai fac nimic din ce făcusem până atunci, arătându-i tot ce făcusem rău si spunându-i să înlătur din casă si din activitătile mele tot ce rezultase din acele practici”.

”I s-a arătat mamei dumneavoastră un inger în vis? am întrebat-o noi uimiti!”

”Nu în vis, ci chiar fizic, real! A trezit-o spunându-i ce avea de spus si a dispărut, după care mama a stat trează până dimineata, ca să nu uite nimic din ce-i spusese si a venit imediat la mine. Atunci eu am înteles că nu făcusem cum trebuie lucrurile, iar de acum încolo trebuia să le fac altfel. Ei, si de atunci am început să vorbesc cu supraeul trecând prin filtrul ratiunii tot ce-mi spunea!”.

Si eu si sotia am rămas uimiti de felul în care interpretase ea cele spuse de înger. ”Dar teoria aceasta a supraeului, de unde ati luat-o, am insistat noi”?

”Toată lumea vorbeste cu supraeul, unii vorbesc telepatic, altii prin scriere automată (procedeu spiritist de comunicare cu spiritele–în cazul de fată cu supraeul), si eu la început luam legătura cu el prin scriere automată, dar după mesajul pe care 1-am primit de la înger am înteles că trebuie să vorbesc cu el în alt mod, si anume, pe cale telepatică”.

Am insistat să aflăm sursa sau teoria care fundamentează practicarea acestei convorbiri cu supraeul dar ea nu a vrut să ne-o dezvăluie.

Si totusi, am insistat eu, dacă în orice clipă poti fi înselat în această convorbire cu supraeul si el te pune să te sinucizi, te duce la nebunie, poti să ajungi la comiterea de crime si multe alte acte iresponsabile, n-ar fi mai bine să renuntăm la orice comunicare cu el? A, nu! mi-a răspuns ea, fiecare trebuie să-si trăiască experienta lui de viată din care trebuie să învete ceva. Dacă unul se sinucide, este treaba lui, este experienta lui din această viată, chiar dacă ea e negativă; dacă unul dă în cap la altul, e la fel; dacă voi era să o luati razna, a fost o experientă pe care trebuia să o trăiti. Acum v-ati dat seama de tot răul si orgoliul care era în voi! Vedeti ce lectie v-a oferit Bunul Dumnezeu? Si-apoi fiecare mai are înainte alte vieti de trăit, asa că nu trebuie să ne facem probleme!

”Deci, dumneavoastră admiteti că se poate întâmpla orice când vorbim cu supraeul!”. ”De ce nu? Experientele de viată sunt nenumărate”!

Sotia a mai încercat să o convingă pe doamna Ana că totusi este periculos să lasi o multime de oameni nesupravegheati, să vorbească cu supraeul, dar ea a argumentat că nu este asa.

Am plecat în acea seară acasă înmărmuriti de cinismul si nebunia de care dădea dovadă cea pe care o crezusem un om care vrea binele semenilor săi: o vindecătoare prin bioenergie.

Peste câteva zile am revenit la doamna Ana, încercând imposibilul, să-i prezint si ei calea credintei crestine ortodoxe ca pe o altenativă, astfel încât, îmi ziceam eu dacă va adera la ea, îsi va da seama mai târziu de nocivitatea practicilor în care se angajase. Erau de fată si doi ucenici de-ai ei. Abia atunci am văzut adevărata ei fată Reactia la ceea ce-i spuneam eu a fost violentă. Nu a acceptat sub nici o formă că ortodoxia ar fi bună de ceva, din contră i-a făcut în toate felurile pe slujitorii Bisericii; pe mine nici nu mai spun, a încercat să mă lovească în piept, să-mi dea palme, a tipat si s-a enervat cumplit, si asta mai ales când le-am povestit ucenicilor ei întâmplarea cu ”mosulică” (preotul care a ajutat-o să nu se sinucidă) si ingerul. Cumplită tulburare i-am produs prin acea încercare de a-i prezenta calea credintei ortodoxe.

Dându-si seama că nu se comportă prea civilizat, a simulat apoi, că în principiu ar fi si aceasta o cale pe care oamenii pot merge.

Am plecat si de această dată înmărmurit de adevărul care se ascunde în spatele cuvintelor ei frumoase, care spunea că toate căile spre mântuire sunt bune. Intr-adevăr, pentru doamna Ana erau bune toate în afară de una singură: credinta crestină ortodoxă si chiar dacă ea sustine cu tarie că este crestină, adevărul este cu totul altul. Ea îsi închipuie că e crestină de un nivel spiritual foarte înalt care depăseste manifestările crestine obisnuite. Din aceste motive ea nu are nevoie de duhovnic si interpretează cum vrea Sfintele Scripturi, scrierile si învătăturile Sfintilor Părinti, ajungând la o totală rupere de Sfânta Biserică, la niste erezii ce depăsesc orice închipuire sfidând orice bun simt. Toate acestea sunt argumentate si sustinute de către ea logic, cu lux de amănunte, cu deplină încredere în justetea celor gândite si afirmate.

Aceasta este de fapt adevărata doamnă Ana si dacă ati sti adevărul si despre alti instructori si vindecători prin practici yoghine, qi-qong etc. cred că v-ati cutremura.

Din experienta trăită de mine în universul acesta al practicilor bioenergetice, am văzut că ele duc la o indrăcire treptată a celui ce le practică si că oricând pot apare tulburări mintale si comportamentale, care se finalizează în cele mai sinistre forme de nebunie. Dar cel mai periculos fapt este că această nebunie este logic argumentată si acceptată, ea venind cu acordul si prin vointa noastră, si desi stii că ceilalti te consideră nebun, pentru ceea ce crezi si faci, tu îti argumentezi si demonstrezi că de fapt tu esti cel sănătos, iar ei sunt nebuni, căci nu cunosc si nu înteleg adevărata realitate.

După părerea noastră puterea de a vindeca prin bioenergie sau sănătatea obtinută prin practici de provenientă orientală sunt de natură satanică si de aceea nu vom apela niciodată la ele, oricât de bolnavi am fi si chiar dacă nu am găsi vindecare prin tehnicile medicale clasice. ”Pentru păcatele mele mi se imbolnăveste trupul si slăbeste sufletul meu”. Vindecare prin puterile diavolului noi nu mai vrem!

(Gheorghe V. – sfaturiortodoxe.ro)

loading...

De asemenea, ai putea dori...

26 răspunsuri

  1. Eugenia spune:

    ADEVARAT fiecare cuvant.Daca nu as fi trecut prin aceste experiente cu sotul meu as fi spus ca ati scris SF-uri.Acesti maestri(nu sunt chiar putini) sunt lupi imbracati in piei de oaie.Te indracesc treptat si nu pe gratis(au niste preturi astronomice)la fiecare „sedinta”.Sotul meu ajunsese sa dea banii toti din casa pe asa zisele cursuri de:reiki(desena pe peretii casei semne imaginare cu mana),NLP,bioenergie(masura cu ansa cand sa iese sau sa stea in casa :)))),tantra si alte balarii orientalistice si aaa… sa nu uit a lasat casa si copilul pentru a se inhaita cu „maestra” lui de fapt cu sufletul lui pereche :))) respectiva fiind o cunoscuta „maestra” din Bucuresti(care practica si in ziua de astazi fraierind pe cine poate ca sa-si faca „incarcarea”cu energie la Paris sau Thailanda) maritata si divortata de N ori o stricatoare de case care pozeaza in Sf Maria de fapt avatarul ei astral fiind Maria-Magdalena.Ajunsese sotul meu intr-un hal de vorbea singur cu cainii si se uita fix pe varul peretilor.Eu am incercat sa-i spun ca nu-i ok ce face dar el ca in articolul de mai sus spunea ca eu sunt cea dezaxata si habotnica.Intr-un final s-a mutat impreuna cu „maestra” care il lucra ca la carte pe toate chakrele si energiile de devenise catelul de companie al respectivei individe.Eu nu m-am lasat si am mers la diferite biserici si manastiri si cu ajutorul slujbelor am reusit sa-i deschid mintea si ochii iar el intorcandu-se acasa foooarte spasit nerecunoscand nimic din cele intamplate sustinand ca nu isi aminteste.Deci….da

    • stefania spune:

      eugenia,am nevoie de ajutorul tau,tind sa cred ca cineva apropiat mie se afla in aceiasi situatie ca sotul tau,si mi e frica ca se duce la aceiasi energeticiana despre care vorbiti dumneavoastra.am nevoie de un nume ca sa stiu daca este aceiasi,poti sa mi spui doar numele mic.multumesc mult

  2. corina spune:

    Ce rost are anuntul pentru cursuri de yoga chiar inainte de acest articol atat de adevarat despre inselarea pura a tehnicilor orientale?

  3. robi spune:

    eram gata sa-l iau cu tot cu neam pe baiatu asta:))))dar am vazut finalul ca n-am eu atata rabdare…bine ca se mai si trezesc unii :)))oreste l-ar fi spanzurat pe baiatu asta:))))

  4. Maria spune:

    halucinant!!!A spune ca religia ortodoxa este singura religie care te apropie de Dumnezeu Si ca toate cultele religioase inainte de crestinism sunt satanice, este cea mai mare aberatie.Dumnezeu a existat dintotdeuna,El exista in toate cultele, sub diferite nume Si graiuri in functie de religie/cult. Un singur lucru e cert, credinta in divinitate, fie el Iisus Hristos, Buddha, Allah, Nu conteaza numele sau religia, pentru ca toate duc catre El, catre Dumnezeu !!!

  5. Maria spune:

    Si inca un lucru, yoga Nu este o religie, este o stiinta filozofica, sa Nu confundam lucrurile. A practica yoga Nu este un lucru rau.Despre tehnicele de bioenergie sunt intr-adevar periculoase , iti trebuie control Si echilibru, Nu oricine poate face asta, Nu exista practica ca sa ajungi la un anumit nivel, ori este inzestrat cu har ori ba,!Dumnezeu a creat Omul dupa chipul Si asemanarea Sa( iar aici Nu e vorba doar despre fizic, e vorba si de har).Iisus Hristos vindeca bolnavii prin simpla atingere cu mainile.Ce insemna asta? Insemna bioenergia cu care a fost inzestrat, fiind Fiul lui Dumnezeu!

  6. Maria spune:

    Admin se pare ca e invers, Daca tu esti citit/a ar trebui sa stii ca sunt multe versiuni ale adevarului, dar cazul tau imi este clar.orizonturile iti sunt limitate!

    • Admin spune:

      Adevarul este unul singur, pe care tu nu ai reusit sa-l gasesti.

      • Andreea spune:

        Adevarul se traieste , atata timp cat suntem in capul nostru si nu in inima noastra nu suntem in Adevar chiar daca l-am trait la un moment dat. in momentul in care nu avem compasiune si ne credem mai destepti ca altii NU suntem in Adevar.

    • Culai Roman spune:

      Maria, porti un nume cu o incarcatura cu totul deosebita, iar asta ar trebui sa-ti dea oarecare responsabilitate pentru ceea ce faci si mai ales ii determini si pe altii sa faca.
      Imi cer eu iertare pentru Admin. Probabil supararea l-a facut sa spuna astfel de lucruri. Aici nu putem vorbi de a fi sau a nu fi citit. Maria Egipteanca nu stia carte dar stia scriptura in cele mai mici detalii, desi cand s-a retras in pustie nu avea nici duhovnic, nici educatie religioasa.
      A fi citit, nu inseamna a avea har. Sunt destui atei filozofi care tocmai fiindca cred ca au citit indeajuns pentru a-si spune o parere, neaga existenta lui Dumnezeu. Tu esti departe de a fi o „necitita”. Doar ca in lectura ta n-ai avut cum sa descoperi „cele bune si de folos”!
      Daca ortodoxia este sau nu superioara altor forme de credinta, nu stiu de ce ar trebui sa ne preocupe mai mult decat ca o stare de fapt. Una dintre revelatii este harul sfintilor, care si plecati din lumea aceasta continua sa vegheze si sa faca minuni. Iar aceste minuni (care au la baza doar dragoste, nu egoism, nu rautate, nu orgolii de a fi cel mai cel, nu razbunare) NU sunt intalnite nici la musulmani, nici la budisti si la nicio alta credinta. Trist este ca nici macar ortodocsii, in mare parte, nu inteleg prea bine asta si se considera deja absolviti si mantuiti doar prin simplu fapt ca sunt botezati. In general ei sunt cei ce arata cu degetul spre preotii vinovati de anumite lipsuri, sau striga „vrem spitale, nu Catedrale!” Un gen de trupa Taxi, care cica… L-au descoperit pe Dumnezeu cand de fapt sunt victime ale unui mare paradox.
      Si tu, din pacate, esti tot o astfel de victima, dar din trufie nu vrei sa recunosti, desi cu certitudine constiinta ta iti dicteaza exact ce trebuie sa stii! Daca si numai daca doresti cu adevarat sa afli Adevarul, cauta-l acolo unde este recunoscut fara echivoc. De doua mii de ani, flacara Invierii se aprinde din cer, prin mila si harul lui Dumnezeu si a Celui ce S-a rastignit pentru pacatele lumii, dandu-ne noua sansa sa NE GOLIM de povara greselilor si a slabiciunilor, inca din timpul vietii, si sa „fentam” Iadul. Prin spovedanie, dezlegare de pacate si primirea Sfintelor Taine, singure in masura sa ne dea „biletul de intrare” in Rai, fiecare dintre noi, mai mult sau mai putin „cititi”, ne putem mantui. Astfel de promisiuni am vazut ca mai sunt si la alte religii, dar care nu sunt confirmate de Insusi Dumnezeu, asa cum se intampla in ortodoxie.
      Sunt multe de spus. Revelatia credintei este simpla: abia cand intelegem ce-i cu harul acesta prin mila lui Dumnezeu, reusim sa facem diferenta ce inseamna sa-l avem si mai ales sa nu-l mai avem, cand dintr-un motiv sau altul, se indeparteaza de la noi. Pana atunci, fiecare dintre noi… vorbeste doar din carti!…

  7. Lucian spune:

    Prietene, imi pare rau ca iti dai puterea in mainile altora, ba a d-nei Ana, ba a preotilor, etc. Eu atat spun, Dumnezeu vrea ca Tu sa stii!!! Fiecare intelege atat cat poate si cat merita… Imi pare rau ca ai patit ce ai patit (daca, intr-adevar e real ce povestesti), dar e doar vina ta; nu mai acuza alte filosofii de viata, daca nu le-ai inteles sau le-ai inteles gresit. Egoul tau te-a facut sa ajungi pe unde ai „calatorit”. Faptul ca te credeai Iisus sau Dumnezeu nu e problema nici a filosofiei Yoga, nici a Qi Gong, ci doar a ta. Si, apropo de cei care isi tot inchipuie ca le vorbesc entitati din ceruri inalte sau Supra-Eul… e destul de greu sa ajungi sa vobesti cu ele, si cand o faci, sigur nu o sa-ti spuna ca esti Iisus Hristos… Mie mi se pare un mare „bullshit” toata povestea asta, dar e doar parerea mea. Daca o citesti atent si cu mintea treaza, neaburita de nici o dogma, indiferent de natura sa, te convingi ca e o poveste nici macar frumoasa…

  8. Maria spune:

    Da,adevarul e unul singur, dar are multe fete, depinde din ce unghi il privesti Si de perceptia fiecaruia, dar in esenta este acelasi.poate asta Nu Ai inteles.Dar de aici Si pana la a afirma ca biserica ortordoxa si preotii sunt singura Cale de a ajunge la Dumnezeu( in fond preotii sunt tot oameni ca si noi ), lasa-ma sa cred adevarul meu.Adevarul e in noi prin creatia Lui Dumnezeu.Dumnezeu a creat Omul dupa chipul si asemanarea Sa. Acesta e Adevarul!

    • Admin spune:

      Astea-s vorbe goale, din burta… incerci sa te convingi pe tine ca detii adevarul, dar „adevarul” tau este imprastiat, este adevarul cel fals!

    • Simona spune:

      Daca fiecare ar avea „adevarul” propriu, lumea asta ar fi un haos! „Eu sunt Adevarul, Calea si Viata” a spus Domnul Iisus Cristos, si asa este. „Nu se poate ajunge la Tatal decat prin mine”, ne-a avertizat El. Deci, daca Dumnezeu nu poate fi cunoscut decat cunoscandu-l pe Cristos, ce mai cautati prin balarii si va risipiti ani din viata cu diverse chestii care va distrag de la adevar???

  9. Maria spune:

    Dragutule Admin, Nu stiu de ce am impresia ca tu Esti un pic confuz in cautarea Adevarului si ca vorbele adresate mie sunt de fapt adresate tie!Fiecare om are filozofia lui de viata,iar prin prisma acesteia te apropii de Dumnezeu sau nu, este alegerea fiecaruia.De ce sa conteze religia sau alte practici, atat timp cat iubesti, compatimesti, daruiesti, ierti, oare aceste lucruri Nu te apropie de Dumnezeu? Trebuie sa ai o anumita religie ca sa faci aceste lucruri minunate? eu una Nu cred, asa ca te rog sa-mi impartasesti adevarul tau…

    • Simona spune:

      Daca fiecare ar avea „adevarul” propriu, lumea asta ar fi un haos! „Eu sunt Adevarul, Calea si Viata” a spus Domnul Iisus Cristos, si asa este. „Nu se poate ajunge la Tatal decat prin mine”, ne-a avertizat El. Deci, daca Dumnezeu nu poate fi cunoscut decat cunoscandu-l pe Cristos, ce mai cautati prin balarii si va risipiti ani din viata cu diverse chestii care va distrag de la adevar???

  10. Sunt unele probleme ce nu au fost lămurite.
    1. Domnul nostru Iisus Christos a fost desăvârșit iar prin lipsa păcatelor a coborât pe pământ duhul Sfânt, prima dată la botez iar mai apoi la cincizecime sau rusaliile a coborât peste Sfinții Apostoli. Până la acest punct nu era iertare pentru păcate, după acest punct prin Sfintele Tainele ale Biserici Creștin Ortodoxe aceste păcate sunt dezlegate.
    2. Prin sfințire aceste daruri ale Duhului Sfânt sunt trecute în mod neântrerupt la toți preoți.

  11. Adrian spune:

    Cinstiti si iubiti cititori, oare a fost lasat la voia intamplarii sa ne nastem in familiile in care ne-am nascut si sa fim botezati in numele Sfintei Treimi, devenind astfel crestin ortodocsi?

  12. PATRICHI GIANINA spune:

    Cred cu tarie in tot ce s-a scris, in ianuarie anul acesta am trecut prin stari asemanatoare, ma credeam FECIAOARA MARIA, sau SHAKTI!
    Nu vreau sa judec, sau sa acuz………toti cand trecem prin momente atat de groznice ,toti cerem ajutor lui Dumnezeu, Dumnezeului nostru pe care il cunoastem de mici! Credeti in ORTODOXIE!!! E greu de iesit din cautarea ,,ADEVARULUI,, e drum greu, dar sufletul simte si stie ca acolo unde ne-am botezat este adevarul!!! Multumesc de relatare si credeti in ea…….daca nu treceam si eu pe la psihiatrie ,nu credeam povestea!!!Dumnezeu e simplu !!! Dumnezeu exista sia atat!!! nu avem nevoie de cunoastere , doar de simtire si iubire!!!

  13. robert spune:

    Chiar si cei mai invatati in ale meditatie avertizeaza ca e foarte periculoasa, fara o pregatire de ani buni. In practicile isihaste ,dupa indrumarea unui duhovnic si o pregatire de ani, calugarul isihast poate pleca in pustiu. Gasiti pe internet carti cu maturiile calugarilor isihasti si prin cate incercari trec ,dupa multi ani de rugaciune.Sunt si calugari isihasasti care au cedat in fata diavolui . Problema e ca cei care se apuca de meditatie fara nici o pregatire , doar ce gasesc pe internet ,reusesc repede sa se ” ilumineze”, ce urmeaza gasiti multe marturii cu oameni chinuiti de diavoli . Va sfatuiesc sa nu va apucati de asa ceva ca nu multi aveti taria sa vedeti demoni fara sa nu inebuniti, sinucide etc..

  14. M spune:

    Imi doresc mult sa-l cunosc pe acest om sau pe duhovnicul lui..mi-as dori sa stiu ca exista o solutie.

  15. seby spune:

    va rog am nevoie de ajutor ,,,,, trebuie sa povestesc ceva asemanator….o singura mentiune vreau sa fac,,,,am trecut prin ceva asemanator dar am folosit filtrul ratiunii ,,,,,,doresc sa clarific niste lucruri … cine crede ca ar putea sa ma ajute si ar dori sa faca acest lucru e rugat sa imi scrie la aceastra adresa de e-mail seby14n@yahoo.vom

  16. Jitarasu Constantin spune:

    Am trait si eu la o scara mai mica aproape toate aceste manifestari demonice, fiind un fost radiestezist, acest om spune adevarul, nu va mai jucati cu focul iadului, practicile ortodoxe sunt binecuvantate, urmatile si veti avea bucurii deosebite. (Daca se poate as dori sa ma intalnesc sau sa comunic cumva, cu acest domn. Multumesc!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.