Nimeni nu poate scăpa în viaţa aceasta de lacrimi şi necazuri; omul are parte aici de mai multe necazuri şi nenorociri, decât de bucurii

icoana_lumanari

Maica Domnului îi izbăvește din necazuri pe cei ce i se roagă

Iubiţi fraţi şi surori, viaţa noastră pământească este plină de necazuri şi dureri. Nu în zadar este numită, atât de des, „valea plângerii şi a tânguirii”. Plângând se naşte omul şi în lumea cealaltă pleacă cu multe suspine şi chinuri. Astfel că nimeni nu poate scăpa în viaţa aceasta de lacrimi şi necazuri; omul are parte aici de mai multe necazuri şi nenorociri, decât de bucurii. Sfânta Biserică a lui Hristos cunoaşte o mulţime de cazuri, în care Preabinecuvântata Maică a lui Dumnezeu i-a izbăvit pe oameni din toate greutățile.

Să ne rugăm, aşadar, ca ea să ne audă pe toţi şi în ceasul acesta, şi să ne izbăvească de tot necazul şi nenorocirea, să ne curăţească de tot păcatul şi patima, şi să ne învrednicească de bucurie în veşnica Împărăţie a Fiului ei, ca totdeauna cu dragoste să-i strigăm: Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti! Amin.

Arhimandrit Chiril Pavlov

Extras din ”Lauda Maicii Domnului”, Ed. Egumenița, Galați, 2012, pag. 29

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.