”Nu cumva în locul lui Dumnezeu stă diavolul care mă minte şi-şi bate joc de mine?” – Cum a ajuns marele filozof francez Descartes la convingerea că există Dumnezeu



descartes-filosof

La Facultate îl studiasem pe Descartes. Profesorul loan Gh. Savin arăta în prelegerile lui cum a ajuns marele filozof francez la convingerea că există Dumnezeu.

Filozoful porneşte de la un fapt sigur: în sufletul omului este sădită ideea de Dumnezeu. (Jean Jacques Rousseau făcuse – după câte mi-aduc aminte – experienţa cu un copil, pe care l-a izolat cu desăvârşire de oameni, situându-l într-o pădure şi aducându-i cele necesare, numai ca să nu audă de la nimeni vorbindu-i-se despre Dumnezeu. Dar mare i-а fost mirarea când l-a văzut pe băiat închinându-se Soarelui pe care îl considera Dumnezeu. Nu importă că se închina Soarelui, fapt este că într-însul era sădită ideea de Dumnezeu, înainte de а-i fi vorbit cineva despre o Fiinţă supranaturală).

Şi atunci Descartes îşi pune întrebarea: de unde vine această idee de Dumnezeu pe care el o găseşte aprioric sădită în sufletul său? Această idee, răspunde tot el, nu poate veni decât din trei izvoare: ori din lumea înconjurătoare, ori din el însuşi, ori într-adevăr există acea Fiinţă supranaturală care i-а sădit-o.

Descartes le analizează pe rând.

Din lumea înconjurătoare nu poate veni, fiindcă zice el – ideea de Dumnezeu sădită în mine este infinită pe câtă vreme lumea înconjurătoare este finită. Iar ceva finit nu poate să-mi dea ceva ce este infinit. Din mine însumi, continuă filozoful – iarăşi nu poate veni, fiindcă şi eu sunt mărginit, în timp ce ideea de Dumnezeu este nemărginită. Cauza nu poate fi mai mică decât efectul.

Dacă aşa stau lucrurile, atunci ideea de Dumnezeu nu poate veni decât de la o Fiinţă supranaturală care într-adevăr există şi care mi-a sădit această idee.

Dar filozoful care s-a îndoit până şi de propria sa existenţă (cogito, ergo suni; dubito, ergo sum) a pus la îndoială până şi această concluzie.

– Dar dacă, zice el – această idee mi-a sădit-o un spirit rău? Nu cumva în locul lui Dumnezeu stă diavolul care mă minte şi-şi bate joc de mine?

Descartes a respins şi această îndoială, bazat pe faptul că ideea unui Dumnezeu infinit implică în sine Perfecţiunea. Iar o Fiinţă perfectă, desăvârşită în toate privinţele, nu poate minţi. Şi în acest caz, concluzia este că ideea de Dumnezeu a fost sădită de însuşi Dumnezeu care există într-adevăr.

Extras din cartea lui Paulin Lecca – ”De la moarte la viaţă”



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *