Nu e nimic mai înfricoşător decât Hristos-Adevărul

Pentru a cunoaşte, chiar şi numai „prin oglindă, ca-n ghicitură” (cf. 1 Corinteni 13, 12), felul în care S-a chinuit Hristos Însuşi pentru a preface natura noastră fizică în rugăciune care să reflecte, fie şi măcar în chip palid, rugăciunea Sa din Ghetsimani în cea mai tragică noapte din istoria lumii, trebuie să acceptăm strâmtorarea. Adeversitatea deschide inima suferinţei din întreaga lume. Ultima treaptă a acestei mari ştiinţe a iubirii universale vine atunci când ajungem în pragul unei alte vieţi – atunci când „murim”. Mulţi – mai cu seamă în zilele noastre – sunt mai mult sau mai puţin inconştienţi în ultimele ore ale vieţii lor, şi mor fără rugăciune. Dar ar fi bine dacă creştinii ar putea trece prin moarte într-o stare de rugăciune, dându-şi seama că au ajuns la Judecata de Apoi. Adeseori murim încetul cu încetul, şi în virtutea acestei experienţe treptate a morţii devenim din ce în ce mai capabili de a asuma tragedia istoriei umane şi de a sesiza taina Ghetsimanilor şi, poate chiar şi a Golgotei.

În persoana întâiului Adam, întreaga omenire a suferit o catastrofă înfricoşătoare, o înstrăinare care e rădăcina tuturor înstrăinărilor. Trupul a fost rănit, oasele au fost zdrobite, faţa – chipul lui Dumnezeu – a fost desfigurată. Generaţiile următoare au adăugat multe alte ocări şi oase rupte întâiului om creat. Întregul corp uman e bolnav. Profetul Isaia îl descrie bine: „Din creştet până în tălpile picioarelor nu-i loc niciun loc sănătos; totul este numai plăgi, vânătăi şi răni pline de puroi, necurăţate, nemuiate cu undelemn şi nelegate” (Isaia 1, 6). Cea mai mică atingere e un chin. Când oamenii sunt bolnavi fizic ei îşi dau seama că ceilalţi vor să-i ajute şi se încredinţează cu recunoştinţă în mâinile doctorilor; dar când ajung la o suferinţă spirituală, ei sunt plini de resentimente şi atribuie durerea lor unor intervenţii exterioare. Tot aşa cu Hristos: îngrijindu-Se de rănile păcatului nostru, El, singurul doctor adevărat, a pricinuit cea mai acută durere întregii umanităţi. Nu e nimic mai înfricoşător decât Hristos-Adevărul. Întreaga lume se teme de El.

Arhimandritul Sofronie

Extras din ”Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice”, Ed. Deisis, Sibiu, 2001, pag. 108-109

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *