”Nu știu dacă m-ai putea ierta..” (cea mai puternică dovadă a iubirii!)

Doi tineri care trăiau împreună au venit la biserica părintelui Constantin. Au fost foarte impresionati de întâlnirea cu părintele si după slujbă s-au spovedit. Voiau să se căsătorească după terminarea facultătii. S-au hotărât să nu mai păcătuiască. Cu o lună înainte de examenele de licentă, Eliza s-a dus la o petrecere dată de sora sa, care se măritase cu un arab. Daniel era acasă, la părinti.

La petrecere, un alt arab, cel mai bun prieten al cumnatului Elizei, s-a îndrăgostit de ea si, din vorbă în vorbă, a convins-o să bea cu el niste tărie. Prinsă în joc, fata a cerut din ce în ce mai multă băutură si, în cele din urmă, a picat în bratele arabului. Ba chiar a păcătuit cu el după plecarea musafirilor. Sora ei nu părea mirată de aceasta.

Când l-a revăzut pe Daniel, pe Eliza au năpădit-o lacrimile:

– Totul s-a terminat. Nu mai are rost să fim prieteni. Duminică dimineată m-am culcat cu Ahmed, cel mai bun prieten al cumnatului meu. Nu stiu dacă m-ai putea ierta, si nici nu mai are rost să mă ierti. Între noi s-a terminat totul.

După trei zile, Eliza a primit un telefon:

– Crezi că există pocăintă?

– Da, există.

– Atunci hai la părintele Constantin. Tie o să-ti dea un canon, iar mie o să-mi spună ce rugăciuni să fac pentru tine.

Eliza s-a spovedit si, cu dragostea lui Daniel si cu sfaturile părintelui, sufletul ei s-a curătat de păcat.

S-au căsătorit, asa cum plănuiseră. Eliza era o sotie minunată. Daniel nu a regretat niciodată că a iertat-o pentru greseala făcută.

Extras din Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, editat de Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2004

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *