Nu vrei copii, trăiţi ca fraţii!

Minunat lucru ne vorbea Părintele Arsenie despre ceea ce cugetam în tren. Noi trebuie să lăsăm să împlinească Dumnezeu mila Sa cu noi. Să lăsăm să se nască copiii, să nu recurgem la practici pe care, noi fiind asistenţi medicali, le cunoşteam bine. Şi ne-a exemplificat mijloacele „anticoncepţionale” din vremea aceea. Asemenea unui medic desăvârşit, ne-a explicat fiecare metodă la ce patologie duce, dintre bolile expuse cea mai gravă fiind cancerul. De asemenea, ne-a spus că lipsa unor relaţii normale în familie duce la starea rea de nervozitate, tulburări psiho-afective, dereglări endocrine sau legături extraconjugale.

Iar ca un preot desăvârşit, ne-a explicat faptul că avortul este un mare păcat şi că odată făcut, vom suferi prin copiii pe care îi avem prin boli şi neputinţe, ca să ne dăm seama de păcatul săvârşit. Ne priveau doi ochi albaştri, senini; Părintele ne vorbea cu o voce blândă, caldă. I-am sărutat mâna care ne-a binecuvântat, care ne-a mângâiat sufletul. Eram cei mai fericiţi.

A doua oară când l-am căutat, eram însoţită de tatăl meu. Când Părintele s-a oprit în faţa mea, deşi biserica era plină de oameni, aveam aceeaşi nelinişte, pe care am mărturisit-o cu glas tare: „Cum să fac să nu am prea mulţi copii?”. Era glasul lumii în cuvintele mele. Probabil mă îngrijora să fac voia lumii, să fiu în rând cu lumea dar nici să nu greşesc, să nu supăr pe Dumnezeu. Vorbele mele au fost ca un tunet pe cer senin pentru femeile din biserică, pentru tata; probabil ştiam asta, dar în faţa Părintelui nu eram doar cu mintea, eram şi cu sufletul. În faţa Părintelui, nu puteai să măsluieşti lucrurile, să le „îmbrobodeşti” şi să pară altfel decât sunt. Probabil aşa vom răspunde şi în faţa lui Dumnezeu – păcatele vor fi descoperite, nu învăluite în aburul minciunii. Cât s-a mai mâhnit Părintele auzindu-mă! Mama mi-a zis: „Cum ai putut să spui aşa ceva?” şi toată lumea a auzit: „Dacă mai ţii în suflet grija asta, nici să nu mai vii la mine. Dacă s-ar mai întâmpla să gândeşti aşa, o să fii ca o mamă criminală, o să fii în stare să ucizi. Nu vrei copii, trăiţi ca fraţii”.

Am ieşit supărată de acolo, dar nu eram supărată pe Părintele. Oare ce ne stăpâneşte mintea şi voia şi de ce nu am putut primi cu tot sufletul şi fiinţa mea cuvintele spuse când l-am întâlnit prima data pe Părintele? Cum am putut trăi cu neliniştea aceea atâţia ani câtă rătăcire stăpâneşte lumea şi pe fiecare om, dacă nu se lasă deplin în voia lui Dumnezeu şi dacă se abate de la „Cărarea Împărăţiei”.

Am plecat totuşi, gândind că nu trebuia altceva, decât să privesc în sufletul meu şi să văd cât îmi sunt de dragi copiii mici. Câtă durere e să ucizi lucrul cel mai minunat de pe lumea aceasta, cel mai frumos şi desăvârşit dar al lui Dumnezeu – copilul, viaţa. Nimic nu se aseamănă cu o fiinţă nou născută. Nimic nu schimbă viaţa omului atât de mult ca momentul când se naşte un copil. (o credincioasă – 2; Sibiu)

Mărturii despre Părintele Arsenie Boca

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *