O icoana a Maicii Domnului, numita „Izvorul Datator de Viata”, a început să izvorasca mir parfumat în Biserica Sfântului Petru și Pavel din Stanovo, în zona Mucacevo (Transcarpatia) – in estul Ucrainei, informează portalul de știri Lacasuri Ortodoxe.
Picaturile de mir aromat au apărut pe suprafața icoanei, incepand de la mijlocul lunii decembrie 2015, la Sărbătoarea Sfantului Nicolae, conform calendarului vechi. Una dintre enoriase a fost cea care a observat fenomenul, atunci când se inchina in fata icoanei. Ea s-a grăbit să-l informeze pe parintele paroh, Protopopul Vasile Popovici.
„Am descoperit multe picături mari de ulei, cu o tentă gălbuie. Icoana a inceput sa aiba un parfum ne-artificial, neobișnuit. Oamenii au început să se inchine mai des la icoana, cu bucurie si evlavie, mulțumind lui Dumnezeu pentru aceasta minune”, a declarat preotul.
În aceeași zi, după Sfanta Liturghie, a fost oficiata o slujba de mijlocire, cu Acatistul Maicii Domnului. De atunci, o astfel de slujba se savarseste zilnic, in fata icoanei care a fost sfintita in Vinerea Mare, in 2014. Icoana a fost pictata in conformitate cu tradiția bizantina, de Victoria Pug, care a terminat studiile școlii de iconografie ce functioneaza in cadrul Academiei din Sankt-Petersburg.
loading...