O nouă minune săvârșită de Sfântul Efrem cel Nou – Mărturia unei tinere

Sf.-Efrem-cel-Nou

Doamne ajută!

Acum câteva luni eram foarte deznădăjduită, nu de mântuire, ci pentru că nu puteam scăpa de patimile pe care le aveam. Și căzând în genunchi și în lacrimi am strigat la Hristos Domnul spunându-I că nu mai pot, că nu mai pot continua așa, că nu mă pot schimba de ani de zile. I-am spus că nu mi-a trimis niciun om care să mă ajute să mă schimb, să nu mai fiu singură, un om care să-mi semene, care să mă ajute să scap de patimi, cu care să mă înțeleg foarte bine, că nu am primit niciun mire până acum. Apoi am strigat în acea cădere la Sfântul Efrem cel Nou, la icoană, spunându-i: ”O, Sfinte Efrem, te rog, ajută-mă!”. Apoi am strigat iarăși la Hristos Domnul să mă ierte și să facă în așa fel încât să nu-L pierd. Atunci L-am mai rugat ceva care s-a îndeplinit întocmai.

Am dat uitării această rugăciune pentru că nu a fost o cerere, ci o rugăciune deznădăjduită, din cauza patimilor. Dar după foarte puțin timp a intrat în viața mea un om care într-adevăr îmi seamănă în extraordinar de multe lucruri, foarte mult în cele duhovnicești ca aspirație, cu care mă înțeleg foarte bine. Mărturisesc că sigur acesta este răspunsul Sfântului Efrem cel Nou. De când îl cunosc, am scăpat de niște patimi, am primit mai multă putere, sunt mult mai bine. Și simt că eu și acest om suntem ”suflete pereche”; desigur, nu trebuie să credem în existența sufletelor pereche (în Ortodoxie nu există așa ceva), dar aceasta este sintagma pe care se cuvine să o folosesc, alta nu am găsit.

Slavă Domnului pentru toate!

Mulțumesc din inimă Sfântului Efrem cel Nou care mi-a devenit Sfânt ocrotitor, alături de Sfânta Xenia din Sankt Petersburg!

Sursa: marturieathonita.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

28 răspunsuri

  1. anonim spune:

    e incredibil ce ti s-a intamplat, desi nu pare mare lucru, totusi este o minune. se intampla multe astfel de minuni si in viata mea, fara de care as fi deznadajduit pana la disperare. Dumnezeu lucreaza mult prin sfintii lui iubitori. mai demult nu luam in seama minunile sfintilor, ci ma rugam numai Maicii Domnului, dar de curand am descoperit dragostea si puterea Sf. Arsenie Boca, ce mi-a dat raspuns la strigatele mele, intocmai cum ti s-a intamplat tie.

  2. elena spune:

    Sunt Elena, din Braila, am 26 de ani si iata cum am ajuns sa marturisesc minunile Sf. Efrem cel Nou:
    Sfantul acesta mi s-a parut de la bun inceput ALTFEL, dupa imbracamintea preoteasca, dupa expresia sobra a fetei, iar detaliul ce m-a captivat a fost flacaruia acea tinuta in mana stanga. Citisem de el ca este “super-grabnic ajutator ” si m-am gandit ca poate m-ar ajuta si pe mine. Inca nu ajunsesem la ananghie, ca sa zic asa, prin urmare am tinut ideea de a ma ruga la sfant undeva, rezervata.
    Anul acesta de izvorul tamaduirii, am avut ocazia sa sa sarut o particica din moastele sf efrem, alaturi de alte 30 si ceva de particele sfinte dintr-o racla micuta. Mi-am zis ca nu intamplator se afla si Sf Efrem cel Nou acolo. Asadar m-am rugat cu drag sa primesc ajutor la examenul de titularizare 2014. Mi-am mai amintit de Sfant recent, cand eram in sesiunea de examene a niv II de psihopedagogie. Aveam de schitat proiete complexe (programme formare, proiecte finantare cu fonduri nerambursabile, proiect de cercetare, optionale) si dat fiind dificultatea acestora, am stat langa laptop mereu cu iconita sfantului (care am gasit-o neasteptat la Biserica mea de suflet, Sf Arhangheli,) si cu carticica editata la SOFIA. Am reusit sa le fac, am luat 10 la toate, insa unul era era foarte greu de abordat, cel la cercetare (imi alesesem tema pe abandonul scolar)…am suferit o cadere nervoasa insa cu sfaturile duhovnicului, cu ajutorul Maicii Domnului si al Sf. Efrem, mi-am luat ciornele dupa mine, am stat in biserica, m-am rugat la sfant, si in jumatate de ora proiectul era finalizat! Atunci am vazut cum sfantul lucreaza!
    Si am zis, „hai sa mai apelez, dar ce as putea sa ii mai cer?” ceea ce urmeaza, suna pueril, insa m-am rugat de o pereche de incaltari comode, simple, si rezistente, si bineinteles cat se poate de ieftine(aici am probleme mari, deoarece cautam de luni de zile ceva bun si nimic nu rezista, eu mergand foarte mult pe jos, ca sa economisec banutii)! Fara sa-mi dau seama, cand am trecut pe langa un magazin, automat am facut stanga, catre intrarea lui, ezitand inainte sa intru acolo. Si iata-le gasite..la doar 1-2 zile de cand m-am rugat. Mare bucurie! Vazand ca sfantul Efrem cel Nou e bun si foarte promt am zis sa ma rog lui si Maicii Domnului de o fusta de blugi pana la genunchi. Aceasta era intr-o joi, iar duminica, cand ma intorceam cu o colega de la examen, aceasta s-a oprit sa-si cumpere haine, iar in acelasi magazin era si o fusta asa. Am probat-o de curiozitate sa vad macar daca imi sta bine, o intreb pe colega, iar ea imi zice sa o opresc ca o achita ea! Va dati seama?! Acum eram convinsa ca Sfantul Efrem m-a „aciuat” si pe mine pe langa fii lui. Si mergand cu iconita si acatistul la examene, le-am trecut cu 5 note de zece si una de de 8.
    A venit vremea sa ma inscriu la titularizare..mi-am depus dosarul in ultima zi, fara aviz medical de la medicina muncii, eu avand unul de la medicul de familie care nu era insa valabil. Ajunsa la prima ora acolo, o dna mi-a recomandat sa nu aduc avizul la validare ci sa ma reped la primul cabinet cu medicina muncii gasit si sa vin cu el rapid. Un baiat care se inscria si el spusese ca la o clinica anume se elibereaza in aceasi zi dar dupa amiza. Eu una deja intrasem in panica, unde gasesc cabinetul..daca nu e deschis, daca nu am timp suficient…si iata ca m-am rugat la sf. Efrem si la Maica Domnului , am mers la clinica respectiva, care mi-a eliberat pe loc avizul si in jumatate de ora eram inapoi la centrul de inscriere.

    Saptamana trecuta am aflat ca am fost repartizata pentru inspectia speciala la clasa. Aveam la 6 C, o clasa foarte buna de la o scoala pretentioasa. Mi-a fost frica, deoarece eu am ales cariera aceasta profesorala la indemnul duhovnicului, care a insistat ca eu sa devin profesoara, eu avand o facultate de romana-franceza terminata acum 3 ani. Munceam in domeniul curieratului, si anul trecut mi-am dat demisia sa im termin modulul pedagogic si sa ma pun la zi cu gramatica, care nu am mai avut tangente cu ea din clasa a 8-a. Si iata-ma ajunsa iar panicata, deoarece credeam ca imi va pica lectie de gramatica. In ziua de inaltare, dupa slujba, trebuie sa merg la scoala respectiva sa iau la cunostina ce lectie trebuie sa sustin si cand. Plecand grabita de acasa, nu mi-am mai luat acatistul si iconita sfantului cu mine si imi parea rau. Dar iata, ca dupa ce am plecat de la biserica, am trecut pe la sora mea care are serviciul foarte aproape si care imi daduse cativa bani de buzunar. Eu eram grabita sa ajung la scoala, ma reped la un maxi taxi insa acela..se retragea (la ora 14 a zilei!), cand vad ca ma striga doamna de la pangar sa vin sa o ajut putin. Ma intorc inapoi la biserica si vad o carticica cu sfantul Efrem, editata de fundatia Nektarios si o cumpar cu banii de la sora mea. Imi parea bine ca totusi s-a aranjat in asa fel sa mearga si sfantul cu mine. Ajunsa la scoala, ma intalnesc direct cu profesoara, care imi spune ca nu am la a 6-a C ci la a 5-a A! Ce bine! A 5-a, unde e cel mai simplu si frumos..Doamna era foarta draguta, imi da foaia sa o semneze, vad in dreptul cum scria „COMPLEMETUL-CONSOLIDARE” si raman un pic dezamagita, ca eram pe gramatica, insa ea, smerindu-se pe langa mine ma intreaba: – vrei lectie pe gramatica sau literatura? Eu raman uimita si zic pe literatura.- Ce anume vrei? Basmul, snoava? Vaai..eram in culmea bucuriei..zic ca vreau snoava (basmul fiind mai dificil) si iata cum scrie in dreptul meu SNOAVA! Va spun sincer, ca de cand am pornit pe drumul acesta mi-am dorit cat mai simplu si la literatura..si uite cum Dumnezeu a dat!
    Ieri, sfantul a mai facut o minune cu mine: duminica mi-a aparut un chist bartholin si dupa slujba de la Biserica o femeie mi-a daruit o iconita mica cu sfantul. Am zis eu ca asta e semn..m-am rugat sa-mi treaca, insa chistul crestea din ce in ce mai mare si era foarte dureros. M-am speriat foarte tare. Imi era ca o sa ajung pe la doctori, pentru incizii, operatii, antibiotice..bani cheltuiti pe care nu ii am oricum..o prietena mi-a zis ca acesta va fistula daca pun frunze de patlagina si mi-a zis sa citesc carticica de la fundatia Nektarios integral (2 paraclise, 2 acatiste, si rugaciunile). Aseara ma rugam la sfantul si imi trece prin cap ca eu am zis ca voi marturisi minunile lui, dar uitasem si am zis ca daca ma ajuta sa trec si de asta, voi scrie despre tot ajutorul primit. Simteam chistul acela cum se marea tot mai mult si am adormit cu speranta ca sfantul nu ma va ocoli. Si iata ca in dimineata aceasta sparsese si durerea disparuse aproape complet!
    Acum ma bazez pe Maica Domnului si pe Sf Efrem cel Nou sa ma ajute la inspectia speciala de la clasa si la examenul acela atroce de la titularizare! Va tin la curent! DOAMNE AJUTA-NE! SF. EFREM CEL NOU AJUTA-NE!

  3. Elena spune:

    Revin cu cazul meu, povestit anterior, pe 3 iun. 2014 si va aduc date cu privire la desfasurare inspectiei de la titularizare, a carei nota va constitui 25% din cea finala. Pentru o astfel de activitate trebuie sa construiesti un proiect de lectie foarte bun si foarte detaliat, lucru pe care eu nu stiam sa-l fac, deoarece la mine nu depasea maxin 5-6 pag. cand alcatuiam unul si inca cu mare stradanie. Profesoara mea mea care mi-a coordonat practica pedagogica, o doamna extraordinara, din Biserica, gasita prin ajutorul parintelui duhovnic, a fost si de data aceasta mai mult decat draguta si m-a ajutat cu sfaturi, cu materiale si chiar cu bani ca sa duc la bun sfarsit ce anume imi propusesem sa fac (metoda cubului, in care elevii sunt grupati si rezolva diverse fise – logistica si recuzita fiind aici destul de pretentioasa), ba chiar mi-a sugerat si permis sa testez la clasa dansei lectia respectiva, fapt ce mi-a permis sa o ajustez aproape de perfectiune. Cu ajutorul altei dre profesoare de la Biserica am reusit sa imi dau seama ce inseamna proiecte de lectie amplu si iata-l in final, l-am realizat de 23(!) de pagini desi limita ar fi de 14-16 pag la ce am intalnit eu pana acum.
    Cand a fost ziua cea mare, mi-am pregatit materialele direct la Sf Biserica, iar de acolo am plecat la scoala, impreuna cu iconita si carticica Sf Efrem cel Nou. Doamnele mele metodiste de la inspectorat erau foarte exigente din cate am inteles, si invatate chiar cu mici atentii, pe care eu nu mi le permiteam sa le ofer, insa cu cateva ore de inspectie ma suna dna prof coordonator, spunandu-mi sa trec pe la dansa acasa ca mi-a pregatit niste atentii (seturi de cercei, margele, creme, sprayuri) pentru dansele, desi eu ma aratasem vehement impotriva la astfel de practici, insa am acceptat, deoarece dansa nu vroia sa riste nimic..ajunsa la scoala Dumnezeu a facut ca sa intru mai devreme la clasa cu vreo 40 de minute, deoarece elevii de la a 5-a aveau informatica, dar se nimerise sa stea in clasa, deoarece profesorul nu venise in ziua respectiva si am avut ocazia sa iau contact cu ei, sa aranjam mobilierul pentru alcatuirea grupelor, sa ne familiarizam. Desi la inceput s-au aratat destul de refractari, au cedat incetul cu incetul. Cand s-a sunat..minune…am simtit cu ma golesc de orice emotie, le-am intampinat pe dnele metodiste, iar ora s-a desfasurat foarte natural si placut, de parca as fi facut asa ceva de o viata intreaga, iar la final, dansele au fost din cale afara de impresionate, au spus sa nu au gasit puncte slabe, ca am har si ca doresc sa auda mai departe de mine, nevenindu-le sa creada ca sunt un biet debutant. Nota a fost 10!

    Dupa aceasta bucurie, planificasem cele 5 saptamani pana la examen sa profit de ele si sa invat pe cat pot de mult..insa am avut multe ispite si tulburari si prin urmare, intentiile mele s-au cam naruit..insa cu ajutorul Sfantului Efrem , al Maicii Domnului si al parintelui duhovnic am reusit sa fac sinteze la manuale (clasele 5-8) si sa invat din 2 carti de didactica. Invatatul meu nu prea a fost cine stie ce…in medie vreo 4 ore pe zi, deoarece eu nu am „rezistenta” la astfel de activitati, straine in 26 de ani de viata.. insa citeam zilnic paraclisul sfantului si cel al Maicii Domnului.
    Intre timp, motanelul meu, care umbla pe afara si se bate cu altii, venise cu fata infectata de la o zgarietura, facand un chist care il deformase complet…zile intregi a stat asa, iar eu nu avem bani sa il duc la veterinar sa-i faca o incizie, insa mi-a dat prin cap intr-o seara, fiind foarte obosita sa il rog pe sfant sa-l faca bine, sa-i sparga buba pana a 2-a zi, la fel ca-n cazul meu relatat interior, iar eu voi citi carticica editata de Nektarios integral, insa abia a 2-a zi, deoarece picam de somn..Dimineata la 5 cand ma trezesc, pisicul intra pe gem cu chistul spart si fata plina de sange..Sf Efrem s-a milostivit de el, fiindca tare mai suferea saracul animalut..iar acum era vesel si eu l-am sters si curatat cu inima plina de bucurie ca sfantul a fost prompt, ca de obicei. Peste 2 zile, motanul vine cu labuta din fata perforata..il muscase un caine care ii poarta sambetele in asa fel incat i se umflase tot bratul de nu mai putea sa calce cu el..iar necaz, iar il rog pe sfant sa intervina, cu promisiunea ca a 2-a zi ma voi tine de cuvant si iar voi citi integral carticica, si iata ca dimineata urmatoare, pisica avea labuta desumflata si putea sa mearga cu ea. Unde mai pun ca si mama mea, care avea un traumatism la umar, in urma unui accident de masina de acum 5 ani, care ii afecta destul de mult activitatea s-a rugat intr-o seara la Sf. Efrem iar a 2-a zi s-a trezit cu flexibilitatea umarului redata.

    Revenind la examenul scris care se apropia, eu ma tot rugam acum Sfantului Efrem sa-mi pice clasa a 8-a Literatura, deoarece stiu si eu o singura poezie pe de rost, aceasta fiind Emotie de toamna de Nichita Stanescu, si ar fi fost minunat sa o abordez. Ei ce credeti..exact asta mi-a picat! De asemenea am picat si pe restul subiectelor, eu cand citeam avand o oarecare „aderenta” la respectivele.. A aranjat Dumnezeu cum nu se putea mai bine, insa eu, fire aiurita de fel, nu mi-am dozat bine timpul si nici nu m-am mai uitat de 2 ori pe subiecte iar ce am scris pe ciorna nici nu am apucat sa transcriu tot..mai ales la partea cu evaluarea care continea un punctaj de 30 de pct…nu mai zic ca de atata euforie ca am picat pe subiect, am dat si nume proprii in lucrare (nu unul, ci trei!..), desi am fost avertizati de n ori ca asa ceva va duce la anularea automata a lucrarii…Eu abia seara cand am ajuns acasa am constientizat ce s-a petrecut. . Simteam ca pica cerul pe mine..ce dezamagire, cata prostie..am sacrificat un an de zile, un loc de munca, banii si nervii parintilor, m-am imprumutat 1500 lei chiar… ca sa o dau acum in bara?!?…Nu ar fi permis bunul Dumnezeu asa ceva!!.. si am inceput sa ma intaresc si sa ma rog la Maica Domnului si sa citesc zilnic carticica Sf. Efrem. Pana vineri, cand se anuntau notele am avut stari oscilatorii, dar in nici un caz de deznadejde cumplita. Am surprins o data la rugaciune, cum fata sfantului din iconita de pe coperta a zambit bland si plin de incredere. Ah, asta a fost un semn, care s-a mai aratat de vreo 2 ori! Am zis ca nu se poate asa.. in viata vor fi necazuri peste necazuri, iar daca eu voi reactiona mereu deznadajduind, la ce bun? La ce folos toate semnele si minunile de pana acum, daca mereu si mereu le voi tagadui prin deznadejde? Si am ales sa cred ca va fi bine.

    Vinerea urmatoare, eram la Sf Liturghie si ma luptam cu starea mea frica sa o inving..m-am bucurat ca macar sunt la Biserica, cand deoadata vad cum fata Maicii Domnului de la catapeteasma imi zambea! Am capatat o nadejde nespusa iar la sfarsitul slujbei, ma suna o colega, o dna preoteasa (!), sa-mi zica ca s-au afisat notele! Am rugat-o sa acceseze site-ul si pentru mine si ea mi-a comunicat ca am luat 7,5 in scris, iar cu 10 de la inspectie rezulta 8.125 ca nota finala! Nu-mi venea sa cred ca lucrarea mea (care a trecut prin 3 corectori) a scapat de anulare, si ca am luat si o nota destul de buna!! Sfantul Efrem a aratat ca imi poarta de grija, insusi duhovnicul meu intarind, ca daca scap eu de boacana asta, o sa fie numai din ajutorul parintelui Efrem! Iar acum, astept pentru maine sa sa primesc si eu un post de suplinitor, deoarece anul acesta nici nu au fost posturi titularizabile pe Limba si Literatura Romana. Sfantul va trebui sa mai savarseasca insa o minune, deoarece sunt doar 3 posturi disponibile, iar eu abia a 12-a in ordinea ierarhica. Dumnezeu si Maica Domnului si Parintele Efrem ma vor ajuta pana la capat si am nadejde case va gasi un locusor si pentru mine! Multumesc Sf .Efrem! Sa ai grija de mine pana la capat! Slava tie Doamne pentru toate!!

    3 aug. 2014

  4. Stefania spune:

    Vreau sa va marturisesc ca Sfantul Efrem m-a ajutat si pe mine.L-am cunoscut pe Sfant prin Doamna Preoteasa care mi-a dat o carte cu viata si acatistul Sfantului Efrem acum ceva vreme,si pe care nu o citisem in totalitate.Am trecut printr-o perioada mai grea,si parca o voce din mintea mea imi spunea sa citesc viata,minunile si acatistul Sfanului,si asta am si facut. Saptamana trecuta am avut de dat niste examene pe care nu le-am luat in sesiunea din iarna.M-am rugat Sfantului Efrem si Maicii Domnului sa ma ajute sa trec cu bine peste aceste examene, iar ajutorul nu a intarziat sa apara.Am trecut cu bine, si stiu ca asta i se datoreaza Sfantului Efrem si Maicii Domnului.Sper ca Sfantul Efrem sa ma ajute sa depasesc toate problemele,iar pe cei care au nevoie de ajutor ii indemn sa se roage cu credinta pentru ca rugaciunile le vor fi ascultate.Doamne ajuta!

  5. Trofin Vlad spune:

    Ma numesc Trofin Vlad.Avand niste dureri groaznice la un dinte,defapt fiind canin ma durea tot maxilarul,eram plecat in Belgia la munca si cu medical stomatolog era cam dificil,mai aveam o luna pana sa ma duc acasa in Romania,am inceput sa iau niste antibiotice,pentru ca simteam ca se umfla,ceea ce s-a si intamplat .Intre timp saturandu-ma de durere intr-o seara mi-am propus sa ma rog Sfantului Mc. Efrem cel Nou (stiind ca m-a ajutat de nenumarate ori,el fiind Sfantul ocrotitor care l-am primit la cununie,)m-am rugat seara Sfantului sa ma ajute sa dea innapoi inflamatia si sa nu ma mai doara dintele pana ajung acasa in Romania,si a doua zi dimineata marti am citit si paraclisul Sfantului(ziua de marti fiind ziua in care si-a dat sufletul in mainile Domnului),intradevar la servici nu m-a mai durut dintele,simteam numai deranjul de la inflamatie,si seara am vrut sa scriu despre aceasta minune dar m-am gandit ca de la antibiotice mi-a trecut si nu Sfantul mi-a ajutat,apoi imediat dupa asta m-a luat iarasi o durere de dinte groaznica,am luat o pastila,m-am dus la icoana sfantului, m-am rugat sa-mi treaca si daca de maine nu ma mai doare scriu minunea.Intradevar a trecut o luna si dintele nu m-a mai durut,am ajuns acasa in Romania,intre timp am fost si la dentist,si problema s-a rezolvat ca de obicei dupa fiecare rugaciune la Sf Mc.Efrem cel Nou.
    Multumesc lui Dumnezeu ca ne-a dat astfel de sfinti :grabnici ajutatori si Sfantului Mc.Efrem cel Nou pentru toate binefacerile primite.

  6. dariAclaws spune:

    Cu ajutorul Sf. Efrem am reusit sa trec peste o perioada extrem de dificila in viata mea. Acum o saptamana aiuream; auzeam voci ce imi spuneau tot felul de nebunii printre care cel msi des auzeam ca trebuie sa ma sinucid. Tatal meu doar ce fusese operat si nu trebuia supus unui asemenea stres. Mintea mea era complet tulburata nu mai stiam in ce an sunt; daca sunt vie sau nu si care era realitatea; dar in toata tulburarea mea mi-am adus aminte de carticica cu paraclusul si acatistul sf efrem; sf pe care il cunoscusem mai de mult si am citit din ea. Va spun drept ca nu stiu cat si ce am citit pt ca eram atat de grav tulburata incat nu-mi mai cunosteam mama; dar nici nu voiam sa ma las internata. Stiu atat ca si mama a cerut ajutorul sfintilor si dupa ce am citit si eu din caarticica mea m-am lasat convinsa sa ma internez in spital. Acolo mi-am revenit extrem de repede dar sunt convinsa ca nu neaparat fatorita medicamentelor (primisem doar somnifier) ci datorita sf efrem. Asta mi- a adus aminte de un vis in care sf mi-a aparut m-a atins si mi-a zis ” stai fara grija;sunt langa tine”. Visul s-a intamplat candva la inceputul anului cand abia il cunoscusem pe sf efrem; citeam despre viata Lui dar luam intamplarile povestite usor in gluma; nefiind cu adevarat convinsa. Va spun sincer ca am trecut prin momente groaznice si fara ajutorul lui Dumnezeu nu aveam cum sa trec peste si mai ales atat de repede; ii multumesc sfantului ca fost mijlocitor pt mine!!!

  7. Mariana spune:

    L-am cunoscut pe Sfantul Efrem din intamplare, pe internet, intr-o perioada grea din viata mea. Am reusit sa-mi procur o carticica cu minunile sfantului, cu acatistul si paraclisul lui. Am citit pe nerasuflate minunile lui si am fost convinsa ca ma va ajuta si pe mine. Asa cum spuneam eram intr-o perioada grea si trista, probleme cu legea, serviciul si multe altele. Am citit paraclisul Sfantului Efrem timp de 40 de zile si lucrurile au inceput sa se indrepte vizibil. Problemele cu legea ( un proces care l-am pierdut) a luat o intorsatura favorabila mie desi nu credeam ca se poate intampla asa ceva. La servici din pacate nu prea s-au indreptat lucrurile, ba chiar am fost nevoita sa renunt la el, si eram din nou disperata. Am inceput sa citesc din nou paraclisul Sfantului Efrem, si chiar inainte de cele 40 d zile, am gasit un nou loc de munca si toate au inceput din nou sa-mi mearga mai bine. Multumesc din suflet Sfantului Efrem pe care il simt mereu alaturi de mine. Chiar daca mie nu mi s-a aratat nici in vis nici aevea, stiu ca e mereu alaturi de mine si ma ajuta sa trec peste cele mai grele probleme. Ii multumesc si ii voi multumii mereu pentru tot ce a facut pentru mine. Acum sunt convinsa ca orice problema voi mai avea mi- voi putea incredinta fara grija Sfantului Efrem si el va gasi cea mai buna cale de a ma ajuta. Multumesc din inima Sfantul meu de suflet!

  8. C.T. spune:

    UN VIS FRUMOS

    L-am cunoscut pe Sfântul Efrem cel Nou printr-o colegă de serviciu, aceasta dăruindu-mi acatistul Sfântului Efrem cel Nou, ştiind că în sufletul meu aveam o mare problemă: în urmă cu două săptămâno, soţul meu fusese băgat în şomaj; fapt ce a dus la întristarea sufletului meu. Tot acea colegă mi-a spus să mă rog cu credinţă acestui sfânt, deoarece este Grabnic Ajutător şi Făcător de Minuni. Chiar în acea noapte m-am apucat să citesc acatistul, moment în care am simţit mirosul plăcut al mirului, făcându-mă să-mi întăresc credinţa şi mai tare în Bunul Dumnezeu.
    Timp de trei săptămâni m-am rugat întruna pentru a-mi apărea în vis, astfel putându-mă liniştii că soţul meu îşi poate găsi alt job.
    Nu întâmplător a fost că în acea perioadă să-mi cadă în mână cartea „Minunile Sfântului Efrem din România”. Citind din acea carte şi văzând câtă lume a fost ajutată, am dus cartea la piept şi m-am rugat Sfântului ca dacă există să-mi apară în vis şi mie, pentru a mi se alina durerea ce o aveam pe suflet. Sfântul nu a întârziat şi chiar în acea noapte mi-a apărut în vis:
    <>
    În acel moment, trează fiind, am început să plâng de bucurie, rugându-l în gând pe Sfântul Efrem cel Nou să-mi fie ocrotitor familiei mele, iar eu promiţându-i că-l voi face cunoscut şi că voi povesti tuturor minunea făcută de Sfântul cu mine, chiar cu preţul de a mă crede „Nebună” şi dăruind tuturor acatiste şi iconiţe cu acesta.
    Au fost şi alte minuni în această perioadă, dar cea relatată a fost cea care m-a impresionat cel mai mult.
    Dragii mei, rugaţi-vă Sfântului Efrem, iar el neîncetat va veni în ajutorul vostru!
    C.T., Judeţul Gorj
    14.10.2014

  9. nicoleta spune:

    In data de 5 mai, in urma cu doi ani, am suferit un accident de masina : a intrat un autobuz in masina condusa de sotul meu. Desi masina a fost grav avariata, noi am scapat ca prin minune doar cu cateva zgarieturi. Mereu m- am intrebat carui sfant trebuie sa ii multumesc. In calendar era trecuta Sfanta Irina. Acum am aflat gratie unui alt eveniment nefericit (boala neurologica a tatalui meu) si de Sfantul Mucenic Efrem cel Nou. Le multumesc atat lui Dumnezeu cat si ambilor sfinti pentru ajutor. Altfel azi , copilul meu era orfan.

  10. Angela spune:

    Indraznesc sa afirm ca oricine il va chema in ajutor pe Sfantul Efrem cu credinta si tarie va primi raspuns si mangaiere in orice problema. Acest Sfant prin puterea lui Dumezeu lucreaza neobosit pentru noi pacatosii intr-un timp foarte scurt.
    As vrea sa istorisesc pe scurt doua minuni pe care Sfantul Efrem le-a savarsit pentru mine si pentru care, pe aceasta cale, vreau sa-I multumesc si sa cinstesc numele Sau.
    Prima data cand am chemat numele Sau in ajutor a fost la licenta, eram pregatita dar foarte agitata din cauza pretentiilor mari pe care le aveau profesorii de la facultatea pe care o absolvisem, oricat de mult muncisem aveam impresia ca nu este de ajuns. Cu o seara inainte de “proba de foc” m-am rugat Sfantului Efrem si Sfintei Fecioare Maria pentru a doua zi care a venit cu foarte multa liniste in suflet, nesperat de multa(si inainte de un simplu examen aveam mai multe emotii) . Holurile facultatii erau pline de studenti care repetau la nesfarsit prezentarea licentei pana in ultima secunda si parca toti doreau o secunda in plus. Eu eram foarte relaxata si doream sa ajung in fata profesorilor cat mai repede. Doresc sa va marturisesc ca prezentarea lucrarii de licenta a decurs foarte bine, profesorii nu au avut intrebari suplimentare iar eu am luat cea mai mare nota in ziua respectiva si anume 9,75, cu toate ca nu eram printre “preferatii profesorilor” si nici un soarece de biblioteca.
    A doua oara cand acest Sfant bland si grabnic ajutator mi-a ascultat rugaciunea aveam mari probleme in cuplu, de mult timp nu imi gaseam linistea sufleteasca iar lucrurile se agravau zilnic cu toate ca ma incapatanam sa nu ma las prada problemelor simteam ca ma napadeste o depresie dupa multi ani de neimplinire personala. Cu durere in suflet si multe lacrimi am hotarat sa-mi pun nadezdea in Sfantul Efrem (auzind atat de multa lume care a primit ajutor din partea Lui, ma gandeam ca poate va avea grija si de mine). Iar Sfantul mi-a ascultat rugaciunea(m-am rugat din acatistul Sfantului Efrem cel Nou) iar intr-un timp foarte scurt problemele s-au rezolvat din exterior, de la sine.
    Pentru aceste doua frumoase intamplari vreau sa multumesc Sfantului Efrem, tuturor Sfintilor, Sfintei Fecioare Maria, Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, Sfintei Cruci si bunului Dumnezeu pentru grija pe care ne-o poarta.
    Rugati-va cu credinta si putere si veti primi raspuns. Doamne ajuta!

  11. elena spune:

    Am simtit si eu ajutorul Sfantului Efrem cel NOU despre care nu stiam nimic pana in aprilie 2014, cand ma aflam la Institutul de Medicina Bucuresti pt. analize si expertiza medicala .Vazand o carte destul de groasa cu Acatistele si Paraclisele Sfantului Efrem cel Nou in mana unei bolnave,am rugat-o sa-mi imprumute si mie acea carte sa pot citi macar un Acatist. Am citit intr-o noapte un Acatist si m-am rugat la ajutorul Sfantului pe care l-am primit.Multumesc di suflet Sfantului Efrem cel Nou pt. ajutorul dat, si l-am rugat sa fie ocrotitorul meu si al copiilor. Rugati-va cu incredere acestui sfant.

  12. Ionut spune:

    Buna ziua! Ma poate ajuta si pe mine cineva cu mir si o iconita de la Manastirea Sfantul Efrem cel Nou – Nea Makri?Va rog foarte mult.Doamne ajuta!

    • Buruntia Liliana spune:

      Buna, Ionut! Pot sa-ti trimit ulei de la candela Sfantului Efrem cel Nou, chiar de la Nea Makri. Acum un an am ajuns la Nea Makri si inca mai am ulei.Daca esti interesat, ma poti contacta pe mail. Eu locuiesc in Timisoara.Doamne ajuta!

  13. silvia spune:

    Alte minuni ale Sf. Efrem cel Nou

    Am auzit despre Sfantul Efrem cand eram gravida cateva luni. Imi traiam sarcina cu foarte multe emotii, caci nu puteam sa cred ca aveam un sufletel care crestea in mine- totodata imi era si foarte frica de nastere. Pana atunci, ma rugam doar la Dumnezeu si Fecioarei Maria, – cat despre sfinti- mi se parea chiar bizar sa ma rog lor, necunoscand niciunul, si neinteresandu-ma mai deloc subiectul. Atata intelegeam pe atunci…

    Mama se ocupa de biblioteca parohiala, si cu toate ca aveam multe carti minunate chiar sub nas (mama are intreaga biblioteca acasa la ei), nu m-am uitat mai deloc. Intr-o zi am vazut pe masa in sufragerie la ai mei acasa o carte cu minuni de-ale Sf. Efrem cel Nou, si am intrebat de el. Sotul meu mi-a spus ce viata avusese si mi-aduc aminte ca m-a atins povestea sfantului. Apoi la biserica la noi, o doamna cu care Sfantul savarsise o minune (avea 42 de ani, avusese mai multe perderi de sarcina, printre care una la 8 luni… dupa ce l-a descoperit pe Sfantul Efrem, i-a facut acatistul timp de 40 de zile si in a 40a zi a aflat ca este gravida…apoi a nascut cu bine, fetita ei este minunata, sanatoasa, si stim ca a venit pe lume prin ajutorul Sfantului Efrem!) mi-a spus sa ma rog lui. Eram inspaimantata rau de nastere. In momentul acela am simtit ca efectiv vreau, pentru prima data, sa aflu mai multe despre un sfant, si anume Sf. Efrem, dar vroiam doar minuni cu copii, ptr ca asta ma atingea pe mine in acel moment. Am ramas cu gandul ca imi doresc o carte specific pe tema asta (ce de pretentii pe mine!). Care sunt sansele ca duminica de dupa sa primesc, pur si simplu, o carte cadou, din Romania, de la niste prieteni de la biserica care tocmai se intorsesera, ”- Sfantul Efrem cel Nou- minuni cu copii nascuti si nenascuti”- o culegere aparte numai cu povesti despre mamici si copii. Am ramas perplexa. Este o carte pe care am citit-o pe nerasuflate, ceea ce era nou ptr mine, caci totul in legatura cu citirile ptr biserica mi se parea dificil. Apoi am citit toate cartile gasite despre Sfantului Efrem, si efectiv am inceput sa-l indragesc asa de mult ca nu-mi venea a crede. Atunci cand ii citeam cartea cu minunile timpul se oprea in loc, nu stiu cum sa explic, dar nimic din ce am citit in toata viata mea nu m-a bucurat asa… intr-o seara, cu starea aceasta de spirit indescriptibila in timp ce citeam, am simtit o mireasma minunata, profunda… Nici nu indraznesc sa ma gandesc daca chiar l-am avut pe Sfantul cu mine!…Tind sa cred ca da… Si-i multumesc si-i cer iertare.

    Inca devreme in sarcina mi-a spus doctorita ca nu pot sa iau avionul ca riscam sa am o anume conditie care daca se adeverea, puteam sa pierd sarcina. Eram foarte necajiti caci planificaseram sa mergem in Romania sa ii vedem pe parintii sotului meu- el nu-i vazuse de 7 ani, eu niciodata, si erau foarte in varsta- 74 si 75 de ani. Am inceput sa ne rugam si Sfantului… Intr-o duminica ne plimbam prin Vechiul Port din Montreal, pe unde ne plimbam mereu, si am luat o alta directie. Am dat peste un targ de mancaruri care avea loc doar odata pe an intr-un sfarsit de saptamana. Mergand o vreme, am vazut niste femei care pareau a fi calugarite, ceea ce nu prea avea logica in acel context. Nici nu ma gandeam ca ar putea fi ortodoxe, caci traim in Montreal, oras cosmopolit, cu multe religii si culturi, dar in nici un caz majoritar ortodox. Apoi m-am uitat mai bine si am zarit niste icoane pe care le avem si noi acasa, primite in dar de nunta- apoi am inteles ca erau maicutele de la manastirea greceasca cu preot paroh roman la vreo 2 ore de Montreal, si nu stiam cum sa ajung mai repede langa ele. Vindeau, in afara de multe icoane, si mancaruri, caci au o ferma. Simteam ca aveam mare nevoie de ele si ca Domnul ni le scosese in cale, caci eram necajiti cu faptul ca nu puteam sa iau avionul sa-i vad pe socri, si bineinteles mai ales eram macinati de faptul ca as putea avea complicatii… Maicutele mi-au spus sa revin ziua de dupa sa-mi dea mir de la manastirea lor, unde sunt moaste de la diferiti sfinti, si daca Domnul ingaduie sa ajung in Romania, ca se va intampla. Mi-au zis sa ma rog si Sf. Efrem cel Nou. Ne-au binecuvantat, si am plecat incarcati de icoane pe care sa le dea sotul cadou cu gandul ca va merge doar el.

    Dupa putin timp, am cerut o noua ecografie sa vedem daca situatia se ameliorase, si doctorita a zis ca efectiv- totul era perfect, deci … bon voyage! Minunat!

    Cartea mentionata la inceput, cea pe care am primit-o cadou, am citit-o cu mare drag si la socri la tara. In timp ce citeam, am simtit prunca miscandu-se pentru prima data! Ce sentiment frumos, si cata bucurie!….Am facut si un tur de o zi, nici macar, la Brasov, unde am crescut. Doream sa si caut mai multe carti cu Sf. Efrem si sa le aduc in Canada. Am ajuns in Piata Sfatului si am zis sa-i arat sotului meu unde s-au cununat parintii mei. Intram in biserica, …sarutam icoanele… si cand ajungem in fata, ce zarim? Icoana Sfantului Efrem cel Nou si unul din papuceii sai, care nu avea permanenta acolo, era imprumutat ptr cateva zile. Am fost asa de emotionata! Dupa ce am iesit, am zis sa continuam cu librariile sa vedem ce gasim. Intr-una din ele, care era dealtfel foarte mare, si sectiunea religioasa era, slava Domnului, foarte bogata, le aparea in calculator cum ca aveau doar un exemplar dintr-o carte cu Sfantul Efrem, dar nu o gaseau in raft. Fiind gravida, si dupa atata mers in picioare de jumatate de zi, am simtit nevoia dintr-o data sa ma asez. Asezandu-ma in scaun, m-am cufundat in el, nu stiu de ce… si inclinand capul de oboseala, asteptand sa mai verifice a 3a oara angajatul ca nu gaseste cartea, … ce zaresc?… carticica…. pe un raft de jos, mult mai greu de gasit… Ce senzatie minunata… am simtit ca zilele mele aveau ceva din Sf. Efrem in ele, caci eu il cautam, si parca si el ne cauta pe noi.

    Am simtit ca Sfantul ne ajuta. Reintorsi la Montreal, eram foarte obosita de la munca, era enorm de mult de munca si eram responsabila de un proiect foarte mare. Doctorii apoi mi-au spus ca am niste probleme cu sarcina, si ca riscam sa am felurite complicatii care ar putea duce la o boala periculoasa si ptr mine si pentru copil, dar urma sa ma tina sub observatie cu controale saptamanale. Eram necajita si sincer, tot ce-mi doream era sa nu mai lucrez, ceea ce parea imposibil. Intre timp, niste prieteni de la biserica ne-au invitat la ei acasa ca sa luam niste lucuri de bebe. Am urcat la etaj, si cand sa cobor, am alunecat pe prima treapta si am cazut pe sezut, ducandu-ma pana jos in aceeasi pozitie…. M-am dus la spital si au spus ca totul este ok cu copilul, insa eu imi fracturasem coxisul. Tin sa mentionez ca sotul nici azi nu crede ca a fost fractura si nu fisura datorita la cat de repede mi-au trecut durerile (vreo 10 zile…controlul insa a fost manual, ca sa nu fac radiografie, fiind gravida, si ne-am spus ca poate doctorita nu era priceputa…) Inutil sa va zic ce durere, dar macar puteam sa merg; cand ma asezam, ridicam, sau intindeam, atunci era suferinta. Mi-aduc aminte sa fi spus o rugaciune, nici macar un acatist, pacatoasa de mine…Cum se poate sa nu-mi dau seama ca tot Sfantul Efrem mi-a luat durerea cu mana? Slava Domnului ca totul a fost bine si nu am pierdut sarcina datorita acelei cazaturi. Si tot ce ni se intampla se intampla pentru ca Dumnezeu ingaduie. In urma acestui fapt, am primit intrerupere de munca, ceea ce m-a linistit enorm, pentru ca simteam o nevoie mare sa citesc si sa ma apropii de Dumnezeu si de Sf. Efrem. Imi petreceam zilele citind si umplandu-ma cu cele bine placute Domnului….

    Sarcina avansa, si complicatiile mentionate mai sus persistau. Am aflat apoi ca la 15 minute de Montreal se gaseste Parintele Andreas, fratele maicutei Macarie, insasi cea care l-a descoperit pe Sfantul Efrem in Grecia!… Auzisem ca scoate niste moaste de-ale sfantului doar de 2 ori pe an, pe 3 ianuarie si pe 5 mai. Orice alta data, multa lume ceruse, insa Parintele foarte des refuza politicos. Eu am sunat complet nepregatita sa-l intreb pe Parinte daca le scoate intr-o anumita zi daca ne strangem mai multi sa mergem, si dumnealui mi-a spus ” vedem”. Apoi am inteles, in lipsa mea de smerenie, ca nu meritam pur si simplu sa le scoata. Sa mai fac un acatist, sa mai fac o fapta buna, sa-i arat Sfantului ca-mi este drag…. Prin decembrie efectiv am vrut doar sa fim in biserica respectiva ptr ca Sfantul era acolo si in acest sens nu mai conta daca scotea sfintele sale moaste sau nu. Vroiam doar sa fim acolo pentru ca tot mai greu era cu medicii si incepusem sa pierd nadejdea. Am ajuns- si ne simteam minunat, chiar daca nu intelegeam, caci era aproape totul in greceste. La sfarsit, m-am emotionat asa de tare, ducandu-ma la Pr. Andreas pentru binecuvantare, incat nu ma puteam opri din plans…cu chiu cu vai am reusit sa scot niste cuvinte printre lacrimi cum ca as vrea sa ma inchin sfintelor moaste. Nu stiu cum de a acceptat dragul parinte, dar a fost ceva indescriptibil. M-a atins cu ele pe burtica si am stiut, si eu si sotul meu, ca orice-ar fi, copilul va veni pe lume cu bine. Ce onoare, ce minune, si ce putin meritam sa ma inchin lor!… Cand am iesit din biserica, nici nu puteam vorbi… si eu si sotul meu parca pluteam…. Cu toate ca sotul meu este foarte credincios, de ceva vreme nu mai vroia sa se spovedeasca- insa dupa ce ne-am inchinat la moastele Sf. Efrem, efectiv vroia sa se spovedeasca, ceea ce m-a bucurat. Alta minune!

    Sarcina avansa catre sfarsit, iar eu comandasem un pachet de carti ale Sfantului si de-abia asteptam sa le daruiesc. Cand ii citeam acatistul imi sarea inima la partea care spune ca ajuta femeile in timpul nasterii si al sarcinii. Mi-era inca frica de nastere. Am inceput sa distribui cateva din cartile cu minunile sale. Apoi am avut din nou control, la 37 de saptamani de sarcina, si m-au trimis la o examinare ptr ca aparuse o noua simptoma pentru boala care fusese temuta de-a lungul sarcinii, conform careia puteam sa mor si eu si bebe, si ca cel mai bun mod de tratare, daca iesea pozitiv testul, era sa declanseze nasterea imediat. A iesit pozitiv testul, insa eu nu ma asteptam in ziua respectiva sa ma trimita la analize si aveam doar ghiozdanul cu mine, insa aveam in permanenta cu mine iconita Sfantului Efrem. Pot spune cu mana pe inima ca totul a decurs surprinzator de repede, asistentele si doctorita nici nu se asteptau si au si mentionat cat de surprinzator de rapid si bine a mers totul, si intr-adevar Sfantul Efrem ne-a fost alaturi. Maria Antonia, nascuta de ziua Sf Antonie cel Mare, pe 17 ianuarie 2015, este o dulceata de copil, sanatoasa si adorabila. Tare mult ne-a ajutat Sfantul, si credem in ajutorul lui cu toata inima. Am asteptat prea mult ca sa marturisesc minunile sale, si felul sau de a comunica cu noi toti. Viata mea s-a schimbat complet, in bine, in sensul ca acum inteleg ce mare nevoie avem de Sfinti si ce minunati sunt ei, ce cadou ne-a facut Domnul sa-i lase sa mijloceasca pentru noi, pacatosii!…. Sotul nu gasea o slujba tot anul cu sarcina, insa 3 saptamani dupa ce am nascut l-au rechemat unde fusese inainte caci reintrase de munca! … Cum le lasa Domnul… daca sotul lucra mi-ar fi fost foarte greu sa merg la atatea controale, daca nu cadeam nu m-as fi deconectat complet de munca si de lucrurile lumesti ca sa ma pot bucura de cele sufletesti, daca nu ma imbolnaveam nu vedeam cum lucreaza Sfantul, si nu m-ar fi provocat la 37 de saptamani, ci poate as fi nascut la 40 de saptamani, insa sotul n-ar fi fost cu noi acasa acele minunate 3 saptamani!…

    Slava Domnului pentru cel mai frumos cadou al vietii noastre, si slava Lui ca m-a ajutat sa trec peste frica de a avea copii, ca m-a ajutat in timpul sarcinii, al nasterii, iar acum, in continuare, in tot felul de probleme. De-abia asteptam sa mai avem si alti copii! Un lucru este cert, cand aveti nevoie de ajutor, cereti Sfantului Efrem, caci este grabnic ajutator si mare este mila sa!…

    Cu dragoste in Domnul,

    Silvia, septembrie 2015, Montreal

  14. Adela spune:

    Sfantul Efrem m-a ajutat si pe mine.L-am descoperit pe internet cautant informatii despre sfinti.Vreau sa spun ca eu inainte nu abisnuiam sa ma rog la sfinti.Ma rugam doar la Dumnezeu si Fecioara Maria.Nu stiu cum m-am gandit eu sa citest cate ceva despre sfinti si am dat de un site in care oamenii povesteau despre ajutorul primit de la anumiti sfinti si despre minunile acestora.De atunci am zis ca ar fi bine sa cer si eu ajutorul sfintilor,asa ca mi-am cumparat o carticica cu minunile si paraclisele Sf.Efrem Cel Nou,deoarece aflasem ca este grabnic ajutator.Asa cum aflasem,a si fost.Sa va povestesc…
    Sunt la facultate in anul 3.La sfarsitul anului 2,am fost anuntati de cei de la facultate ca trebuie sa facem practica la o firma in domeniu(eu studiez electronica).Inscrierile pt practica la firme se faceau cu 2 luni inainte sa fim anuntati,deci era prea tarziu,dar totusi noi trebuia sa avem practica aia facuta pana la inceputul urmatorului an.In timpul vacantei am mai vorbit cu unii colegi care au spus ca pot sa iti rezolve sa obtina o adeverinta care sa confirme faptul ca au facut practica ,spunand ca au niste cunostine care ii pot ajuta cu asta.Eu nu aveam pe nimeni care sa ma ajute cu asa ceva.A trecut toata fara fara sa ma mai interesez ce si cum fac cu practica asta,fiind si ocupata cu alte lucruri.Cu o saptamana inainte sa incep facultatea,am inceput sa ma agit in legatura cu asta,fiind convinsa ca voi fi singura fara practica.Mi-a trecut imediat prin mine,aceea carticita cu Sf Efrem si am decis sa incep sa citesc paraclisele si sa ma rog Sfantului sa ma ajute cumva,sa faca o minune,sa obtin si eu o adeverinta pt practica.Era cam imposibil ca intr-o saptamana sa obtin eu o adeverinta.Ce sa vedeti…am citit paraclisele,minunile si am cerut ajutorul Sfantului.In doar 2 zile mi-a venit ideea sa sun o cunostina cu care nu mai vorbisem demult.Am sunat-o,am vorbit si am mai povestit una alta,printre care am inceput sa ii spun ca sunt putin spresata ca a trebuit sa fac practica si nu am facut si ca doar o adeverinta m-ar salva.Ea imediat mi-a spus ca cunoaste o persoana din domeniul IT si ca o roaga sa ma ajute.Ziua urmatoare m-a sunat sa imi spuna ca totul s-a rezolvat si ca trebuie sa dau doar niste date de ale mele.Nu imi venea sa cred.Eram uimita.Stiam ca e ajutorul primit de la Sf.Efrem.El a fost cel care mi-a luminat mintea ,astfel incat sa ma gandesc sa o sun pe aceasta persoana cu care nu mai vorbisem demult,sa ii spun de practica si prin uimire sa aflu ca are cunostinte si ca ma poate ajuta.Aceasta intamplare mi-a demonstrat ca sfintii sunt trimisi de Dumnezeu sa ne ajute.Rugati-va cu credinta,iar Domnul va va ajuta.
    Sa fiti binecuvantati,oameni dragi!

  15. Adina spune:

    Buna as dori si eu ulei de la candela sf Efrem . Daca a-ti putea sa ma ajutati ar fi minunat !

    • Robert spune:

      Buna,Adina.
      Iarta-ma,doar acum am dat peste postarea ta.Stiu ca e cam veche,dar tot intreb:Ai gasit ulei sfintit de la Sf Efrem?
      Multumesc mult.

  16. roxana spune:

    marturisesc ca sfantul efrem m a ajutat in repetate randuri in diverse rugaminti pe care i le am adresat.este intr adevar foarte grabnic ajutator!

    roxana iasi

  17. Antoanela spune:

    Se spune despre Sfantul Efrem ca se arata foarte des si celor ce ii cer ajutorul, dar si celor care nu au auzit inca despre el, dar care sunt intr-un moment de impas. L-am cunoscut pe Sfantul Efrem acum doi ani de zile, cand aveam atata probleme incat nici macar nu mai stiam ce este bine si ce este rau, in ce directie sa ma indrept, ce sa cer in rugaciune. Despartita de barbatul pe care il iubeam, fara bani, bolnava, fara perspective de viitor, aveam sufletul frant de durere si cazusem intr-o depresie din care nu mai aveam nici macar putere sa incerc sa ies. Atunci am inceput sa ma rog si catre Sfantul Efrem, caci citisem ca este ocrotitorul celor tristi, al celor singuri si al celor bolnavi si ca este mare facator de minuni, nelasand pe nimeni fara ajutor. Dau aceasta marturie pentru ca eu am fost intarita in credinta de intamplarile traite si povestite de alti oameni, asa am reusit sa trec peste multe necazuri, gandindu-ma ca nu se poate sa nu ma asculte si sa nu ma salveze si pe mine Dumnezeu, asa cum s-a milostivit si de altii.

    In ultimii doi ani de zile l-am visat foarte des pe Sfantul Efrem, este unul din sfintii mei de suflet, alaturi de Sfantul Nectarie si Sfantul Ioan Rusul, ii iubesc pe toti trei foarte mult, m-au ajutat nespus de mult, le sunt profund recunoscatoare pentru cum mi-au netezit drumul in viata, pentru vindecarea trupului si a sufletului, pentru ajutorul material, pentru protectia de care ma bucur, pentru toata iubirea si bucuria din viata mea. Maica Domnului este cea pe care o simt mereu aproape de mine si nu mi-a lasat nicio rugaciune neascultata, nicio durere nevindecata, nicio povara pe care sa nu mi-o usureze cumva.

    Anul asta, prin luna mai, am inceput sa-l visez pe Sfantul Efrem, chiar mai des decat de obicei. Visam ca ma rugam catre el, ca citeam acatistul lui, ca ii sfatuiam pe alti oameni sa se roage catre el, ca ma duceam la moastele lui de la manastirea Radu-Voda… In perioada aceea am inceput sa ma rog mai mult catre el. La sfarsitul lunii iunie eram extrem de trista, avusesem niste mari deceptii legate de omul pe care il iubeam si o prietena foarte buna. Sufletul ma durea atat de tare, incat devenisem inerta, nu mai aveam putere sa lupt, sa ma rog, sa sper, nu ma mai puteam agata de nimic. Si atunci, exact in noaptea cand atinsesem apogeul suferintei, l-am visat iar pe Sfantul Efrem :
    Eram cu o verisoara, cu Sfantul Efrem si cu un barbat necunoscut, ne-am dus toti la un fel de targ, eu si verisoara mea cautam ceva, cautam la fiecare taraba, in fiecare magazin, fara sa putem gasi ceea ce ne doream. Se facuse tarziu, era déjà ora 4 dupa-amiaza, iar eu eram dezamagita ca nu gasisem lucrul de care aveam nevoie. Ne-am intors la masina care ne astepta sa ne duca de acolo, Sfantul Efrem era langa masina, ne astepta rabdator. Eram la distanta, nu am putut sa-i vad foarte bine trasaturile, dar tin minte perfect silueta inalta si subtire a Sfantului si chipul lui bland, senin, iubitor. Apoi, dintr-o data, s-a schimbat imaginea, asistam la o slujba de Dezlegari, se citeau Moliftele Sfantului Vasile cel Mare, aud o voce clara care imi spune ca trebuie sa-l platesc pe Sfantul Efrem, caci el este cel care imi citeste Moliftele si roaga pentru mine. Asa m-am si trezit, instantaneu, lucida, cu vocea pe care o auzeam inca in urechi si cu imaginile perfect vii in mine. Aveam senzatie de real, de palpabil, stiam ca fusese mai mult decat un simplu vis. Eram linistita si calma, asa cum nu mai fusesem de multa vreme. Din ziua aceea m-am simtit altfel, am capatat o incredere mult mai mare, mai simteam ocrotita in permanenta de Sfantul Efrem, imi dadeau lacrimile doar gandindu-ma ce privilegiu am, sa stiu ca Sfantul Efrem se roaga pentru mine, nu ma lasa niciodata, se lupta pentru mine si pentru binele meu. Eram fericita, ma simteam vie, eliberata, increzatoare, bucuroasa ! Era o minune, o adevarata minune, simteam ca totul va fi bine, ca situatia se va aranja si pentru mine. M-am rugat mult in ziua aceea, am multumit din toata inima Sfantului Efrem si tuturor Sfintilor, Maicii Domnului si lui Dumnezeu pentru tot, pentru viata mea, pentru tot ce traisem vreodata.
    A doua zi, in noaptea care a urmat, l-am visat din nou pe Sfantul Efrem :
    Il privesc de la distanta de cativa metri, il vad din lateral, in mana tine o sfoara care duce in sus, Sfantul intoarce capul, se uita la mine si imi spune senin si bland : «Si acum te voi invata sa zbori ca Peter Pan!» Ma uit cu atentie la sfoara din mana lui si abia atunci vad ca la capatul sforii eram eu, zburam in aer ca un zmeu inaltat spre cer! M-am trezit din nou si ma tot gandeam la ce ar putea sa insemne visul acesta, pentru ca niciodata nu am citit nimic legat de Peter Pan, nu am vazut nici filmul, nici desenul animat, nimic, mi s-a parut mereu un subiect anost –copilul care refuza sa se maturizeze– nu m-a atras deloc nici macar atunci cand eram copil. Initial m-am gandit ca nu conteaza semnificatia visului, ci doar faptul ca Sfantul Efrem mi s-a aratat din nou, ca mi-a confirmat ca el este cu adevarat cel care apare in visele mele, ca trebuie sa ma rog, sa cred, sa fac ce pot mai bine, ca aceasta este calea pe care trebuie sa o urmez. Cu toate astea mesajul visului mi se parea ciudat, m-am gandit ca poate totusi insemna ceva, ceva ce trebuie sa inteleg, sa descopar, sa invat. Spre seara am cautat pe internet cateva informatii despre Peter Pan si despre felul in care zbura el, iar ce am gasit m-a facut sa plang in hohote, intelegand abia atunci profunzimea mesajului adus de Sfantul Efrem : ”Tot ce trebuie este credință și încredere (ca sa zbori)” si «Daca vrei sa zbori, zicea Peter Pan, «Gandeste-te la lucruri foarte frumoase, marete si vei incepe sa plutesti, pur si simplu.»
    Asta trebuia eu sa fac, sa am credinta si incredere, sa am credinta care muta muntii din loc si care sadeste copaci in mare, credinta care vindeca, credinta care trece prin foc si prin apa, credinta care iese invingatoare, intotdeauna, indiferent de circumstante. Sa cred, sa ma gandesc la lucruri frumoase, avand incredere si fiind optimista! Poate sa para pueril, dar m-a zguduit felul in care Sfantul Efrem a venit si mi-a adus un mesaj atat de complex, de profund, folosindu-se de o singura propozitie care m-a trimis la un personaj al copilariei cu care nu eram familiarizata… sa ramanem copii, sa avem credinta si inocenta copiilor care aleg sa creada ca totul poate fi posibil intr-o lume unde este din ce in ce mai greu sa iti pastrezi vie speranta si increderea.
    Sfinte Efrem, nu stiu cum te pot plati, pentru ca credinta nu am, fapte bune nu fac, menirea pe pamant nu mi-am indeplinit-o, nu am facut pana acum nimic care sa merite toata grija si bucuria pe care o primesc din mainile lui Dumnezeu. Pot doar sa le spun si altora despre tine, despre cum ii ajuti pe toti cei care au probleme si nu stiu ce sa faca, cum sa faca, incotro sa o apuce.
    Problemele mele s-au rezolvat, in mare parte. Am facut intotdeauna rost de bani, chiar sume mari, ori de cate ori am avut nevoie. Am scapat de niste probleme de sanatate. Sunt fericita si gasesc in fiecare zi un motiv de bucurie. Am o putere, o incredere si un calm pe care inainte nici nu visam ca le-as putea simti. M-am impacat cu cel cu care eram certata. Am trecut peste dezamagirea provocata de prietena mea. In viata mea au revenit oameni de care nu mai auzisem de multi ani si totul s-a intamplat brusc, fara sa fi incercat sa reiau legatura cu ei. Sunt pe cale sa imi gasesc un serviciu.
    Dar cel mai important lucru este ca sunt constienta aproape in fiecare clipa ca viata este un dar extraordinar, un miracol care ni se face cadou, ca trec cu mare usurinta peste deceptii, ca am credinta ca totul va fi bine si ca simt in mine o putere imensa, cu care sunt capabila sa realizez orice.
    I-am cerut Sfantului Efrem liniste, credinta, iubire, bucurie, puterea sa iert, sa ma detasez de trecut, sa traiesc frumos, curat, cu multumire. Mi-a dat tot, absolut tot!
    Sfinte Efrem, iti multumesc din toata inima pentru blandetea si pentru iubirea ta, pentru mila pe care mi-o arati, pentru necontenitul ajutor. Multumesc!
    Rugati-va Sfantului Efrem si el va gasi o cale sa va ajute si sa va aduca bucurie.

  18. Pop spune:

    Sf Efrem cel Nou si Sfintii Parinti Ioachim si Ana mau ajutat.dupa doua sarcini pierdute mam rugat sfintilor sa raman insarcinata si a fost o minune…rugati-va,credeti.Credinta ca ajuta enorm!!!!

  19. Ramona spune:

    Pe Sf Efrem Cel Nou l.am cunoscut intr.o zi in care cautam pe internet cateva rugaciuni si mi.a atras atentia maturiile oamenilor despre minunile din viață lor. Imediat am fost interesata sa aflu cat mai multe despre acel Sfant. Imi doream f mult o carte, ceva, nu conta ce, numai sa am ceva de la Sf Efrem. Nu a durat mult si in viata mea a aparut icoana, mirul si cartea despre Sfantul meu . Stia ca am nevoie de el , simteam ca El este Acel Sfant care va fii cu mine mereu si care mi.a indeplinit multe dorinte. Am avut o perioadă in care nu m.am mai rugat, nu am mai citit nimic , nu stiu de ce, dar cand am avut nevoie , Sf meu nu a uitat de mine si m.a ajutat. Imi doream f mult sa.l visez si intr.o noapte in care imi cam luasem gândul ca ar veni in visul unei păcătoase. ..a venit , era El ocrotitorul meu si al familiei mele. Doamne , cat mi.as dori sa.l mai vad odata in vis si sa.mi îndeplinească o dorinta, dar stie sufeinta mea si ma va ajuta , doar ca trebuie sa am rabdare. Iarta ma pt ca nu merit nimic, sunt o pacatoasa, Sfanul meu! Mulțumesc din suflet pt tot ce ai facut si faci pentru mine, pt fetita mea ,pt toata familia mea! Rugati.va cu incredere pt ca acest minunat Sfant impreuna cu ceilalti Sinti, va vor ajuta sa treceti cu bine si orice dorinta se va indeplini daca este din sufle!!!

  20. alex spune:

    Eu am trecut prin niste perioade mai grele in ultimii ani. Ma pregatisem 2 ani de zile foarte mult pt o anumita facultate si nu am luat examenul respectiv., dar Intrasem la o alta facultate din aceeasi ramura. In fine, 3 ani la rand am mai dat examenul pt aceeasi facultate si tot nu am luat. Ca si cum drumul meu nu era pe acolo. Am mers intre timp la cea de a 2-a optiune, unde si intrasem de prima data, si dupa primii 2 anii, unde au fost extrem de grei pt mine, nedormit, nemanacat, foarte mult de lucrur, am facut si oboseala cronica, ba chiar in primul semestru m-am si operat la cap din cauza stresului, incepeam cursurile la 7 30 si ieseam din facultate la 20 30 …asa o tineam in fiecare spatamana… in fine …. am intalnit un baiat, nu imi mai aduc aminte in ce context care mi-a daruit o icoana cu Sfantul Efrem si care mi-a zis ca el simte ca Sfantul Efrem este sfantul meu ocrotitor. Astazi, este pusa intr-un loc de cinste si uneori imi lasa senzatia ca ma priveste. Sfantul Efrem stie de ce ma rog lui, de ce am nevoie si ce imi face bine. STie ca unori am indoieli in suflet. Ca unori nu stiu daca este el cel care intervine in viata mea sau, pur si simplu, noroc chior (unii asa ar zice) Da, l-am visat si pe Arsenie Boca, I-am perceput prezenta in vis, nu l-am vazut efectiv. STiti? Dracii unori se ma joaca si cu mintea noastra.. de aici si indoiala. Probabil ca puterea sfintilor exista si probabil ca oricat le-as cere eu ajutorul tot eu sunt Toma necredinciosul……… Doamne ajuta!

  21. LICA spune:

    Adevarat…noi avem la IASI in satul VALEA ADINCA.biserica SF EFREM. vara trecuta am fost la 3 acatiste a sf EFREM 3 DUMUNICI si va spun sincer ceia ce imi doream si credeam ca nu se poate inplini…mi sa inplinit….Are putere mare..DOAMNE AJUTA…

  22. Elena spune:

    Sunt studenta la Medicina si in ultima perioada m-am simtit tot mai epuizata, fara putere sa invat. Saptamana aceasta am avut un examen important, dar oricat de mult citeam, simteam ca nu pot sa retin. In momentul in care am vazut subiectele am fost sigura ca nu voi reusi sa trec examenul. Am iesit foarte dezamagita de la examen, dar am mers la manastirea Radu-Voda, unde m-am rugat Sf Efrem si Sf Nectarie sa faca o minune si sa reusesc sa trec acest examen, iar minunea s-a produs, pentru ca am reusit sa-l iau cu o nota buna. Vreau sa multumesc pe aceasta cale Sfintilor care mi-au ascultat ruga, pentru ca am simtit inca o data puterea Lor!

  23. Robert spune:

    Doamne ajuta.Ma poate ajuta cineva cu putin ulei sfintit de la Sf Efrem?
    Il platesc.
    Multumesc

  24. Lavinia spune:

    Buna ziua vroiam si eu sa fac cunoscute minunile Sf. Efrem cel Nou- am inceput anul acesta de pe data de 5 mai sa citesc acatistul Sfantului pentru a ma ajuta in ceea ce imi doresc mai sfant pe lume. Am ajuns in luna mai -iunie a anului acesta la Sf. Efrem in Nea Macri si m-am simtit extraordinar dupa- ma framantau ganduri pentru rezpolvarea vietii personale. Sfantul m-a scos din acea stare si mi-a dat o iubire si o pace interioara fantastica. Acum in septembrie am primit o invitatie sa merg in Grecia la Atena si sa ajung si la Sf. Nectarie- m-am bucurat mult desi pe partea financiara eram putin stransa- dar Sfantul Efrem cel Nou a facut o minune- am cumparat biletele de avion la un pret destul de mare si una din agentii mi-a retinut suma de doua ori; in ziua respectiva m-am rugat Sf. Efrem cel Nou sa imi puna suma eronat debitata inapoi , si sa ma ajute sa imi cumpar bilet- minune- am gast bilet la pret mai mic pe care l-am cumparat si suma debitata dublu mi-a fost pusa pe cont in aceiasi zi asa cum ma rugasem. II multumesc din suflet Sfantului si ma rog sa ma ajute in rezolvarea vietii mele personale. Doamne ajuta! Amin.

    Am promis ca voi face cunoscute minunile lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.