O oră în care ești iubit necondiționat poate să-ți schimbe viața



Ieromonah Hrisostom Filipescu

Ieromonah Hrisostom Filipescu

S-a născut în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel a anului 1985. A devenit monah dintr-un dor de împlinire și de sfințenie. în prezent este egumenul schitului nemțean Sfânta Maria Magdalena din Țibucani, tânărul monah fiind convins că fiecare păcătos are un viitor. A publicat trei cărți, ultima purtând titlul Puține cuvinte, multă iubire, aflată la mare căutare, mai ales în rândul tinerilor. Sursa sa de inspirație e tot ce-l înconjoară, experiența oamenilor și relația cu Dumnezeu.

Ați publicat mai multe cărți. Care vă este sursa de inspirație? Ce teme tratați,  cui se adresează cărțile scrise de sfinția voastră?

Din darul lui Dumnezeu am așezat câteva gânduri pe hârtie. Literele nu mă lasă. Sunt cu picioarele goale pe marmura rece a inimii mele… Oamenii care îmi cer ajutorul contează pentru mine. Îmi intră în minte, în suflet, în noapte și în zi, mă influențează, mă schimbă, mă revoltă și mă bucură deopotrivă. Fiecare suflet este unic și are o experiență personală, iar actul terapeutic este individual. Plini sau goi, mergem împreună pe Cale. Mă las ghidat, nu ghidez. Sensibilitatea m-a ajutat, dar m-a și rănit. De acolo mi-a venit și scrisul. Din rană sau din lumină. Am învățat totodată că autoexplorarea este un proces ce durează o viață. Toți oamenii care îmi descoperă rănile lor sângerânde sau cicatricele sunt profesorii mei…

Cred că sunt adesori „citit” datorită experiențelor prin care am trecut. Scrisul mi-a pansat sufletul… De multe ori. În unele părți din mine mai bate încă vântul. Am învățat singur că trebuie să treci prin toate și la final să zâmbești, dacă se poate. Te ridici, te aduni. Scrisul mă ajută să transmit o parte din mine în viitor – să fie poate de folos pe mai departe. Să se răspândească precum valurile printre oameni pe care nu îi voi cunoaște niciodată, dar cu siguranță ne vom întâlni în inimi și în duh… Știți cum e, îndrăgostiții mor, dragostea supraviețuiește…

Cum putem  fi creștini în lumea corporațiilor și globalizante din prezent?

Vindecarea completă nu este posibilă fără Dumnezeu. Venim către Doamne în glas de îngeri sau în șuturile vieții? Ceea ce nu este exprimat prin cuvinte, va fi exprimat prin gesturi sau fapte. Lucrurile despre care nu vorbim se imprimă în subconștient și se manifestă prin dureri. A te vindeca începe prin a te împăca cu tine însuți și a chema pe Dumnezeu în ceea ce ești acum.

 Ce este postul?

Postul este alături de rugăciune cadoul pe care eu vreau și simt să îl dăruiesc Domnului. E felul meu de a spune: Te iubesc, Doamne și îți dăruiesc asta! Papilele gustative să fie ancorate în papilele sufletului. Să postim cu mintea, ochii, urechea, limba. Să ne iertăm și să iertăm trans-generațional toate mamele și tații din noi.

Monahul de azi se confruntă cu patimi specifice acestui secol?

Depinde ce vrea să înțeleagă fiecare prin asta. Patimile sunt aceleași indiferent de contextul istoric, social sau religios. Doar că îmbrăcăm și dezbrăcăm în cuvinte potrivite judecățile minții. Gustați și vedeți că Bun este Domnul!

Cum ați reușit să căpătați încredințarea că Dumnezeu există? Cum vă explicați existența diavolului? Cum puteți spune tinerilor, copiilor despre ce înseamnă binele și răul, aspecte considerate că țin de Evul mediu de către unele familii?

Existența lui Dumnezeu ține de experiență, nu de teorie. Fiecare are ritmul său de întâlnire cu Doamne. Aveți răbdare și fiți blânzi! Nu este nevoie de cotropirea inimii sau a minții celuilalt ca să am eu un petic de Rai. Blândețe, rugăciune, răbdare. Hristos invită, nu obligă! Dacă înțelegem propriile greșeli și integrăm în viața noastră lecțiile, putem înțelege experiențele celorlalți. Nu ne-am găsi, dacă nu ne-am pierde cândva.

Viața este plină de surprize, de nopți albe și de crize. Timpul șterge acel ceva. Uneori mai greu, alteori mai ușor. Trec zile goale printre noi. Fără cuvinte, fără motive. Unii se plimbă ca să uite, alții ca să își amintească… Și în toate este Hristos!

Ca monah reușiți sa respectați mai ușor legea lui Dumnezeu?

Porunca Iubirii și glasul Bisericii sunt aceleași atât pentru cei din viața de familie, cât și pentru cei din mănăstiri. Drumul e diferit, dar ținta e aceeași – Hristos! Cădem, ne ridicăm.  Să nu descurajăm, să nu divorțăm de Hristos! Acasă ne așteaptă brațele iubitoare ale Tatălui Ceresc.

Cum vedeți viitorul omenirii? Țineți cont de unele prorocii care îl văd destul de negru?

Cred că această întrebare poate stârni stări de anxietate degeaba. Fiecare își pictează sufletul în culorile proprii. Toate proorociile sunt în mâinile lui Dumnezeu, nu ale oamenilor. Împlinim voia Domnului și vom recunoaște chipul lui Dumnezeu din celălalt. Îmi spunea o bătrână: – Părinti, la tăți ni-i greu, dar nu la fel și nu în același timp!

La trecerea dintre ani s-au întâmplat cele mai puține boacăne din ultimii 5 ani. Am nădejde în viitorul țării! Spunea un părinte că atunci când aprinzi o lumânare pentru mama ta să aprinzi o lumânare și pentru țara ta. Avem nevoie să ne iubim mai mult țara, să o vorbim de bine și să promovăm adevăratele valori. Să nu ne fie rușine că suntem români! Și să vedem în oameni nu ceea ce au fost cândva, nu ceea ce sunt acum, ci ceea ce ar putea deveni: candidați la sfințenie. Toți! Dumnezeu știe valoarea de la Eram la Sunt.

Cum explicați faptul că altădată în mănăstirile ortodoxe viețuiau cate o mie de monahi, iar în prezent abia dacă mai aleg acest tip de viață zece inși într-o mănăstire?

Întrebați familiile, nu călugării! Noi nu suntem extratereștri veniți de pe Marte. Suntem produsul societății în care trăim. Suntem rodul iubirii dintre un bărbat și o femeie, un tată și o mamă. Resuscitarea familiei contează enorm și astfel vom avea preoți, călugări, medici, profesori buni!

Au apărut legi imorale. Cum influențează viitorul copiilor noștri aceste permisivitati?

Cel mai trist lucru mi se pare acum singurătatea oamenilor printre oameni…

 Mai pot tinerii să iubească azi curat, să își întemeieze familii normale?

Întâlnesc tot mai des copii fragili emoțional, care își duc părinții în spate… Nu trebuie să suferim toată viața pentru că am suferit în trecut. Nu putem schimba trecutul, dar putem schimba în noi sechelele acestuia, îl putem înțelege și renaște în noi. Recunoștință față de părinți și cât au putut face ei pentru noi. Rănile lor sunt rănile părinților lor. Când nu primim iubire de la o persoană pe care inconștientul nostru o asociază cu unul dintre părinții noștri, redeschidem rănile copilăriei. Iubirea nu ia ostatici. Baiul e că nu mai știm să fim singuri. Noi cu noi. Noi cu Dumnezeu. Inima omului să se întâlnească iar cu inima Domnului, dincolo de cuvinte.

În viata modernă oamenii își ascund după un zâmbet adevărata tristețe a sufletului. Atingerea este o promisiune interioară și atunci când nu există, ci sunt doar cuvinte, acolo e doar vânt. O îmbrățișare poate opri o mie de lacrimi.

Iubirea poate deveni un termen confuz?

Iubirea nu are nevoie de subtitrare. Este aceeași pentru fiecare om de pe pământ indiferent de cultură, culoarea pielii, religie, profesie. Râdem și plângem la fel. Iubim și urâm la fel.

Astăzi dimineață am văzut cea mai frumoasă cioară. Stătea pe semafor și privea agitația oamenilor. Cred că a văzut multe personaje în sutele ei de ani. Curge viața pe lângă noi. Detaliile fac diferența. Ce ați conștientizat astăzi pe drumul spre serviciu? Lecții de trezire de pe pilot automat…

Cum ați caracteriza vremurile pe care le trăim? E o perioadă de apostazie, de greutăți pentru creștini? 

Vrem să creștem o generație de nevrotici sau o generație de iubire? E o perioadă în care vorbim prea mult și facem prea puțin. Judecăm, judecăm, judecăm. Folosim cuvinte atât de dure cu o ușurință mult prea mare. Știți cât de mult putem răni printr-o atitudine în care doar caracterizăm și nu iubim? Cuvintele pot lăsa vânătăi pe suflet. Atitudinea care doare cel mai mult este aceea de a fi ignorat. Sunt fizic aici, dar nu sunt văzut de mama, tata, soț, soție. Unele dureri ale oamenilor nu au ceasornic. Câteodată, ultimul cuvânt este tăcerea.

.. Puține cuvinte, multă iubire!

Să facem o bucurie celor de lângă noi, atât în familie, cât și celor cu suspine în palmă. Aurul se află în întuneric.

Un gând de încheiere.

O oră în care ești iubit necondiționat poate să-ți schimbe viața.

Sursa: Lumea monahilor, nr. 103, ianuarie 2016, pp. 42-45. – hrisostomfilipescu.wordpress.com



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *