“Părinte, mi-e şi ruşine să vă spun ce am făcut“

„Nu rămâneţi numai la căinţă, ca nu e de ajuns. Şi Iuda s-a căit. Dar la ce i-a ajutat? Şi s-a căit, şi a aruncat banii, nu? Foarte mulţi rămân aici: că “ce-am făcut?”, “că nu mai sunt vrednic“, “puteţi să mă trimiteţi acasă”, “că nu mai merit haina asta“, “nu mai merit să fiu soţia ta“, “uite ce-am facut:, şi invers.

Nu, nu, nu! Nu trebuie să o iei numai după mintea ta. Asta este numai o căinţă care îi stoarce şi-i usucă. Căinţa asta trebuie să meargă mai departe, să mergi la preot, să-ţi mărturiseşti păcatele, să văd că ai dorinţa de a te îndrepta, de a te împotrivi: “părinte, mi-e şi ruşine să vă spun ce am făcut“, “nici nu mai vreau să calc pe acolo“, “Doamne, să nu cumva să mă lăsaţi!”, “nu cumva să-mi închideţi usa“, arată puterea de luptă, arată împotrivirea la păcat, ura faţă de ce ai putut să faci.

Deci adevărata penitenţă vine dintr-un sentiment însoţit nu numai de căinţă, ci şi de împotrivire la păcat, din dorinţa de îndreptare: “Doamne, iartă-mă!“, şi vrei să-ţi îndrepţi viata şi vrei să dovedeşti lucrul acesta.”

Ppărintele Amfilohie Brînză, duhovnicul mănăstirii Diaconeşti (6 martie 2012)

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.