Părinte, mulţi cred că li se fac vrăji. Se prind vrăjile?



paisie-aghioritul

Cel ce nedreptăţeşte şi, în general, orice vinovat, când nu cere iertare, este chinuit nu numai de conştiinţa sa, ci şi de supărarea celui nedreptăţit. Pentru că atunci când cel nedreptăţit nu-l iartă, ci cârteşte, cel ce a nedreptăţit se chinuieşte şi mai mult. Nu poate dormi. Ca şi cum l-ar lovi valurile şi l-ar învârti ca pe un titirez. Este un lucru tainic felul cum simte el aceasta. Precum atunci când cineva iubeşte pe unul şi se gândeşte la el în sensul cel bun, acela o simte, aşa şi în cazul acesta. O, cum îl chinuie nemulţumirea celuilalt! Chiar departe să fie, în Australia, în Johanesburg, nu se poate linişti când celălalt este supărat din pricina lui.

– Dar dacă este nesimţitor?

– Crezi că nesimţitorii nu suferă? Numai dacă se dedau distracţiilor, ca să uite. Se poate iarăşi ca cel nedreptăţit să îl ierte pe vinovat, dar să-i rămână puţină supărare în el. Atunci şi el se chinuieşte într-o anumită măsură, dar vinovatul se chinuie şi mai mult din pricina mâhnirii celuilalt. Dacă însă vinovatul va cere iertare, iar cel nedreptăţit nu i-o va da, atunci se va chinui acesta din urmă. Nu există foc mai mare ca pârjolul lăuntric al conştiinţei. Aceasta îl va chinui şi îl va mânca precum cariul, atât în această viaţă şi, fireşte, îl va mânca „viermele cel neadormit” mult mai mult în cealaltă viaţă, cea veşnică, dacă omul nu se va pocăi aici şi nu va îndrepta nedreptăţile făcute semenilor săi, fie numai şi prin intenţia cea bună, în cazul că nu poate în alt chip.

Îmi aduc aminte de un avocat care făcuse multe nedreptăţi, cât de mult s-a chinuit la sfârşitul vieţii lui. Îşi îndeplinea funcţia într-o regiune unde erau mulţi crescători de animale. Acolo turmele de animale făceau pagube în ogoarele ţăranilor, iar ciobanii alergau la acest avocat ca să-i apere, căci prin argumente viclene a convins şi pe agronom şi pe împăciuitor (judecătorul de pace) să fie de partea lui. Astfel, sărmanii ţărani de multe ori nu numai că nu îşi aflau dreptatea pentru semănăturile lor stricate de turmele de animale, dar îşi aflau şi beleaua cu el. Toţi îl cunoşteau pe acest avocat şi nici un om cinstit nu se apropia de el. Să vedeţi ce sfat a dat duhovnicul unui cioban evlavios! Ciobanul acesta avea o turmă mică de oi şi o căţea. Odată, când i-a fătat căţeaua, a dat căţeluşii şi a ţinut numai căţeaua. În perioada aceea i s-a pierdut o oaie, lăsându-şi mielul fără lapte. Acesta, neavând mamă, alerga după căţea şi sugea de la ea, care la rândul ei simţea şi ea uşurare. Astfel amândouă aceste animale s-au obişnuit şi se căutau una pe alta. Sărmanul cioban, oricât s-a străduit să le despartă, ele se uneau iarăşi. Fiindcă ciobanul era un om sensibil, s-a gândit să-l întrebe pe duhovnic dacă se poate mânca carnea acestui miel sau nu. Duhovnicul, având în vedere şi sărăcia ciobanului, s-a gândit puţin şi i-a spus: „Fiule, mielul acesta nu se poate mânca pentru că a supt de la căţea. Dar ştii ce să faci? Fiindcă toţi ceilalţi ciobani duc daruri la avocatul cutare, miei şi brânză, să-i duci şi tu acest miel să-l mănânce. Numai el are binecuvântare să-l mănânce, pentru că toată lumea îl ştie că este nedrept”. Când acest avocat nedrept a îmbătrânit şi a căzut la pat, a suferit ani întregi de coşmaruri şi nu putea dormi. L-a lovit şi o paralizie şi nu mai putea nici să vorbească. Duhovnicul a încercat să-l facă cel puţin să-şi scrie păcatele, dar şi-a pierdut şi controlul şi a fost nevoit să-i citească Rugăciunea celor Trei Tineri, ca să îşi închidă puţin ochii şi să doarmă. Îi citea şi exorcisme, ca să se liniştească puţin. În cele din urmă, a murit. Să nădăjduim că Dumnezeu îl va odihni cu adevărat.

– Părinte, mulţi cred că li se fac vrăji. Se prind vrăjile?

– Dacă omul are pocăinţă şi se mărturiseşte, nu se prind. Dacă prind vrăjile, înseamnă că a dat pricină. Poate a nedreptăţit pe cineva, şi-a bătut joc de vreo fată etc. Atunci va trebui să se pocăiască, să ceară iertare, să se mărturisească, să pună în ordine şi să îndrepte ceea ce a făcut. Căci altfel, chiar dacă toţi preoţii îi vor citi exorcisme, nu dispar vrăjile. Şi nu numai vrăjile, ci chiar şi numai supărarea sufletului nedreptăţit este suficientă ca să-l chinuie.

Există doar două chipuri de nedreptate: materială şi morală. Nedreptate materială este atunci când cineva îl nedreptăţeşte pe altul în lucruri materiale. Iar nedreptate morală este atunci când, de pildă, cineva înşeală o tânără. Iar dacă e orfană, îşi îngreuiază sufletul său cu o greutate de cinci ori mai mare. În război ştii cum urmăreşte glonţul pe cei imorali? Acolo vezi limpede dreptatea dumnezeiască şi ocrotirea lui Dumnezeu. Războiul nu suferă necinstea. Pe omul imoral îl va găsi glonţul.

Odată mergeam cu două companii să înlocuim un batalion. Între timp am fost atacaţi şi ne-am aruncat în luptă. Îmi aduc aminte că unul din batalion săvârşise în ziua precedentă o faptă necinstită – violase o femeie gravidă, sărmana. Dar în acea luptă numai acela a murit! Înfricoşător! Toţi spuneau după aceea: „Dobitocul, bine a păţit!”. Mai ales cei ce fac viclenii, deşi încearcă să scape, în cele din urmă plătesc. Am observat că toţi cei ce cred cu tărie în Dumnezeu, în mod firesc trăiesc şi cinstit, creştineşte, iar trupul lor cel curat este apărat de gloanţe mai mult decât dacă ar purta Cinstitul Lemn (al Crucii).

Extras din ”Cu durere și dragoste pentru omul contemporan” – Sf. Paisie Aghioritul, Ed. Evanghelismos, București, 2012.



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *