Păsărelele mele iubite, şi voi slavosloviţi pe Dumnezeu, numai noi nu-L slăvim!…

Prin fereastra chiliei sale vedea spre sud-est o părticică de natură, dar aceasta nu ajungea. De aceea a coborât scările şi a intrat în biserică, unde s-a închinat la icoane. A ieşit prin poarta de miazăzi a mănăstirii. La dreapta şi la stânga erau copaci mari şi mici, mulţi dintre ei plantaţi de el însuşi cu mulţi ani înainte. Inima i s-a deschis cu totul atunci când a văzut rândunelele. Concert în deplină armonie! Toate acestea l-au emoţionat atât de mult încât, ridicându-şi ochii spre platani, s-a lăsat cucerit de concert şi fără să-şi dea seama a strigat cu voce tare:

– Păsărelele mele iubite, şi voi slavosloviţi pe Dumnezeu, numai noi nu-L slăvim!…

La puţini metri, înainte de pârâu, în partea stângă era un platan. Un platan uriaş care avea în partea de jos o scorbură mare. Stareţul s-a apropiat de el, a privit înapoi, şi nevăzând pe nimeni, s-a prins cu grijă de trunchi şi a sărit înăuntru. S-a întors spre răsărit, a îngenuncheat şi a început rugăciunea. Atunci au dispărut florile, copacii, păsărelele…

Extras din Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Ed. Evanghelismos, București, 2004, pag. 192-193

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *