Patriarhul României nu adună, ci dăruieşte bani, iar contribuţia Patriarhiei Române la bugetul de stat este dublă faţă de suma primită

pf-daniel-ziua-nationala-a-romaniei

Pe Comisarul.ro, un site cu identitate incertă şi atitudini justiţiare, recunoscut pentru partizanatul politic şi încercările de dezinformare cu scop de manipulare, a fost postat în ziua de 9 decembrie 2014 un material cu titlul Regele bugetarilor din România/22.901 lei net lunar.

Pentru corecta informare a opiniei publice şi a jurnaliştilor care din comoditate nu obişnuiesc să se documenteze temeinic, ci preferă să preia informaţii din tot felul de surse obscure, reluăm următoarele precizări:

În semn de recunoaştere şi apreciere a contribuţiei Cultelor religioase la viaţa spirituală, culturală şi socială a României, statul român acordă salarii conducătorilor Cultelor religioase recunoscute din România prin analogie cu cele ale demnitarilor de stat. Astfel, Patriarhul României este asimilat la salarizare cu Primul Ministru sau Preşedinţii Curţii de Conturi şi Curţii Constituţionale, dar nu cu Preşedintele României, aşa cum dezinformează Comisarul.ro.

Mai precis, ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preşedinte al Sfântului Sinod, al Adunării Naţionale Bisericeşti şi al Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, având în subordine aproape 700 de angajaţi, Preafericitul Părinte Daniel primeşte de la stat un salariu net de 7731 lei.

Ca Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Arhiepiscop al Bucureştilor, având în subordine aproape 400 de angajaţi, el primeşte un singur salariu, nu două, şi anume de 6169 lei net, nu de la stat, cum afirmă tendenţios Comisarul.ro, ci din fondurile proprii ale Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Din banii primiţi ca salariu, în fiecare lună, Patriarhul României oferă 4000 lei pentru construirea bisericii mănăstirii din satul natal, Dobreşti, judeţul Timiş, şi pentru obştea ei monahală, precum şi un ajutor financiar de 2000 lei pentru mai mulţi angajaţi săraci din Administraţia patriarhală şi din Administraţia eparhială care muncesc mult, dar au salarii mici. De asemenea, Patriarhul ajută financiar şi material (cu alimente sau haine) unii studenţi, monahi şi credincioşi mireni săraci care se află în situaţii dificile.

Din iniţiativă proprie, Patriarhul României, asemenea celorlalţi monahi care locuiesc în Reşedinţa patriarhală, plăteşte, din salariul său, o contribuţie lunară pentru locuinţă şi o contribuţie pentru masă. Tot din salariul său, Patriarhul îşi cumpără hainele, cărţile şi lucrurile strict necesare. În acelaşi timp, orice donaţie financiară, pe care o primeşte personal, Patriarhul nu o reţine pentru sine, ci este îndreptată integral spre susţinerea activităţilor liturgice, sociale şi culturale ale Bisericii, oferindu-se donatorului iniţial chitanţă şi scrisoare de mulţumire. De asemenea, toate obiectele şi veşmintele liturgice primite de Patriarh ca dar intră în inventarul şi patrimoniul Bisericii, iar orice proprietate personală a Patriarhului rămâne moştenire Bisericii, conform prevederilor canonice, statutare şi sinodale. Deci, Patriarhul nu este un patron de firmă privată, ci Părinte slujitor al Bisericii.

Asemenea şi altor ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul României nu adună bani, ci dăruieşte bani, nici nu lucrează opt ore pe zi, ci adesea între 14 şi 16 ore pe zi. Din aceste motive, Patriarhul României poate vorbi cu convingere în predicile sale despre valoarea milosteniei şi a hărniciei, despre importanţa responsabilităţii şi corectitudinii faţă de instituţia Bisericii.

În ceea ce priveşte personalul din Administraţia patriarhală, precizăm că numai o treime din salariaţii Administraţiei patriarhale primeşte o contribuţie la salariu de la bugetul de stat, în valoare totală de 619.397 lei. În schimb, suma totală plătită lunar de Administraţia patriarhală pentru impozite şi asigurările sociale la salarii este de 1.126.584 lei, conform Declaraţiei 112 depusă la ANAF. Ca atare, Patriarhia Română virează la bugetul de stat aproape dublu faţă de cât primeşte. Deci, nicio şansă sau niciun pericol de îmbogăţire!

În concluzie, site-ul Comisarul.ro fabulează şi dezinformează, în loc să obţină informaţii reale de la Biroul de Presă al Patriarhiei Române. Probabil că interesul pentru dezinformare al site-ului menţionat este mai mare decât dorinţa de informare corectă a vizitatorilor săi.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Sursa: basilica.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.