Pe urmele Părintelui Arsenie Boca: Mărturia preotului Ioan Peană, din Gura Râului

„Să fii lângă el şi când are neputinţe”

Născut în 18 februarie 1945 la Gura Râului, în Mărginimea Sibiului, părintele Ioan Pea­nă slujeşte din 1990 chiar în comuna sa na­tală, după ce a fost preot timp de 15 ani în localitatea vecină, Orlat. La Gura Râului, pe valea Cibinului, la poa­lele Munţilor Cindrel, încă vezi duminica, la biseri­că, oameni în straie româneşti. În satul căruia Lucian Blaga i-a închinat poezia intitulată Boca del Rio, pentru cinstirea strămoşilor care au creat şi au purtat acel frumos costum în alb şi negru, în prima duminică după praznicul „Adormirii Maicii Domnului” din 15 august, are loc Sărbătoarea portului românesc.

Viaţa Părintelui Ioan Peană este adânc marcată de cei opt ani petrecuţi alături de Înalt Preasfinţitul Nico­lae Mladin, Mitropolitul Ardealului (1967-1981), al cărui şofer şi împreună-slujitor a fost, şi de întâlnirile cu Părintele Arsenie Boca. A fost omul de legătură între vlădica de la Sibiu, care în tinereţe, în 1947, fu­sese tuns în monahism la Mânăstirea Brânco­veanu şi marele duhovnic de la Sâmbăta, care în anii ’70 ai veacului trecut picta biserica „Sfântul Nicolae” din satul Drăgănescu, în apropierea Bu­cureştilor.

Întâlnirea cu Părintele Arsenie

Pe Părintele Arsenie l-am cunoscut printr-o împrejurare fericită, prin legătura de frăţietate pe care o avea cu Mitropolitul Nicolae Mladin, de când amândoi au fost la Mânăstirea Brânco­veanu, în perioada 1939-1948. La Sâmbăta, pri­mii vieţuitori au fost diaconii Arsenie Boca, Nicolae Mladin şi Serafim Popescu: tineri, dor­nici de a lucra, de a face ceva pentru Dumnezeu şi pentru ţară.

Părintele Nicolae Mladin a absolvit Faculta­tea de Teologie din Bucureşti în 1938, a făcut studii de specializare la Viena (1941-1943), tri­mis cu o bursă de către Mitropolitul Nicolae Bălan, şi a fost profesor de morală şi mistică la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu. Din 1967, a devenit Mitropolitul Ardealului. Înainte de ultimul meu an de facultate la „Teologia” din Sibiu, în vara lui 1972, fusesem angajat ca şofer la Mitropolia Ardealu­lui. Chiar dacă erau mulţi cei care voiau acel post, am fost preferat, pentru că aveam carnet de şofer pentru mai multe categorii de maşini. A contat şi că urma să fiu absolvent de „Teologie”. Când m-a văzut Înaltul Nicolae mai subţirel, mai mic, m-a întrebat:

– Mă, da’ tu poţi conduce maşina?

– Da, Înalt Preasfinţite.

La început, am fost şoferul consilie­rilor de la Mi­tropolie, apoi al episco­pilor vicari Visarion Aştileanu şi Emi­lian Birdaş şi, din 1975, al Înalt Prea­sfinţitului Ni­colae Mladin. Conduceam o maşină Volga.

În 1973, la prima mea înfăţişare în faţa Părintelui Arsenie, am fost cu Pă­rintele Nicodim Zaharie (1915-1996). Ne-a trimis, împreună, Mitropolitul Nicolae. Părintele Nicodim era atunci duhovnicul Părintelui Arsenie. În tine­reţe fusese frate de mânăstire la Sâm­băta. Părintele Arsenie l-a luat la Pris­lop, pentru că se pricepea la tâmplărie şi cânta bine la strană. În 1949, a fost primul călugăr tuns în monahism la Prislop, după ce mânăstirea a fost retro­cedată ortodocşilor, în 1948, când gre­co-catolicii au revenit la ortodoxie. Du­pă 1976, când a fost redeschisă Mânăs­tirea Prislop, a fost preot şi duhovnic acolo. Are mor­mântul chiar în spatele mormântului Părintelui Arsenie.

Părintele Nicodim m-a dus la Părintele Arsenie în Bucureşti, în cartierul Cotroceni, pe strada Dr. Petrini, cu un mesaj din partea Mitropo­litu­lui Nicolae Mladin, care greu mai putea lua legătura direct cu Părintele Arsenie, din cauza conjuncturii politi­ce. A avut atâta încredere în mine, încât să-mi încredinţeze o misiune, nişte secrete pe care să le dezvălui Părintelui Arsenie şi să-i ceară, astfel, sfatul. N-aveau posibilitatea să vor­beas­că faţă către faţă sau la telefon. Atunci nu erau telefoane mobile, iar telefoanele fixe erau ascultate de Securitate. Prima dată când m-a văzut, a dat mâna cu mine şi mi-a zis:

– Tu eşti omul lui Mladin?

– Da.

– Mă, să nu faci ceva, să-l compromiţi vreodată!

– Mă străduiesc, Părinte.

Nu ştiam prea multe despre Pă­rin­tele Arsenie. Cine bănuia că va ajunge o personalitate duhovnicească atât de cunoscută şi de iubită!? Îl ştiau cei de aici, din Mărginimea Sibiului şi, mai ales, cei din partea Făgă­raşului, care mergeau la el, îl căutau. Sunt azi mulţi care spun că l-au cunoscut, dar nu ştiu în ce măsură l-au cunoscut cu adevărat. Atunci trăia retras.

Laptele se mănâncă

După acea primă întâlnire, am început să merg des la Părintele Arsenie. Mai întâi, cu trenul. Din Gara de Nord, cu tramvaiul 2, până la capul liniei, dacă mer­geam la Drăgănescu. Mergeam şi la Bucureşti, pe Dr. Petrini. Cu mare grijă, pentru că era sub observaţia Securităţii casa din Bucureşti. Uneori mă plimbam pe stradă, aşteptând să vină Părintele. Nu stăteam în faţa casei, ca să nu dau de bănuit. Ştiam că după-amiaza venea uneori de la Drăgănescu sau din oraş. Îmi amin­tesc cum, odată, a apărut cu două plase în mână. Venea de la piaţă.

De câte ori mergeam, puneam într-o traistă ceva pentru Părintele Arsenie, de la Mitropolitul Nicolae: o pâine bună de aici, din Mărginimea Sibiului, lapte de la vaca noastră, cinci litri de vin. În casă, mă invita să bem împreună un ceai sau un lapte. Odată, cum i-am adus laptele, mi-a zis:

– Hai să bem o cană cu lapte!… Eu am înghiţit laptele imediat.

– Tu nu ştii că laptele se mănâncă, nu se bea?!… – mi-a spus.

De la Părintele Arsenie am învăţat că laptele nu se dă duşcă pe gât, ci se ţine cât mai mult în gură, ca di­ges­tia să se facă în gură. Altfel, nu te foloseşti nutritiv de el. Mi-a explicat ce se întâmplă în stomac când dai laptele repede pe gât.

Încredere maximă

Aveam şi mesaje de transmis. Îmi spunea Mi­tro­politul: „Vezi ce zice Arsenie”, într-o chestiune sau alta! Părintele Arsenie răspundea clar şi pe scurt: „Mă, să-i spui Părintelui Mitropolit aşa”, şi zicea ce să-i spun. Erau lucruri legate mai puţin de administraţie sau de viaţa duhovnicească, ci mai mult de grija pe care s-o aibă Mitropolitul faţă de autorităţile comuniste, faţă de condu­cerea politică din vremea aceea. Îl sfătuia cum să procedeze. Era o încredere maximă între ei. Părin­tele Arsenie îmi zicea: „Ai grijă să nu te prindă!”… O singură persoană mai ştia că eu sunt un om de legătură între ei: Părintele Gheorghe Şpan. Era preot la Gura Râului şi-mi era duhovnic. Şi el îmi spunea: „Ai grijă, On! Să nu ai probleme!”… Nu-mi era frică. Despre ceea ce-mi spunea Mitropolitul să întreb pe Părintele Arsenie nu spuneam nimănui. În casa de pe strada Dr. Petrini sunt convins că nu erau instalate microfoane, pentru că acolo totdea­una Părintele Arsenie discuta liber, despre orice, nu avea niciun fel de reţinere.

De mai multe ori, de la Bucureşti am plecat împre­ună la Drăgănescu. Mergeam cu tram­vaiul 12, de la începutul Căii Rahovei, până la capătul liniei, pe şo­seaua Alexandriei. De aco­lo, luam un autobuz până la podul peste râul Argeş, unde ne dădeam jos şi mergeam la Drăgă­nescu. Pe vremea aceea nu era construit ba­rajul peste Argeş, aşa că nu era nici lacul care azi vine până aproape de bise­rica din Drăgănescu.

Când mergeam cu tramvaiul şi autobuzul, Părintele nu vorbea. Stăteam unul lângă altul ca şi când nu ne cu­noşteam. Părintele privea lumea, se uita tăcut pe geam. Purta nişte ochelari cu rame aurii, subţiri. Avea o ţinută dreaptă. Stătea în picioare. Rar şedea. Dacă erau locuri libere, ne aşezam unul lângă altul, dar nu discutam nimic. Nu­mai după ce coboram din autobuz vorbeam, dar foarte puţin. Mergând spre Drăgănescu, se oprea uneori admirând natura şi spunea: „Ia uite ce frumos!”.

De obicei, ne duceam la Părintele Savian Bunescu, parohul bisericii „Sfântul Nicolae” din Drăgănescu, un om primitor. A avut Părintele Arsenie o binecuvântare de la Dumnezeu cu Părintele Bunescu. Pe aceşti patru oa­meni – Părintele Arsenie Boca, Părin­tele Savian Bunescu, Părintele Mitro­po­lit Nicolae Mladin şi Părintele Se­ra­fim Popescu – nu i-am văzut vreo­dată trişti. Aveau mereu o privire se­nină.

Uneori mergeam la Drăgănescu pe ascuns, printre trestii şi sălcii, pe o vale, urcam printr-o grădină şi ieşeam la biserică. N-o luam pe şosea, pentru că erau perioade când Părintele Arsenie era foarte ur­mărit.

Călugărie sau căsătorie?

La un moment dat, Mitropolitul Nicolae Mladin – fie iertat, pentru mine e ca un sfânt – mi-a zis:

– Mă, ce bine ar fi să te călugăreşti!… Cât va vrea Dumnezeu, vom fi împreună şi va fi un lucru frumos.

– Gata, Înalt Preasfinţite, mă călugăresc!

– Hai să-l întrebăm şi pe Arsenie.

Mi-a surâs foarte mult propunerea. Peste câteva zile, Înaltul Nicolae a avut drum la Bu­cureşti, la Patriarhie, şi eu m-am dus la Părin­tele Arsenie şi i-am zis ce sugestie are pentru mine vlădica Nicolae. Cu darul cunoaşterii omului, pe care-l avea de la Dumnezeu, mi-a zis:

– Tu, nu! Nu sunt vremuri de călugărie. Biserica va trece printr-o criză şi mai mare şi are nevoie şi de preoţi. De preoţi de mir. Du-te şi fă-ţi o familie. Poate vreunul dintre copiii sau nepoţii tăi va fi călugăr. Dar tu, nu! Şi să faci ce zice mama.

În sinea mea am fost un pic mâhnit. Doar era vorba de călugărie, de o viaţă îngerească. I-am spus Înaltului Nicolae Mladin ce a zis Părin­tele Arsenie:

– Mă, dac-a zis Arsenie aşa, facem cum a zis Arsenie. Ascultă, că-i bine! Mamei tale i-ai zis?

– Nu i-am spus.

– Du-te şi spunei şi lui mamă-ta.

Când i-am spus mamei de gândul călugă­riei a înce­put să plângă, deşi era foarte credin­cioasă. Ţărăncile noastre, mamele noas­tre, au fost foarte credincioase. Nu pu­tem face compa­raţie între cei de atunci şi cei de astăzi. A zis mama, care rămăsese vă­duvă:

– E grea singurătatea. Eu nu m-am recă­sătorit, pentru tine. Şi tu acum să n-ai co­pii?! Însoară-te!

S-a dus la Părintele Gheorghe Şpan şi i-a spus despre intenţia mea. Părintele Şpan a zis şi el:

– Fă ce a zis Părintele Arsenie!

Când m-am dus din nou la Părintele Arsenie, mi-a spus:

– Când te hotărăşti să te însori, să vii cu ea la mine!

După câteva luni, m-am dus cu o fată. Ea nu ştia de ce mergem la Părin­tele Arse­nie. Când am intrat amândoi în biserica de la Drăgănescu, de cum ne-a văzut, Părin­tele a zis:

– Nu!… Nu! Sunteţi două pietri tari. Vă fărâmiţaţi una pe alta şi nu faceţi nimic. Nu!

Fata nu ştia despre intenţia mea de a o cere în căsă­torie, dar eu am înţeles despre ce era vorba. Alt dialog pe tema asta n-am avut. Am încheiat relaţiile cu fata aceea imediat.

După un timp, m-am dus cu altă fată şi mi-a zis iarăşi:

– Nu!… Şi să nu tot aduci aici pe oricine, după cum visezi. Mie să-mi vii când eşti hotărât să te însori!

A treia oară m-am dus cu cea care a devenit preo­tea­sa mea, cu Ioana. E tot din Gura Râului. Părintele Arsenie a prins-o de umeri şi a zgâlţâit-o tare. Viitoarea mea soţie s-a speriat când a zgâlţâit-o aşa tare. Părintele i-a zis:

– Tu, uite aici, îţi pun trei probleme!

În primul rând: să aveţi copii!

În al doilea rând: să fii în stare să faci rugăciune lângă el!

Şi în al treilea rând: să îl urmezi şi să fii lângă el şi când are neputinţe!

Dacă eşti de acord şi crezi că faci faţă, bine, dacă nu, lasă-l în pace, nu-l mai încurca.

Aceste trei lucruri le cerea Părintele Arsenie viitoarei preotese. Către mine a zis:

– Dacă sunteţi hotărâţi, nu mai aşteptaţi şi vă căsă­to­riţi. Ai grijă, că dacă nu te grăbeşti, tu scapi trenul.

Am venit acasă şi după o lună de zile ne-am cununat. Am înţeles şi despre ce tren era vorba: viaţa mamei mele. Duminică am făcut nunta şi în următoarea sâmbătă mama a murit. Mama era bol­navă când m-am căsătorit. Eu îi spusesem viitoarei soţii:

– Dacă se întâmplă ceva cu mama, eu nu mă mai însor. Pe ea a durut-o şi mi-a zis mai târziu:

– Deci tu te însurai numai ca să te-nsori!

Am avut bucuria că m-a văzut şi mama însu­rat. Înaltul Nicolae Mladin mi-a făcut cadou de nuntă un rând de veşminte preoţeşti, pentru că urma să fiu hirotonit preot. Maicile de la Mitro­polie, care au făcut mâncarea la nuntă – n-am făcut petrecere, ci numai o masă în cerc restrâns – mi-au zis, împreună cu Înaltul Nicolae:

– Hai, îmbracă-te cu hainele preoţeşti, să te vadă şi mama îmbrăcat ca preot!…

A plâns mama când m-a văzut. Acele veş­min­te preoţeşti le am şi azi şi cu ele vreau să fiu în­mor­­mân­tat.

În 1975, m-am căsătorit. O vreme am locuit la Sibiu, apoi ne-am mutat la Gura Râului, în casa mea părintească. Mergeam la Sibiu când îmi telefona Înal­tul Nicolae, când avea nevoie de mine. Aveam un telefon cu manivelă şi legătura se făcea prin centrală. Tot în 1975, după ce am fost hirotonit, am ajuns preot la Orlat. Aveam parohie la Orlat, cu normă întreagă, şi la mitropolie lucram cu ora. În acest sat erau două parohii, dar o singură biserică şi eram doi preoţi. La Orlat, în perioada aceea, slujeam mai rar. Aproape în fiecare duminică era câte o sfinţire de biserică sau o hirotonire de preot şi eu trebuia să-l însoţesc pe Mi­tropolit.

Taina Mărturisirii

Am continuat să merg la Părintele Arsenie. De câ­teva ori, m-am mărturisit la Părintele Arsenie, în altar, fără patrahir. Din 1959, fără nici un temei, i se interzi­sese să mai poarte haine preoţeşti, deşi nu fusese ex­clus din cler, nu fusese caterisit. Îmi punea mâna pe cap şi-mi dădea sfaturile de care aveam nevoie. Era foarte sever. Nu era cu jumătăţi de măsură. Îmi amin­tesc că mi-a zis:

– Uite care-i canonul: când îţi faci rugăciunea, să stai în genunchi. Când citeşti din cartea de rugăciuni, să stai în genunchi. Şi când mergi pe drum sau când lucri, spui în gând rugăciunea: „Doamne Iisuse Hris­toase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacu­ratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, miluieş­te-mă pe mine păcătosul şi mă mântuieşte”.

Asta le-am spus şi eu credincioşilor mei. Să ne rugăm neîncetat. „Ora et labora!”. Roagă-te şi mun­ceşte! Şi, dacă eşti singur, fă o rugăciune, că e de folos. Şi pe Mitropolitul Nicolae Mladin l-a spovedit Părin­tele Arsenie de două ori, în biserica „Sfântul Nicolae” din Drăgănescu. Când a ieşit de la mărturisire, mi-a zis Mitropolitul:

– Sunt un om nou!

Pe Înaltul Nicolae, o dată pe an, în postul Paştilor, îl duceam la Mânăstirea Sihăstria, la Părintele Cleopa Ilie, ca să se spovedească. Şi totdeauna, după Spove­danie, ieşea cu faţa senină şi zicea:

– Mă, sunt un om nou!…

Ce eliberare, ce uşurare! Atât era de fericit când ieşea de la Spovedanie! Aşa le spun şi credin­cioşilor:

– Mă, trebuie să ieşiţi îmbunătăţiţi de la mărturi­sire.

Spovedania să nu fie făcută în grabă, pe bandă ru­lan­tă, că se ajunge la o bagatelizare a acestei Sfinte Taine. Greşim în tot ceasul. Dacă nu cu fapta, greşim cu cuvântul, dacă nu cu cuvântul, cu gândul. Toate trebuie luate în considerare, ca să păstrăm valoarea nepreţuitei Taine a Îm­părtăşirii.

Canonul tăcerii

Câteodată, erau mulţi oameni în biserica de la Drăgănescu. Părintele Arsenie dădea câte un sfat vreunei femei, pe care îl auzeau toţi. Se mai întorcea către altul şi zicea:

– Şi tu să ai grijă, că şi ţie-ţi spun asta!…

Era intransigent. Nu lăsa loc de a mai ocoli problema pe care o aveai. Toţi cei care au avut contact cu Părin­tele Arsenie s-au folosit. Eram preot la Orlat şi mai luam cu mine câte un cre­dincios care avea probleme. Am mers odată cu o femeie al cărei bărbat obişnuia să bea. Şi i-a zis Părintele:

– Tu eşti de vină! Din cauza ta bea!… Şi a fă­cut-o cu ou şi cu oţet. Adică, prin felul ei de a fi, egoist, prin absenţa iubirii, îl făcuse pe soţ să bea. Când am ieşit de-aco­lo, mi-a zis:

– Vai, părinte, la cine m-aţi adus?! N-aţi văzut ce tare m-a luat?!

– Tu, dacă ăsta-i adevărul!

– Cum ăsta-i adevărul?

– Tu, Părintele Arsenie ştie mai bine decât tine şi mai bine decât mine.

Nu-i convenea ce-a auzit. Adevărul e greu de acceptat, de multe ori. Părintele a cioplit-o bine. Spunea ce avea de spus în faţă. Nu te menaja.

Părintele Arsenie avea intervale de timp când îşi lua un canon şi nu vorbea deloc. Lucra sus, pe schelă, în biserica de la Dră­gănescu şi nu vorbea cu nimeni. În acele perioade, fie că durau o zi, o săptă­mână, o lună, chiar dacă se adunau oameni în bise­rică, dornici să le dea un sfat, nu vorbea nimic. Avea puterea de a se aduna. Oame­nii îi spuneau ce aveau de spus, îi asculta, dar nu răspundea nimic. Ziceai că e mut. Unora le răs­pundea scriind pe o bucată de hârtie. N-am îndrăz­nit să-l întreb de ce îşi lua acest canon.

Ocrotit de Dumnezeu

Odată, când am mers la Drăgănescu, biserica era deschisă, dar înăuntru nu era nimeni. M-am dus pe cealaltă parte a drumului, la casa parohială. Am găsit poarta de la curte descuiată şi am intrat. Părintele Bunescu avea doi câini mari. Am văzut dulăii, dar am crezut că sunt legaţi. Părintele Arsenie era la o cană cu lapte. Când am intrat în casa parohială, Părintele Bu­nescu m-a întrebat mirat:

– Pe unde ai venit?

– Pe unde să vin, pe poartă?!… S-a speriat. Câinii erau dezlegaţi şi erau nişte dulăi foarte răi.

– Cum de nu te-au simţit câinii?

– Da, i-am văzut. S-au uitat la mine.

– Mă, cum să-l muşte, că a venit cu treabă, la mine, cum să-l muşte?! – a zis Părintele Arsenie.

Pe Părintele Arsenie îl căutau mulţi preoţi. Multe necazuri au preoţii cu oamenii din parohie, uneori chiar şi în familia lor. La Drăgănescu, m-am întâlnit de mai multe ori cu Părintele Petru Vamvulescu. Atunci era preot la Ocna Sibiului. Ca să nu uite, îşi nota în­tr-un carneţel problemele pe care i le ridicaseră credin­cioşii. Şi-l întreba pe Părintele Arsenie cum să procedeze. Când îl vedea, Părin­tele Arsenie, îi zicea zâmbind:

– Petre, iar ai venit cu carneţelul!?

Părintele Petru Vamvulescu a publicat recent o cărticică intitulată: Părintele Arsenie Boca. Măr­turia mea. Părintele Arsenie mi-a zis, când îmi dădea sfaturi:

– Mai notează unele lucruri.

– Nu notez, Părinte, că le ţin minte.

Bine ar fi fost să scriu.

Ceea ce am învăţat de la Părintele Arsenie e că nu poţi să mergi cu jumătăţi de măsură ca preot sau ca om care vrei să faci un bine pentru cineva. Mergi până la capăt, te lupţi. Dumnezeu a învred­nicit România de un asemenea om! Noi, cei care am avut tangenţe cu Părintele Arsenie în acele vre­muri, ştim ce ocrotitor a avut ţara noas­tră, ca rugă­tor pentru poporul nostru. Şi azi pri­meş­te Dumne­zeu rugăciunile Părintelui Arsenie pentru noi, cei care l-am cunoscut, şi pentru toţi ceilalţi!

Sursa – Formula AS

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *