POSTIM – Cu pate şi salam de post

Azi dimineaţa mi-a venit un gând să scriu ceva în legătură cu postul şi cu felul în care ne alimentăm în perioada postului. De la o vreme am impresia că noi, cei care ne propunem să postim, nu ne dăm seama câte beneficii ne poate aduce abstinenţa, pentru o perioadă, de la produsele de origine animală. În loc să profităm de aceste 6 săptămâni, noi ce facem? Căutăm produsele „de post” din supermarketuri, care, fapt deja ştiut, conţin o groază de E-uri. De multe ori am tot auzit că în ziua de azi e mai scump să posteşti. Nu neg acest fapt, dar totuşi pe mine mă miră cum noi, când mergem la cumpărături, cu greu decidem dacă să cumpărăm sau nu un kilogram de brocolli, în schimb atât de uşor acceptăm să dăm 1000 de lei pe un tratament chimic, care, ne asigură medicul,  ne este absolut necesar.

Asta îmi aminteşte de spusele dnei Iuliana Barbu, doctor inginer din Bacău, care, cu o jumătate de an în urmă, m-a readus  la propriu la viaţă, îndemnându-mă să nu mai urmez tratamente chimice, ci să mă tratez prin alimentaţie corectă şi medicamente pe bază de plante. Ea îmi spusese ceva care m-a uimit atunci: „ Şi alimentaţia poate fi un medicament.” Primul, şi cel mai eficient „tratament” alimentar este postul, şi anume renunţarea la carne şi produse lactate. Despre beneficiul acestei „abstinenţe” găsiţi o grămadă de informaţii pe net, aşa că nu mă întind cu vorba.

Sunt sigură că acum vă vine în cap întrebarea dacă nu cumva eu reduc postul doar la o dietă. În nici un caz nu fac asta, ci doar vreau să-mi spun părerea, şi anume nu cred că Dumnezeu ne-a îndemnat să postim doar pentru înfrânare şi pentru beneficiile spirituale ale postului. Că doar El nu vrea să ne vadă pe noi, mirenii care avem atâtea responsabilităţi şi ne asumăm atâtea to-do-s într-un interval de 16 ore de veghe, dând vina pe post de incapacitatea de a gândi şi a lucra, în mijlocul zilei de muncă. Şi aici îmi amintesc de o prietenă care s-a apucat să postească şi a ajuns, într-o bună zi, să-şi piardă cunoştinţa din cauza slăbirii organismului.

Nu înţeleg cum nouă ne scapă un fapt atât de evident: dacă în natură există atâtea plante, cereale, legume, fructe care sunt adevărate bombe de substanţe nutritive, vitamine şi minerale, de ce preferăm să le înlocuim cu pate-uri, salamuri şi maioneze de post, precum şi alţi înlocuitori sintetici ai mâncării sănătoase de post?

Toate astea le scriu nu fără să aplic cele spuse în practică. Da, e posibil şi în Moldova să mănânci sănătos, mai ales că de ceva vreme moda alimentelor bio a ajuns şi la Chişinău, iar agricultorii, care se ocupă cu creşterea legumelor pentru vânzare, au prins curentul şi au început şi ei să crească diverse salate, frunze de spanac, rucola etc., care se pot găsi în piaţa centrală, la preţuri accesibile.

Astea fiind spuse, vă urez tuturor celor care postiţi un post cu multe bucurii duhovniceşti, nelipsită fiind energia de care avem nevoie pentru ca să avem puteri să ne şi rugăm niţel, la sfârşitul zilei de muncă 🙂

Ecaterina Luțișina

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.