Preot Ioan Florescu: Banul e ochiul dracului numai când e al altuia, când e al nostru e bun și sfințit. Am greșit, vă rugăm să ne iertați…

61736963

Preotul Ioan-Florin Florescu a emigrat în 2011 în Scoţia, împreună cu familia sa, după ce în ţară a fost, printre altele, cercetator ştiintific la Universitatea din Iaşi şi s-a ocupat de prima editie critica a Bibliei din 1688.

Ioan Florescu, preot în oraşul scoţian Edinburgh, a reacţionat pe blogul sau la teoriile, promovate chiar şi de oameni ai Bisericii, potrivit cărora tragedia din Colectiv ar avea legatura cu presupuse semnificaţii malefice ale Halloween-ului.

“Sunt zile amare pentru Biserica Ortodoxă, dar să nu ne pierdem cumpătul, cei care suntem în ea. Și nici să nu o dăm pe predici sforăitoare, ca și cum nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne miroase. Am pentru frații mei, preoții, o veste bună și una proastă. Mă pricep un pic la vești, nu doar pentru că am fost ziarist, dar și pentru că am umblat mult printre oameni de tot felul, acasă și printre străini. E drept însă că nu mă pricep la profeții.

Vestea bună este că, dincolo de scandări, de vituperațiile unor ziariști sau de lozinci, oamenii din stradă nu au nimic cu Biserica lor: nici cu Hristos, nici cu Ortodoxia, nici cu Sfinții Părinți și, până la urmă, nici cu moaștele Sfintei Paraschiva.

Lumea e tulburată, dar nu pe slujitorii Bisericii care își fac în mod cinstit treaba prin parohii, în spitale, la căpătâiul oamenilor sau pe oriunde or mai umbla, de care se minunează și îi laudă când îi găsește. Un exemplu chiar din aceste zile, dacă vreți, este nominalizarea unui preot, părintele Mihail Jar, la „Oamenii Timpului” (părintele Mihail are grijă la Bănceni, în Ucraina, de patru sute de copii). Sau bucuria cu care oamenii îl înconjoară, de pildă, pe Mitropolitul Iosif de la Paris, când apare blând și smerit între ei. Pe el și mai sunt și alții. Sau faptul că oriunde ajung prin lume românii emigranți, biserica este printre primele locuri pe care le caută.

Oamenii scandează, așa e, dar nu se răfuiesc cu Biserica Ortodoxă, ci cu o imagine a ei din zilele noastre: imaginea aroganței unei instituții. Aceasta este vestea proastă.
Ne-am învățat să nu le dăm niciodată dreptate, să simplificăm totul la un atac împotriva Bisericii, să-i demonizăm. E o „ostilitate comandată”, s-a spus zilele astea. Bun, e drept, am văzut și o mulțime de răutăți și minciuni, că lumea e mare și are acces la feisbuc, s-a vorbit cu ură și s-a scris cu scuipați, că așa e la revoluții, – dar o ostilitate comandată de cine?

Să se spună atunci până la capăt, clar, pe nume, cine o comandă, prin cine, cum, ca să știm ce avem de făcut. Altfel, amenințarea asta sună ca „agenturile” din decembrie 89.
Până să comande cineva alte ostilități, cred că mai întâi am făcut-o noi înșine, cei din Biserică. Cine i-a comandat, frații mei, purtătorului de cuvânt al Patriarhiei enormitățile pe care le-a bălmăjit zilele astea, umplând o lume de revoltă și pe noi de rușinea cu „preotul invitat”?

De unde fățărnicia asta, că „Biserica respectă convingerea religioasă a fiecărei familii îndoliate” și de aceea nu s-ar fi spus o slujbă pe trotuarul de la Colectiv? Dar când la 8 dimineața tragem clopotele în cartier, cum e cu „convingerile religioase” ale familiilor care locuiesc peste drum? Dar când facem procesiuni, dar când blocăm un oraș întreg cu sărbătorile noastre? Nu zic să nu mai tragem clopotele, zic să nu mai fim farisei.

Cine a comandat în aceste zile predicile ambiguu-miloase, vai, Dumnezeu să-i ierte, dar și voi v-ați căutat-o, măi băieți? Cine l-a pus pe monahul nemțean (care, nu știu cum se face, apare de fiecare dată când e rost de scandal) să facă sinistra triere după păcate a morților de la Colectiv? Sub ce ascultare stă el? Cine a comandat leghioanelor anonime din bezna „blogosferei ortodoxe” să iasă la lumină și să celebreze pedeapsa lui Dumnezeu pentru „sataniștii” din club?

Și, în general, cine a comandat izolarea intelectuală și lunga tăcere publică în care s-a închis în ultimii ani Patriarhia, iluzionându-se că trustul ei de presă ține loc de comunicare cu societatea civilă?
Nu vă lăsați amăgiți, mulțimea nu se răfuiește cu noi pentru ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. Ieșiți din teoriile conspirației, deschideți ochii în realitatea din stradă. Timp de ani de zile, încetul cu încetul, picătură cu picătură, corupția a copt în România ca un buboi imens, care acum s-a spart, iar mizeria a împroșcat și în obrazul nostru, pentru că, de 25 de ani, în ciuda asigurărilor că nu facem politică, ne-am lăsat percepuți ca părtaşi ai tuturor administrațiilor politice. Ai unor politicieni cocoțați la putere pe sângele oamenilor din decembrie 89 și pe banii securiștilor vechi și noi.

Am stat la hramuri alături de ei (când locul lor trebuia să fie în genunchi, în mulțime), iar ura cu care au fost priviți aceștia s-a uitat în aceste zile cu aceiași ochi și la noi. Cine ne-a oprit să denunțăm din cele mai înalte amvoane această infecție, să-i facem responsabili pentru exodul românesc, pentru cea mai mare sărăcie din Europa și pentru cea mai mică speranță de viață, pentru una dintre cele mai înalte rate ale mortalității materne, pentru cea mai înaltă rată din UE a mortalității infantile? A, am făcut-o? Înseamnă că nu am făcut-o îndeajuns și destul de limpede. Nu în pilde și generalizări, ci arătând cu degetul spre portretele lor, așa cum au făcut-o în alte timpuri Ioan Gură de Aur sau Antim Ivireanul, Nifon Patriarhul în vremea lui Radu cel Mare sau mitropolitul Gurie în vremea lui Carol al II-lea.

Dar, sigur, e mai ușor să ne închipuim că suntem atacați din afară, decât să luptăm cu propriile noastre slăbiciuni.
Am fost trimiși de Mântuitorul să scoatem demonii din oameni, dar ajungem adesea să-i stârnim noi înșine în ei prin purtările noastre. Când nu se suie ceva până la nasul nostru, am găsit explicația: sunt obraznici, nu știu cum stă treaba cu teologia. Noi suntem subtili, mistici, însuși Dumnezeu ne dă like pe feisbuc, ei sunt proști, manipulați, nu înțeleg nimic, nu știu ce e un trafalete, nu știu cum ar trebui să arate ora de religie, nu știu unde să se roage și cum se fac pomenirile pentru morți, nu știu câtă milostenie face Biserica.

Banul e ochiul dracului numai când e al altuia, când e al nostru e bun și sfințit. La socotelile lor cu biserici și spitale le răspundem cu aceleași socoteli, ca să le arătăm că greșesc, dar nu înțelegem un lucru: ei chiar nu au spitale, nu au medicamente, le pleacă pe aiurea doctorii, profesorii și copiii. Când ne spun că vor ca statul să finanțeze nu construcții de biserici, ci spitale și școli, nu înseamnă că nu-și doresc biserici. Asta înseamnă că s-au săturat de mizerie. Că își doresc să trăiască decent într-o țară mai bună și mai dreaptă.

Când ne-au spus că nu vor oră de religie, nu înseamnă că toți au avut ceva cu Dumnezeu, ci că nu au vrut, pentru copiii lor, nici îndoctrinare, nici manualele alea tâmpite cu accidente de circulație și amenințări cu focul iadului. Oare nu noi le-am pus în brațe cărțile alea?

Când nu vor o biserică sub geam, nu înseamnă că se pun împotriva Ortodoxiei, ci că, pur și simplu, ar vrea între blocuri un parc de joacă pentru copii. Iar dacă tu, ca preot, te duci și-i dai în judecată, că doar e terenul tău, pe care ți l-a dat un burtos de primar corupt, pe care ai să-l pui apoi în primele rânduri la slujbă, aduci o mie de demoni peste ei cu judecata ta. E chiar atât de greu de înțeles?
Și da, mașinile preoților și luxul bisericilor îi smintesc, pentru că asta e o lege a firii: acolo unde oamenii sunt săraci, bogăția smintește chiar dacă ar fi dreaptă. De aia e banul ochiul dracului. De aia ni s-a spus să nu purtăm traistă și să nu avem două haine. Măcar puțin ar vrea să vadă și ei că Dumnezeu e la fel de necăjit, așa cum s-a arătat Iisus între ei.

De fapt, chiar asta e: ar vrea să-l vadă cât de puțin pe Iisus în noi. Nu în biserici, nu în catedrale, nu în predici, ci în noi. Noi am fost trimiși să-i căutăm pe ei, nu ei pe noi. Să-i căutăm, nu să-i așteptăm în biserici, nu să primim invitații. Să-i căutăm, or ce loc de găsire al lor este mai mare decât suferința. Dar la suferință te cobori cu iubire și cu îmbrățișare, nu cu lecții de viață. Iisus nu a fost invitat nicăieri și s-a dus și acolo unde știa că va fi alungat cu pietre. Măcar el era bătut pe nedrept, dar pe noi pietrele suferite ne-ar mai curăța de păcate. Și dacă, Doamne ferește, va fi un cutremur, ce-o să facem? O să-i așteptăm pe supraviețuitori să vină cu colivă la biserici?

Pavel spunea, „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”, dar Hristos nu mai trăiește în mulți dintre noi, asta e vestea cea mai proastă (știu bine că mă număr și eu printre acești „noi”, așa că-mi rog cititorii, cu tot respectul, să fiu scutit de complimentele care mi se tot fac pe feisbuc zilele astea). O să spuneți că nici în mireni nu mai trăiește. Așa e, dar asta pentru că în primul rând nu trăiește în noi. Pentru că lumina noastră nu mai luminează lumii. Iar cei mai mari nedreptățiți sunt sutele de preoți anonimi, fără bloguri și conturi de feisbuc și pe care nu-i caută televiziunile, dar care își fac datoria cu umilință și dragoste, ca însuși Hristos. Ei împart cu noi pietrele și huiduielile pe care trebuia să le încasăm numai noi.

Eu sunt naiv, am candorile mele tolstoiene și, într-una din ele, mă întreb cum ar fi dacă în aceste momente în care țara se cutremură din temelii, am ieși înainte și am spune simplu, am greșit, vă rugăm să ne iertați. Dacă nu ne mai puteți iubi, măcar nu ne urâți. Știm ce avem de făcut de acum înainte. Cum ar fi? Uite cum ar fi, ne-o spune profetul Isaia: „Dacă vei face asta, lumina ta va răsări ca zorile. Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită.”

Am o rugăminte importantă pentru cei care citesc și distribuie acest articol. O rugăminte din suflet, ca la niște prieteni care știu că mă cred și mă înțeleg: ieșiți la mitinguri, aș ieși și eu dacă aș fi cu voi, așa cum am ieșit când eram în țară, dar nu vă lăsați atrași de cei câțiva care strigă împotriva Bisericii și a Patriarhului ei. Biserica aceasta e locul unde v-ați botezat copiii, unde v-ați cununat, unde v-ați înmormântat pe cei dragi. Nu este „emanația” nici a clasei politice, nici a parlamentului. Lăsați-ne pe noi, preoții, să spunem ceea ce este de spus și, mai ales, cum trebuie spus. E destul că ne-ați bătut obrazul, am înțeles.”

Preot Ioan-Florin Florescu

Sursa: universulargesean.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *