Prima fotografie publică a celui de-al cincilea copil al Ancăi Serea este ecografia la 7 luni de sarcină!



Ecografie

În aprilie, cunoscuta prezentatoare de știri Anca Serea va naște al cincilea copil al său.

Anca Serea a fost a fost căsătorită cu omul de afaceri Filip Poplingher. Împreună au avut doi copii, un băiat, David,  și o fetiță, Sarah. În 2010, când copiii aveau 9, respectiv, 3 ani, soțul a murit de leucemie. „Trei ani de zile ne-am luptat cu boala. Povestea este foarte tristă. Era un om perfect sănătos. Avea 36 de ani. A făcut sport de performanță, înota”.

Anca Serea s-a recăsătorit cu solistul Adrian Sînă. De când sunt împreună, Anca Serea i-a născut pe Noah (2012) și Ava-Stephanie (2014), iar în prezent este însărcinată și va naște în aprilie.

Cititi si: Anca Serea, criticată de proşti după ce s-a aflat că e însărcinată a cincea oară. Răspunsul vedetei e unul calm şi plin de înțelepciune

Invitată în platoul emisiunii Focus Magazin, Anca Serea a oferit detalii despre al cincilea copil al ei.

Simt că e băieţel. Va fi bine binevenit. Sunt tare nerăbdătoare să îl ţin în braţe. Ne-am gândit ca în primele luni va sta cu noi în cameră. Copii au reacţionat foarte bine, Sarah şi-a dorit o fetiţă. David a avut o reacţie sinceră, a zis că există metode de contracepţie. Dacă va fi băiat, numele va fi tot dintr-un registru biblic, Petru sau Moise, iar dacă va fi fetiţă, Leila, Ana.

Anca Serea a arătat, în exclusivitate, ecografia copilului:

Medicul mereu îmi zice că va fi băiat, în proporţie de 70%. Voi naşte tot pe cale naturală, aşa a lăsat bunul Dumnezeu. Noi femeile suntem puternice. Prima sarcină a fost cea mai grea, cu David. Apoi durerile s-au mai diminuat. Mereu am susţinut că ne mai dorim copilaşi.

01-Anca-Serea-_-familia-6

O parte dintre cei care au comentat știrea au acuzat-o pentru că este însărcinată pentru a cincea oară: „Altă treabă decât să faci copii pe banda rulantă mai ai?”, „E timpul să vă opriți! Deja sunteți habotnici!”. Mai agresivi, alți comentatori au spus ca cei doi ar fi îmbrățișat altă credință. Contactată telefonic de către WoWBiz.ro, Anca Serea a declarat:

Respect părerea celor care intră, citesc şi comentează la postări, pe paginile mele de socializare sau pe site-ul meu. Legat de viaţa mea privată, pot să spun că sunt un om foarte credincios, cred în Dumnezeu şi trăiesc cu gândul să-L mulţumesc. Cred în puterea Sa, pentru că El mi se arată în fiecare zi prin toate lucrurile pe care ni le trimite. Şi dacă aş face parte din alt cult, nu mi-aş permite să comentez religia altora. Fiecare este liber să aleagă cum trăieşte. Despre noi se ştie unde ne-am cununat, unde ne-am botezat copiii şi unde mergem să ne împărtăşim.

Sursa: stiripentruviata.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *