Principala cauză a decăderii noastre

parintele-calistrat-chifan

Părintele Calistrat Chifan, preot la Mănăstirea Vlădiceni din Iași, este unul dintre cei mai populari slujitori ai altarului din România.

Contul său de facebook, unde ucenicii îi postează cu regularitate predicile, are peste 149.000 de urmăritori. Una dintre cele mai recente postări conține un fragment din cuvântul rostit în Duminica a VI-a după Paști, a Orbului din Naștere, scrie activenews.ro.

În acest cuvânt, Preotul face o comparație între situația agriculturii din România și din Israel, arătând că principala cauză a decăderii noastre este lenea.

„Tot din lene, n-am curățat șanțurile și stă apa pe ogor, tot din lene bem apa de la țeavă și nu mai avem o fântână, tot din lene am tăiat toți copacii și nu s-au mai plantat alții și vin munții peste noi, tot din lene am exploatat toate zăcămintele și acum se năruie pământul sub noi, vin peste sate și le șterge de pe fața pământului.

Tot din lene s-au dărâmat casele naționale și românești tradiționale și mai auzim azi de „Muzeul Satului”!

Păi dacă a ajuns Satul Romanesc să fie la Muzeu, înseamnă ca Țara e de Râpă!

Țăranul e talpa țării!

Cât vor fi țărani, așa au spus chinezii despre noi, cât timp vor fi țărani, România nu cade economic!
Și „ei” știu lucrul acesta și au început să ne „lucreze” și aici!

Au făcut aceste asociații, adică să-ți dai pământul să ți-l lucreze altul și să-ți dea toamnă o porție de grâu și de făină, pentru că ție, ți-e lene să-l muncești. Și stai și pierzi vremea la televizor și asculți manele. Apoi au scos tractoarele, semănătoarea, au pus impozite.. pe când într-o țară ca România, care are toată rădăcina în agricultură și mai ales APA pe care o avem noi.. Să mergeți în Israel, să vedeți Israelul în mijlocul pustiei.. nisip gol..și au hectare întregi de sere, cu apă adusă prin conducte, dar ce culturi au, dar ce pământuri cultivate, te minunezi, fiecare pomișor are furtunul lui, Și la noi pică apa peste noi și noi ne plângem că nu avem ce mânca. Așa am ajuns!”, a spus el în cadrul cuvântului de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii de duminică, 5 iunie.

Articol relatat de portalul activenews.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. pacuraru spune:

    Mare adevar graieste parintele!!Oamenii isi iubeau pamantul si glia ,cresteau cate 8,10 copiii si nu-i mai abandonau si nu asteptau de la stat sa le dea sa-i hraneasca ,puneau fiecare osul la treaba fiecruia dupa puterile luisi cresteau copiii sanatosi si la trup si la suflet,educati si cu frica de Dumnezeu.Acum ,copiii abandonati,pusi la cersit cu parinti iresponsabili care stau si beau alocatia de la stat fara a avea bunul simt sa-si cultive o ceapa in batatura!!Mare pacat!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.