Profeția care iți dă fiori: „Un mare oraş din România va fi şters de pe faţa pământului din cauza păcatelor sale”

Părintele Arsenie Boca, unul dintre cei mai mari vizionari pe care i-a avut România a prezis că Bucureştiul va fi şters de pe faţa pământului în urma unui cutremur devastator. Această dramă va surveni din cauza păcatelor celor care locuiesc în acest oraş. Profeţia a fost făcută în anii ’40, iar Boca a specificat că această tragedie va lovi România în secolul XXI.

Avertismentul este îngrijorător, având în vedere că profeţiile lui Arsenie Boca sale s-au îndeplinit exact așa cum au fost rostite sau pictate. Cele două mari cutremure care au lovit Bucureștiul în secolul XX au fost prevăzute de către Arsenie Boca întocmai. El le-a definit precum „cele două ouări”, pentru ca atunci când timpul va veni, o a trei se va produce și va pune întreg orașul la pământ., scrie efemeride.ro.

Preotul a transmis prin profeţiile sale faptul că oraşul din sudul României va fi lovit din toate părţile de un cutremur cu o magnitudine distrugătoare, iar acest eveniment va fi precum o pedeapsă pentru că oamenii au păcate mult prea mari și într-un fel sau altul trebuie să plătească.

Potrivit sursei citate, pe lângă această profeţie uimitoare, Arsenie Boca a mai prezis și sfârșitul comunismului și începutul unei ere mult mai rea, în care ororile vor fi și mai mari.

„Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri o să dispară, dar va veni steaua cu şase colţuri, anarhia, şi va fi vai şi amar de lume (…) Asta va fi peste mulţi ani, şi nouă, Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi (…) Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a victoriei, câţi dintre cei drepţi au mai rămas. Căci după această victorie deşartă, puţini dintre cei drepţi vor fi în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi naimiţi (vânduţi duşmanului) şi abia atunci va începe o noua luptă, fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi acum!”

„Zdreanța roșie”, adică comunismul a apus de mai bine de 20 de ani și a fost înlocuit cu capitalismul. Steaua cu șase colțuri este simbolul reprezentativ al masoneriei. În consecinţă, ei sunt cei care controlează acest capitalism și această pseudodemocraţie. Arsenie Boca s-a referit la perioada aceasta, în care avem neșansa să ne ducem existența.

Articol relatat de portalul adevarul.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.