Psaltirea vindecă rănile

Ce este Psaltirea, când se citește și la ce folosește?

Psaltirea este o carte a Vechiului Testament care cuprinde rugăciunile atribuite regelui David, scrise sub inspirația Duhului Sfânt, în forma unor psalmi. Psaltirea cuprinde 150 de psalmi, care au fost împărțiți în 20 de catisme pentru citirea ei în cult. Sfântul Vasile cel Mare precizează că Psaltirea „este o adevărată comoară de învăţături bune, punând la îndemâna fiecăruia după sârguinţa lui tot ceea ce este de folos. Ea vindecă rănile cele vechi ale sufletului şi aduce cât se poate de grabnic însănătoşirea celui de curând rănit. Îngrijeşte de cel bolnav şi păstrează întreg pe cel sănătos.(…)

Psalmul este liniștea sufletelor, răsplătitorul păcii, potolitorul gălăgiei și al valurilor gândurilor; el face să slăbească mânia sufletului și înfrânează pornirea către patimi; este tovarășul prieteniei, apropierea celor care stau departe, ca unul care împacă pe cei ce-și poartă vrajmașie. Psalmul este alungătorul demonilor, aducătorul ajutorului îngeresc, armă pentru teama de noapte, liniște pentru oboseala zilei, pavăză și mângaierea oamenilor credincioși, iar pentru femeile credincioase, una din cele mai potrivite podoabe.”

Psaltirea se citește „încet şi cu luare aminte, fără să te grăbeşti şi cugetând mereu, ca să înţelegi şi cu mintea cele ce citeşti!” Psalmii pot fi citiți fie la rând, după puterea și râvna fiecăruia, fie catismă după catismă, cu recomandarea ca odată o catismă începută, să fie citită fără întrerupere până la rugăciunea de sfârșit. De asemenea, psalmii pot fi citiți și pe sărite, în funcție de starea sufletească în care ne aflăm.(de ex.Psalmul 3- pentru ca rãutatea sã iasã de la oameni, Psalmul 10-pentru perechile cu inima împietrită care se ceartă și divorțează, etc.)

Părintele Paisie Olaru, vorbind despre puterea rugăciunii însoțite de psalmi asupra duhurilor necurate. Cu acestea părinții de demult făceau minuni și alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, acestia sunt creștini fricoși, care vor să iasă la lupta cu diavolii fără arme.

Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu acestea, sfinții izgoneau diavolii din lume și coborau pe îngeri pe pământ. Că cine citește psalmi imită pe îngeri și cântă împreună cu ei.”

Părintele Ioanichie Bălan

Extras din „Convorbiri duhoviceşti, cu părintele Paisie Olaru”

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.