Puterea iubirii de apropele



cel-cazut-intre-talhari-Iisus-Hristos

Intr-o zi m-am dus la mănăstirea sârbească Hilandar.

Mi s-a alăturat părintele Nikolai, de la arhondaricul schi­tului nostru al Tebaidei.Mergeam noaptea printr-o pădu­re the return verde; drumul era plăcut, asemenea şi conversaţia. Vor­beam despre iubirea de aproapele şi părintele Nikolai mi-a povestit o întâmplare remarcabilă.

In sudul Rusiei, în împrejurimile Rostovului, lucra o echipă de douăzeci de oameni. Unul din ei, pe numele lui Andrei, avea un caracter şi o purtare rea, astfel că era greu de trăit împreună cu el. Un altul, cel mai tânăr dintre toţi, era un om foarte bun; iubea pe Dumnezeu şi păzea porun­cile Domnului; numele lui era Nikolai. Cum Andrei făcuse multe rele şi tot felul de neplăceri tovarăşilor lui, aceştia s-au hotărât să-l omoare, dar tânărul Nikolai n-a fost de acord cu această fărădelege şi i-a îndemnat ca în nici un caz să nu ucidă. Muncitorii echipei nu l-au ascultat pe Ni­kolai şi l-au ucis pe Andrei. Crima a fost descoperită. Afa­cerea a ajuns la poliţie. Atunci Nikolai, văzând nenoroci­rea lor, le-a zis: „Voi toţi aveţi soţie şi copii, eu însă sunt fecior şi singur. Spuneţi că eu l-am omorât, şi eu voi spune acelaşi lucru. Mie nu-mi este greu să merg la ocnă şi, ori­cum, mă voi duce acolo fiind singur. Dar dacă vă condam­nă pe voi, câtă lume va suferi!” La început muncitorii n-au răspuns nimic, căci se ruşinau de Nikolai care-i îndemna­se să nu ucidă, dar până la urmă acesta a reuşit totuşi să-i convingă şi s-au înţeles să spună că Nikolai a omorât.

Au venit la locul faptei procurorul, judecătorul de in­strucţie şi jandarmii, şi au început ancheta: „Cine a omo­rât?” Nikolai spune: „Eu am omorât”. Au fost interogaţi şi ceilalţi; aceştia au spus şi ei că Nikolai era făptaşul. Nikolai avea o faţă blândă şi un caracter smerit şi vorbea liniştit şi tihnit. Judecătorul de instrucţie a făcut intero­gatorii foarte lungi, căci nu se putea convinge că un om atât de blând şi paşnic era un ucigaş. Dar afacerea şi-a urmat cursul ei şi a fost înaintată tribunalului. Şi la tribu­nal toţi s-au minunat cum a putut omori un om atât de smerit şi liniştit, şi nici un judecător n-a vrut să-l creadă, deşi Nikolai susţinea sus şi tare că el a ucis. Multă vreme judecătorii n-au putut da o sentinţă. Nimeni nu voia să semneze condamnarea lui. Atât Nikolai, cât şi toţi ceilalţi au fost interogaţi din nou pentru a elucida misterul şi au fost conjuraţi să spună adevărul. In cele din urmă, Nikolai, acuzatul nevinovat, a declarat că, dacă adevăratul vi­novat nu va fi pedepsit, va spune adevărul. In timpul an­chetei, a ieşit la iveală că Andrei era un om rău, astfel că toţi, procurorul şi judecătorul, au fost de acord să claseze afacerea dacă li se va face cunoscut adevărul. Şi atunci, nu Nikolai, ci ceilalţi au povestit cum se petrecuseră lucrurile şi cum Nikolai hotărâse să ia totul asupra lui, ca să-i salve­ze de pedeapsă. Judecata a fost suspendată şi s-a spus că crima lui Nikolai n-a fost stabilită, iar unul din judecători a spus: „Andrei a fost un om rău şi după faptă şi răsplată, dar aceştia sunt oameni buni: să trăiască în pace”.

Din această întâmplare se poate vedea ce putere are iu­birea de aproapele. In inima tânărului Nikolai era harul lui Dumnezeu şi el se oglindea pe faţa lui şi lucra asupra tuturor celorlalţi.

Cuviosul Siluan Athonitul – ”Între iadul deznadejdii și iadul smereniei”, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *