SECTELE – capcane pentru naivi. Mărturiile roabei lui Dumnezeu Ludmila, care mai bine de zece ani a fost membră a sectelor protestante



sectanti-sectari-martorii-lui-iehova

Roaba lui Dumnezeu Ludmila mai bine de zece ani a fost membră a sectelor protestante, „baptismul” şi „penticotalii”. De la început ea nu a avut dorinţa să ne povestească despre calea sa dificilă, dar motivul prin care s-a hotărât să răspundă la întrebările noastre, a fost faptul că acest interviu ar putea să ferească pe cineva de cursele sectare.

– Ludmila, povestiţi-ne, vă rog, despre sine. Care era atitudinea faţă de credinţă în familia Dvs, în copilărie aţi avut o oarecare educaţie religioasă?

– Din neamul meu, bunelul de pe linia tatălui, a fost un creştin ortodox foarte credincios. Se născuse nu departe de Diveevo, apoi s-a mutat în Altai. El, împreună cu bunica, din motiv religios, nu au lucrat în colhoz, acasă aveau multe icoane… Dar tatăl meu nu a moştenit credinţa părinţilor săi, ci uneori spunea:”Cred că Dumnezeu – este soarele, fiindcă totul încălzeşte, şi face să crească şi a.m.d…”. Dar după caracterul său liniştit şi blând, totdeauna sa simţit că el provine dintr-o familie ortodoxă. Mama era musulmancă şi total contrară tatălui, femeie luptătoare şi fanatic devotată islamului. Pînă la sfârşitul vieţii sale, ea se căia că sa căsătorit cu un bărbat de altă credinţă, şi nu prea trăiau în pace cu tata. Când însă, eu am ajuns în sectă, am adus acasă o Biblie şi mama se certa des cu mine. Iar mai târziu, când a aflat că m-am convertit la Ortodoxie, ea a sărit la mine cu cuţitul spunând: „Ai trimis în iad tot neamul nostru până la a paisprezecea generaţie!”

Când aveam şase ani cu mine sa întâmplat un caz care nu l-am putut uita. Ne jucam cu copiii lângă şcoală, iar pe un scaun în apropiere stătea o bătrână cu Biblia în mână. Din toţi copiii, nu cunosc de ce, m-a chemat anume pe mine şi mi-a povestit despre Dumnezeu. Am fugit acasă bucuroasă şi mi-am împărtăşit „descoperirea” părinţilor: „Dumnezeu există!” Tatăl însă mi-a zis cu severitate: „Dacă vei mai pomeni încă o dată despre Dumnezeu – te omor!” Probabil că el încă avea frică de conducerea comunistă…

– Cum sa întâmplat aşa, ca Dvs să ajungeţi membră a sectei, ce v-a atras?

– Aceştea au fost anii 90: sa dărâmat „perdeaua de fier” şi din Occident au năvălit în Rusia mulţi predicatori sectari care ziceau – credeţi cum doriţi! Dar încă avea loc reconstruirea: la uzine nu erau locuri de muncă, salariul nu se dădea lucrătorilor. Totul au distrus, toate principiile noastre pentru viaţă; cum să trăieşti, pentru ce – nu este clar. Apropo, în acea perioadă, în secte nimereau în general oamenii inteligenţi:directorii, medicii, inginerii, lucrătorii culturii…

În acel timp eu lucram la o şcoală profesională, unde au venit să predice baptiştii. Iar în familia mea pe atunci erau probleme, fiul se legase cu nişte băieţi răi… Aceste probleme îmi îngreunase sufletul, şi auzind pe aceşti oameni şi simţind atenţia lor către mine, m-am plâns de toate problemele mele…. Aceasta este asemenea unei discuţiii cu psihologul: îi spui despre problemele tale şi ţi se face mai uşor pe suflet. Iar oamenilor atunci le era foarte greu. Şi noi am început să frecventăm întrunirile lor şi să-i chemăm şi pe alţii: „Haideţi şi voi, acolo cu adevărat sânt oameni credincioşi!” Pentru noi a fost uimitor faptul că ei au lăsat familiile, locul de muncă… ca să predice Evanghelia.

– Povestiţi-ne vă rog, mai amănunţit despre baptişti. Care este structura ierarhică a acestei secte, ce rânduieli se fac acolo, ce prezintă „slujbele” lor, cu ce se ocupă membrii etc…?

– Despre întrebarea ierarhiei nu m-am interesat mai deosebit, dar ştiu că în centrul regional ei aveau, probabil, o „biserică”- mamă, unde se adunau, iar la noi veneau o dată în săptămână cu predicarea. Mai apoi au construit o „biserică” la noi în oraş, au numit un „presbiter” şi i-au cumpărat un apartament. Mai târziu însă, secta s-a împărţit în diferite ramuri, din cauza unor neînţelegeri ce ţinea de întrebările despre credinţă şi „presbiterii” s-au înmulţit. Noi toţi comunicam între noi, dar fiecare se adresa la „pastorul” său.

„Slujbele” aveau loc în felul următor: noi eram aşezaţi pe scaune, ascultam citirea Bibliei şi „predicile”, cugetam la cele auzite, ne exprimam părerile personale asupra cuvântului lui Dumnezeu. Toate aceste momente, desigur, dezvoltau în noi slava deşartă şi mândria.

Sfintele Taine, ca atare, la baptişti nu există, decât numai nişte asemănări cu Botezul şi Împărtăşania. Spovedania se făcea în felul următor: când cineva dorea să se pocăiască, ieşea în mijlocul adunării, îşi mărturisea păcatele în auzul tuturor, iar „pastorul” în acel timp stătea şi se ruga. Totodată se puteau „mărturisi” toţi concomitent, spunându-şi păcatele, care în voce, care în sine.

Învăţătura despre post la fel era schimonosită, posturile de multe zile nu existau. Când cineva din noi avea o oarecare problemă şi cerea ajutor, toată obştea stabilea o zi de post şi fiecare se ruga cu cuvintele sale pentru cel ce avea probleme.

„Botezul” se săvârşea în iaz, printr-o singură afundare. Îmi amintesc că în timpul „botezului” meu norii s-au dat prin părţi şi soarele a luminat puternic. Atunci mi s-a părut că, acesta este un semn, care confirmă corectitudinea şi îmbelşugarea credinţei baptiste. Dar aceasta a fost o înşelare drăcească.

Predicatorii, de la început ne inspirau că baptismul nu este sectă. Apoi au început să petreacă discuţii teologice: criticau Ortodoxia, vorbeau contra cinstirii Crucelor, icoanelor, sfinţilor, contra limbii slavone-bisericeşti din Biserica Ortodoxă, adică, ei se roagă, dar singuri nu înţeleg ceea ce cer în rugăciune.

Acum în Biserica noastră se discută posibilitatea traducerii slujbelor dumnezeieşti, în limba rusă „pe înţelesul” tuturor. Dar acest fapt este inadmisibil – este influenţa protestantismului. Când eu am venit în Biserica Ortodoxă şi am auzit cântări în limba slavonă-bisericească, atunci deodată am simţit că este ceva ce îmi aparţine, şi până nu am citit toată Psaltirea în acea limbă, nu am primit uşurare sufletească.

Contra Crucii şi a icoanelor baptiştii aduc cuvintele Apostolului Pavel:”Dumnezeu nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum ar avea nevoie de ceva,….” (Fapte 17:25, nota red.). Ei spun: „De ce ortodocşii se înseamnă cu semnul crucii, poartă cruce la gât? Iată, ies din biserică şi continuie să servească băuturi alcoolice, să fumeze, să facă desfrâu – deaceea credinţa lor nu este adevărată.” Cu aşa argumente viclene ei îi conving pe cei necunoscători.

Pe sfinţi, ei în genere nu îi recunosc. Pe Maica Domnului o numesc doar „o femeie simplă şi bună” sau „una din cele mai bune.” Pe când încă eram membră a sectei, odată am vorbit cu o soră despre Născătoarea de Dumnezeu:”Iată noi citim în Evanghelie: …la Dumnezeu toţi sânt vii. (Mt. 22.32). Înseamnă că morţii sânt vii! Înseamnă că şi sfinţii sânt vii! Atunci de ce noi nu putem să le crem ajutor în rugăciune? De ce eu nu pot să o rog pe Maica lui Dumnezeu să se roage pentru mine şi pentru copii mei? Pe tine eu te pot ruga ca să te rogi pentru mine, dar pe Ea de ce nu? Ea este vie, a spus Dumnezeu!” Dar ea mi-a răspuns:”Liuda, hai mai bine să nu discutăm această întrebare (ea simţea adevărul din spusele mele), ci să întrebăm pe fraţii din adunare, să vedem ce vor zice ei.” În această sectă se cultivă ascultarea „de la” şi „până la” fără împotrivire.

– Ce stare duhovnicească aţi avut, când aţi primit baptismul? Aflarea Dvs. în sectă a avut influenţă asupra familiei Dvs, a persoanelor ce vă înconjoară?

– Aflându-mă în această sectă, prima perioadă de timp am simţit entuziasm. Uneori de la cuvintele predicatorului venea o înfierbânţeală…Nu cunosc dacă foloseau careva metode de influenţă asupra oamenilor, dar cuvântarea lor într-adevăr era neobişnuită, cu ridicarea şi coborârea vocei, cu diferite intonaţii…

Acasă eu practic nu prea veneam, fiindcă noi ajutam taxicomanii, beţivii şi discutam cu oamenii. Baptiştii obişnuiesc să vorbească foarte gingaş:”Poftim draga mea ia loc, iată eu am copt o tortă. Cum la tine merg treburile?….” Se oferea deasemenea şi ajutor material. De exemplu, o familie mai săracă închiria un apartament, şi iată că, baptiştii iau făcut reparaţie şi în apartament şi în coridor, ca totul să fie în regulă… Desigur aceste momente pe mulţi îi câştigă…

– Aţi observat în învăţătura baptiştilor ceva, în afară de necistirea sfinţilor, care să vă fi părut neînţelegător sau chiar greşit?

– Cred că, pentru mine s-a rugat cineva din strămoşii mei ortodocşi, reposaţi, deaceea mi-a apărut o întrebare: de ce în Ortodoxie este un fel de învăţătură, iar în baptism e alta, de ce noi care credem în Hristos suntem dezbinaţi? Am început să mă rog lui Dumnezeu: „Doamne, Tu ai murit pentru noi, iar noi toţi ne-am dezbinat. Cine dar din noi este corect? Dar poate noi toţi suntem corecţi? Atunci de ce dar credinţele noastre se dezbină? N-ar trebui să fie aşa, înseamnă că cineva, undeva se greşeşte? Ajută-mă să înţeleg unde este adevărul!” Eu atât de mult m-am întristat din cauza acestor îndoieli, chiar şi am plâns, încât am fost nevoită să-mi iau foaie de boală.

În curând m-am smintit de un moment din baptism: relaţia familiară cu Dumnezeu: „Tu m-ai spălat cu sângele Tău, m-ai ispăşit, şi iată eu sânt mântuită.” Nouă deseori ne spuneau la adunări: „Ridicaţi mâinile: Voi sunteţi sfinţi ori nu?” Aproape toţi ridicau mâinile, dar eu nu ridicam, fiindcă eu recunoşteam că nu petrec o viaţă sfântă, şi cum atunci aş putea să spun că sânt sfântă? – „Voi înţelegeţi că sunteţi spălaţi cu sânge?! Voi nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sânteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu. (Ef. 2:19)!” Dar eu iarăşi nu înţelegeam: da, Dumnezeu este sfânt, dar eu sânt păcătoasă, iar în Împărăţia lui Dumnezeu nu va intra nimic necurat. Aşa eu am văzut divergenţa de învăţătură a baptiştilor cu Sfânta Scriptură.

– Şi atunci aţi hotărât să vă convertiţi la Ortodoxie?

– Nu, încă câţiva ani am rătăcit pe la secte. Am început să am o frică oarecare: mă temeam să ies din casă, şi să intru înapoi, să rămân singură în casă, mai ales noaptea, ceva asemănător am avut în copilărie şi adolescenţă. Apoi mi-a apărut o tristeţe străşnică, o apatie către tot, indiferenţă faţă de membrii sectei. Ei se apropiau de mine să afle cum merg treburile, să încerce să mă ajute, dar eu le ziceam: „La mine este întuneric, nu pot face nimic cu sine, simt că ceva nu este în regulă.” Iar ei îmi ziceau: „Vorbeşte atunci cu presbiterul”, iar relaţiile mele cu el erau tensionate. Dar totuşi m-am adresat lui cu o întrebare: „Dracii năvălesc asupra mea. Mă rog mult, din inimă, dar ei pleacă numai după ce eu îi însemn cu semnul Crucii. De ce se întâmplă aşa?” „Presbiterul” mi-a răspuns în aşa fel: „Tu eşti infectată cu erezie, cu duhul ortodoxiei, pe tine te chinuie duhul ortodoxiei!” Dar prin practică eu am descoperit cum se tem duşmanii nevăzuţi de Cruce. (Mai apoi, după ce mă convertisem la Ortodoxie, au venit într-o zi la mine nişte sectanţi, iar eu pur şi simplu le-am arătat Crucea la care ei s-au îndepărtat şi au fugit!).

Aveam o iconiţă a Maicii Domnului din Vladimir dintr-un calendar de perete. Eu vorbeam cu ea, mă rugam cum puteam. Cred că anume Maica Domnului ma scos din această sectă. Dar când au aflat sectaţii despre icoană, m-au pus să ard calendarul. Încă, eu mai citeam pe atunci o carte despre Cuviosul Serafim de Sarov şi odată i-am zis pastorului: „Ce mare sfânt a fost Cuviosul Serafim!” Iar el mi-a recomandat să ard şi această carte: „Iată că această carte îţi încurcă să fii cu adevărat credincioasă. Deaceea pe tine te chinuie îndoielile şi tu suferi.”Dar eu nu am ars cartea. Iar icoana Maicii Domnului de Vladimir am ars-o. Apoi când am venit în biserica Ortodoxă, primul moment care l-am văzut, a fost anume icoana Maicii Domnului din Vladimir.

Aşa Dumnezeu ma condus spre credinţa adevărată, treptat, scoţându-mă din întunericul sectei. Dar nici duşmanul nu mă lăsa din cursele sale: cumva am întâlnit o prietenă care a plecat la o altă sectă, anume la penticostali. Ei se roagă în „limbi” – o vorbire nearticulată, lipsită de sens, iar în fond fiind – îndrăcire. Iar viaţa exterioară a penticostalilor este evlavioasă. Eu am devenit membră a acestei secte, dar nici aici, îndoielile nu m-au părăsit.

O dată în timpul adunării, când „predicatorul” a vorbit urât despre cineva, eu m-am indignat în sinea mea: „De ce tu îl judeci? Voi doar sunteţi toţi sfinţi, vouă nu vă este permis să judecaţi!” În Ortodoxie noi nu spunem că sântem sfinţi, noi vedem că sântem bolnavi spiritual, şi cu ajutorul Bisericii şi a Sfintelor Taine, trebuie treptat să ne vindecăm. Iar în secte se inspiră ideea că membrii ei sânt sfinţi, dar totodată îi judecă pe alţii, dezvoltând în membrii ei mândria şi duhul fariseilor.

Încă am citit eu în Evanghelia de la Ioan că: „Dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică…” (Ioan 6:53-54). Iar la baptişti şi penticostali Taina Împărtăşaniei nu există. Ei coc pâine, o aduc la adunare, toarnă într-o cană vin, „presbiterii” frâng pâinea şi zic: „Să gustăm din aceasta în amintirea Cinei celei de Taină”. În Evanghelie este scris într-un verset „în amintire”, dar în alte locuri este clar scris că acestea trebuie să fie adevăratul Trup şi Sânge. „L-au uitat cumva pe Apostolul Ioan Teologul?!” – eram eu nedumerită. – „Nu, – ziceau ei, – aceasta este o subînţelegere”. – „Dar atunci noi nu putem fi cu Domnul. Noi stăm şi îl pomenim doar!”

Şi iată, când am fost ultima oară la adunarea penticostalilor, toate aceste contraziceri nu-mi ieşeau din cap şi eu m-am rugat: „Doamne, arată-mi calea mântuirii!” Am venit acasă, am luat Biblia şi foile parcă singure mă duceau la paginile care îmi arătau despre adevărul Ortodoxiei. A doua zi dimineaţa am contactat-o pe o prietenă-sectantă de a mea şi i-am zis: „Hai să mergem în Biserica Ortodoxă – noi sântem în erezie”.

Era într-o zi de lucru, dar noi l-am găsit pe părinte la biserică. Am început să discutăm, iar mai apoi s-a apropiat al doilea preot. Noi am discutat, aproximativ şase ore la rând, până a înnoptat. Ei ne-au povestit despre credinţa Ortodoxă, iar noi eram de acord cu cele spuse de ei: „da, corect”, „da, despre aceasta este scris aici” – noi doar cunoşteam cuvântul lui Dumnezeu, dar acum aceste cunoştinţe ni se deschideau corect şi valoros.

Şi v-aţi botezat în Biserica Ortodoxă?

– Da, dar eu aveam îndoială: trebuia să fiu rebotezată sau trebuia doar să fiu unsă cu Sf. Mir? Fiindcă noi, parcă, ne „botezasem”, şi norii s-au dat prin părţi, şi soarele a răsărit… Dar părintele mi-a explicat că noi ne botezăm în Trupul lui Iisus Hristos, iar Trupul este Biserica, iar Bisrica adevărată este doar una – cea Ortodoxă. Şi eu am primit Sfântul Botez. La fel şi soţul meu, care era nebotezat, a hotărât singur, spre uimirea tuturor, să se boteze în Biserica Ortodoxă, cu toate că mai înainte eu încercam să-l conving să primească baptismul, dar el nicidecum nu a dat acordul. Iar la Biserică a mers singur şi a devenit creştin ortodox.

– Ce s-a schimbat în viaţa Dvs. După ce aţi părăsit secta şi aţi venit în Biserica Ortodoxă?

– Aveam o bucurie care nu se descrie şi îmi potoleam setea duhovnicească cu canoanele, acatistele şi Psaltirea care sânt în Ortodoxie… Dar iată că a început şi lupta duhovnicească – ceea ce sectanţilor nu le este cunoscut. Nu mai aveam acea râvnă ca înainte, nu mai puteam ajuta oamenii cu uşurinţă precum o făceam atunci. Acuma fiecare pas îl fac greu, dar înţeleg că: Ortodoxia – este o cale îngustă, întemeiată de Domnul.

– Dar câţi ani în total aţi petrecut în sectă?

– Ne-am botezat în anul 2002 în Ortodoxie, dar până atunci 11-12 ani i-am pierdut acolo… Eu plângeam în hohote realizând acest fapt, dar se pare că, trebuia tot câmpul să-l răscolesc, ca să găsesc diamantul, precum se spune în Evanghelie (Mt. 13: 44-46). Fericit este acela care din start vine la Ortodoxie, el primeşte de la început diamantul! De aceea eu mă întristez foarte mult, când văd că mulţi ortodocşi nu preţuiesc mărgăritarele scumpe ale adevăratei credinţe.

Secta – este o capcană diavolească, iar petrecerea în ea nu trece fără urmă. Duhul înşelării, al îndoielii, al tristeţii, de regulă se luptă încă cu sectanţii (după plecarea lor din sectă, not. trad.). Este însă şi un moment pozitiv, despre aceasta mi-a spus un părinte cu viaţă duhovnicească înaltă: sectanţii care cu sinceritate se pocăiesc, devin creştini ortodocşi mai râvnitori. Ei se străduie să respecte regulile bisericeşti întocmai cum ele sânt, toate hotărârile şi predaniile. Acuma doar, sânt multe abateri în viaţa bisericească. Între ortodocşi bântuie rătăciri precum că toate credinţele sânt pline de bucurie şi plăcute lui Dumnezeu: „Parcă în alte credinţe oamenii nu se mântuiesc!?” Eu nu pot suporta să aud aşa cuvinte. O doamnă fiind sectantă spunea: „Dar noi, doar, tot sântem creştini, tot trăim după Evanghelie, pur şi simplu căile sânt diferite”. – „Nu, – zic eu – între voi şi noi este prăpastie! Învăţăturile noastre diferă de celelalte, preucm cerul de pământ, nu avem noi nimic comun cu voi!” Apoi ea a fost deacord că, într-adevăr, diferenţele sânt mari. Aceasta eu pot s-o înţeleg atunci când o spus sectanţii, dar când o zic ortodocşii….

Ultimul timp eu deseori fac pelerinaje pe la mănăstiri, unde ustavul este mai strict. Acum am înţeles de ce există monahismul, ascetismul, acesta este o cale mai comodă către Dumnezeu. Mai înainte consideram acest lucru ca bătaie de joc de sine şi de aproapele. Dar cineva îşi ia totuşi, această cruce, ba încă se şi bucură, iar când are vreo zi fără ispite, se întristează….

– După părerea Dvs., cum ar putea creştinii ortodocşi să se opună predominărilor sectare în ţara noastră?

– În primul rînd, cu viaţa personală. Noi trebuie să avem în sine duhul Evangheliei, să fim purtători ai lui. Dar mi se pare că Ortodoxia este în sângele poporului nostru, sufletul singur se trage către ea…

– Ultima întrebare: ce aţi dori să le uraţi cititorilor ziarului nostru şi tuturor creştinilor ortodocşi?

– Să nu ajungă în secte! Să se mântuiască şi să fie adevăraţi creştini ortodocşi. Dar aceasta este uşor de spus şi nu atât de simplu de făcut…

Interviu realizat de Anastasia DERJAVINA.

Traducere din limba rusă şi îngrijire de Diacon Veaceslav BODAREV.

Pravoslavnii Crest, Nr. 18(90), 15 Septembrie 2013.

Articol relatat de portalul ortoox.md



loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Metatron spune:

    multumesc de articol domnul admin, am citit o gramada de marturisi despre oameni care au fost in diferite secte si la fel povestec, dar mie imi place sa le ascult, fiecare dintre marturi sunt ziditoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *