Sf. Isaac Sirul: ”Fă un semn şi, intrând înlăuntrul tău, vezi ce anume patimi au slăbit inima ta”



sf-cuv-isaac-sirul-1

Ia aminte la tine, dragul meu, totdeauna, şi vezi ce parte au în lucrul tău de fiecare zi necazurile care te întâmpină, locul pustiu în care petreci, agerimea minţii tale, împreună cu puterea cunoştinţei tale, îndelunga ta linişte cu leacurile cele multe, cu ispitele adică, rânduite ţie de adevăratul Doctor, spre tămăduirea omului celui dinlăuntru. Ispitele sunt câteodată de la draci, câteodată de la bolile şi durerile cele trupeşti, câteodată de la spaima din gândurile sufletului, când îţi aduce aminte de înspăimântările vremii de apoi, câteodată în altoirea şi dobândirea darului fierbinţelii şi al lacrimilor celor dulci, şi al Harului celui duhovnicesc împreună cu altele, ca să nu lungesc vorba.

Oare vezi tu că în toate acestea a început rana ta să se vindece şi să se închidă? Adică patimile început-au să slăbească? Fă un semn şi, intrând înlăuntrul tău, vezi ce anume patimi au slăbit inima ta, şi care anume au pierit şi s-au dus cu totul, şi care au început să tacă din pricina însănătoşirii sufletului tău şi nu fiindcă mai au teamă, şi care patimi au învăţat să se plece din pricina minţii, şi nu că le-ar lipsi patimilor pricini. Şi iarăşi ia aminte și vezi de nu cumva din lăuntrul ranei tale celei putrede a început să răsară trupul cel viu, adică pacea sufletului. Şi care anume dintre patimi mereu întâmpină silă, şi sunt ele trupeşti sau sufleteşti, sau amestecate; şi se mişcă ele în întunericul uitării, ca nişte neputincioase, sau cu putere se ridică ele împotriva sufletului; şi vin ele ca nişte stăpâni sau ca nişte furi?

Și cum se poartă cu ele mintea, împărăteasa care domneşte peste simţuri. Când i se ivesc patimile şi încep vreun război, se luptă oare mintea împotriva lor? Și, ţinându-se tare, le face oare de slăbesc, sau nici nu se uită la ele şi nici nu le pune în socoteală?

Şi care din patimile cele vechi s-au șters, și care sunt de curând alcătuite? Iară dintre patimi, unele ating fantezia, altele ating simţurile, fără fantezie, altele se mişcă în amintirea nepătimaşă de gânduri şi fără de aţâţare. Şi iarăşi din acestea putem afla măsura unui suflet.

Primele dintre aceste suflete, n-au ajuns încă la aşezare. Fiindcă aceste suflete mai duc luptă, oricâtă tărie ar arăta în luptă. Iară aceasta o spune Scriptura în felul ei, zicând: „S-a aşezat David în casa lui şi l-a odihnit pre el Dumnezeu de toţi cei din jurul lui” (1 Imp. 7,1). Şi aici nu e vorba numai de o singură patimă, ci împreună cu patimile firii să înţelegi şi pofta si mânia şi iubirea de slavă, cea care aduce în închipuirea noastră anumite obrazuri, şi ne trezeşte pizma şi pofta. La fel este şi patima iubirii de argint, când sufletul în ascuns se împărtăşeşte de dânsa, chiar dacă n-ar ajunge în faptă, dar închipuieşte în minte obiectul patimei, ca pe un chip al strângerii de avuţii, şi îndeamnă sufletul să cugete în acel chip şi îi strecoară şi pofta să-l câştige pe el, împreună cu celelalte.

Extras din ”Cuvinte despre nevoință”  – Sf. Isaac Sirul, Ed. Bunavestire, Bacău, 1997, pag. 59-60



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *