Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul, grabnic vindecător de boli

sf-ioan-rusul

În data de 27 mai, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ioan Rusul, mărturisitor al credinţei creştine ortodoxe, care s-a proslăvit prin răbdare, smerenie şi bunătate la începutul secolului al XVII-lea, fiind în robie la un stăpân turc.

Sfântul Ioan este iubit de credincioşi pentru grabnicul ajutor pe care-l oferă tuturor celor care-i solicită ajutorul, iar în ultimii ani mai multe sfinte locaşuri de la noi din ţară l-au primit ca ocrotitor.

Pe lângă sfinţii din vechime, martiri, cuvioşi, ierarhi, pe care credincioşii îi cinstesc zi de zi, ascultându-le slujbele şi luând aminte la vieţile lor din sinaxare, cu timpul au apărut alţi sfinţi care sunt la fel de cinstiţi şi iubiţi de oameni atât pentru viaţa lor minunată, cât şi pentru apropierea în timp de viaţa omului contemporan. Prin mărturia pe care aceşti sfinţi au dat-o, ei întăresc în credinţă credincioşii şi înfrumuseţează podoaba spirituală a Bisericii Ortodoxe.

După căderea Imperiului Bizantin în mâinile turcilor, mulţi creştini au ajuns să-şi mărturisească credinţa lor în Mântuitorul Iisus Hristos chiar cu preţul libertăţii sau al vieţii. În sinaxarele noastre, aceşti sfinţi, de cele mai multe ori mucenici, sunt trecuţi în urma celor din vechime. Ei au trăit în secolele XVI-XIX şi au devenit exemple de tărie şi credinţă curată pentru toţi ceilalţi creştini ortodocşi. Vieţuirea sfântului pe care îl pomenim astăzi este mai deosebită. El nu era originar din ţinuturile greceşti, ci a sosit acolo din alte ţinuturi.

O viaţă de mărturisire a lui Hristos

Sfântul Ioan Rusul, ale cărui moaşte se află astăzi în biserica din localitatea Neoprokopion, insula Evia din Grecia, era originar din Malorosia, Ucraina de astăzi. El s-a născut pe la anul 1690, din părinţi creştini evlavioşi. De tânăr a fost luat în armată şi a fost nevoit să participe la un război ruso-turc, în anul 1711. Campania de la Prut, în care a fost implicat şi domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir, ca aliat al ţarului Petru I, s-a încheiat dezastruos pentru partea rusă, care a fost nevoită să cedeze teritoriile din jurul mării Azov. După acest război, mulţi soldaţi ruşi au ajuns prizonieri la tătari, aliaţi ai turcilor, care îi vindeau în robie. Printre aceştia s-a numărat şi tânărul Ioan, care a fost vândut unui tânăr otoman, agă – conducător al unui detaşament de călăreţi. Astfel, el a plecat cu stăpânul său în oraşul Prokopion din Asia Mică, la 12 ore de mers de Cezareea Capadociei. Mulţi robi ruşi, pentru a li se uşura soarta grea a robiei, s-au dezis de credinţa în Hristos. Nu însă şi Ioan, care le-a spus stăpânilor săi că preferă să moară decât să se lepede de Hristos.

La casa stăpânului său, Ioan a primit cu smerenie, fără a cârti, noul său statut. El a fost pus să aibă grijă de animale şi şi-a ales singur să doarmă în staulul acestora, alături de cai şi vite. Chiar dacă mai târziu, după ce stăpânii i-au văzut râvna în muncă, i-au propus lui Ioan să doarmă într-o căsuţă, el a refuzat, decis fiind să-şi ducă până la capăt crucea. Prefera să lucreze ziua, iar noaptea, când nu-l puteau vedea decât animalele, să se roage. Din puţinul pe care-l avea de mâncare, tânărul ajuta şi sărmanii cerşetori. Sâmbăta el reuşea să participe la slujbă şi să se împărtăşească în biserica rupestră „Sfântul Gheorghe”.

Datorită credinţei şi vieţii sale curate, Ioan era respectat ca om drept de locuitorii cetăţii Prokopion, turci, greci şi armeni. Aga şi soţia acestuia i-au propus din nou să se mute din staul în casă, dar el a refuzat, spunând că o asemenea vieţuire îl va duce spre mântuire. În anul 1730, înainte de a muri, Sfântul Ioan a vrut să se împărtăşească, iar preotul, temându-se să intre în casa agăi, i-a transmis Împărtăşania ascunsă într-un măr. Trupul Sfântului Ioan a fost îngropat în apropierea mănăstirii rupestre. La trei ani după mutarea la Domnul, în luna noiembrie 1733, Sfântul Ioan i-a apărut în vis preotului care îi trimisese Împărtăşania, spunându-i să-i dezgroape trupul. Preotul a făcut după cum i s-a spus şi a descoperit trupul neputrezit şi bine mirositor al mărturisitorului Ioan. Sfintele moaşte au fost aşezate în biserică, într-o raclă specială, iar oamenii care veneau să se închine primeau vindecare de multe feluri de boli. Creştini din întreaga Capadocie veneau să se roage Sfântului Ioan.

În anul 1832, în cadrul unei răzmeriţe, localitatea Prokopion a fost invadată, iar moaştele Sfântului Ioan aruncate în foc. Ele însă au rămas întregi, fiind doar înnegrite de fum. Mai târziu, în 1845, în Prokopion a fost zidită o nouă biserică având hramul „Sfântul Vasile cel Mare”, iar moaştele Sfântului Ioan au fost mutate acolo. Slujba şi vieţuirea Sfântului Ioan Rusul au fost tipărite în anul 1849 la Atena, din banii donaţi de corăbieri originari din Prokopion. În anul 1880, mâna dreaptă a Sfântului Ioan a fost trimisă, la rugămintea stăruitoare, călugărilor Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” din Muntele Athos, unde se află până astăzi. Monahii mulţumitori au ajutat mai târziu locuitorii din Prokopion să înalţe o biserică închinată Sfântului Ioan Rusul, în anii 1886-1892, unde au şi fost mutate moaştele sfântului, în anul 1898.

Mai târziu, în anul 1924, când s-a făcut schimb de populaţie între Turcia şi Grecia, mulţi locuitori ai Prokopionului s-au mutat în insula Evia, unde au întemeiat localitatea Noul Prokopion şi unde au mutat şi moaştele Sfântului Ioan Rusul într-o nouă biserică, zidită în 1930. Ele se păstrează acolo până în zilele noastre.

Sfântul Ioan Rusul în România

În România, credincioşii au început să aibă evlavie la Sfântul Ioan Rusul mai ales după 1989, când au putut apărea cărţi şi broşuri care au redat viaţa şi minunile săvârşite de Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Ioan Rusul. Cu trecerea timpului şi datorită pelerinajelor românilor în insula Evia, unde aceştia s-au putut închina la moaştele Sfântului Ioan, la noi în ţară au început să fie zidite noi biserici care să-l aibă ca ocrotitor pe acest sfânt mărturisitor şi vindecător. Alte biserici, mai vechi, din evlavia credincioşilor pentru Sfântul Ioan, au primit al doilea hram în cinstea sa, iar unele păstrează părticele din sfintele sale moaşte. Cele mai multe biserici care-i poartă numele sunt în incinta spitalelor, având în vedere faptul că Sfântul Ioan Rusul este grabnic vindecător al celor bolnavi.

Astfel, în Bucureşti sunt mai multe biserici care au hramul „Sfântul Ioan Rusul”: paraclisul Maternităţii Polizu, biserica Parohiei Brâncuşi din cartierul bucureştean cu acelaşi nume, biserica Parohiei „Sfântul Dimitrie” din Pipera, biserica din incinta Spitalului de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” şi biserica Parohiei „Sfânta Parascheva” din sectorul 5.

În ţară, biserici care au hramul „Sfântul Ioan Rusul” sunt la Cluj, în cartierul Gheorgheni, la Iaşi, în incinta Spitalului de Neurochirurgie, la Sibiu, în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie, în judeţul Vâlcea, la Mănăstirea Mălaia, în Teleorman, la Mănăstirea Adămeşti, iar în Giurgiu – biserica de lemn a Mănăstirii Comana.

Părticele din moaştele Sfântului Ioan Rusu se păstrează în biserica paraclisului Maternităţii Polizu din Bucureşti, în biserica mănăstirii din comuna Floreşti, Cluj, în paraclisul mănăstirii din comuna Slobozia, Giurgiu, în biserica de lemn a Mănăstirii Comana, în Paraclisul „Sfinţii Ioachim şi Ana” al Mănăstirii Sihăstria, în biserica Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, în biserica Spitalului Judeţean Suceava şi la Mănăstirea Adămeşti, Teleorman.

Sursa: Ziarul Lumina

Acatistul Sfantului Ioan Rusul

loading...
COPIAȚI FRAGMENTUL DE COD

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *