Știi ce canon se primește dacă-l forțezi, dacă-l obligi pe duhovnic să faca ceva? E cu adevărat înfricoșător

Ascultarea față de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mică neascultare alungă harul. Duhovnicul este, oarecum, în locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Să-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, puțin câte puțin, se vindecă prin ascultare. Nu mântuie nici preoția, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de duhovnic.

Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos dă rugăciunea. Nu ne mântuie rugăciunea; ci ascultarea de duhovnic ne mântuie.

Un demonizat a intrat la ascultare la doi bătrâni și prin ascultarea lui s-a vindecat. Mi-a povestit el însuși cum vedea demonul înaintea lui și când zicea o dată rugăciunea lui Iisus demonul se tulbura. Când zicea rugăciunea a doua oară, demonul începea să tremure. A treia oara când zicea rugăciunea, demonul dispărea. Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, ești pentru rai. Să știți că diavolul nu se teme de noi, nici măcar nu ne ia în seamă. El fuge de noi când vede Harul lui Dumnezeu pe care îl avem datorită ascultării de duhovnic.

Cel care face ascultare nu se teme – oarecum – de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fă ce vrei: rugăciune, post, asceză, etc. – nu mântuiesc. Numai ascultarea mântuiește. Cel care face ascultare se aseamănă cu Hristos, Care S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte pe Cruce.

Duhovnicul poate să cadă. Cel care face ascultare nu cade niciodată. Duhovnicul va da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru dânsul, dar cel care face ascultare nu.

Prin duhovnic vorbește Hristos. Se poate oare să cadă cineva câtă vreme se aseamănă în ascultare cu Hristos? Chiar dacă porunca duhovnicului e rătăcită, Dumnezeu, pentru ascultare, o va întoarce în folos sufletesc. Pe duhovnicul tău, așadar, să-l vezi ca pe Hristos. Să nu-l întristezi. L-ai întristat pe duhovnic, L-ai întristat pe Dumnezeu. Eu am experiența personală a neascultării și a constrângerii duhovnicului meu, Nichifor. L-am constrâns zicându-i: „Dacă nu facem aceasta… plec.“ Părintele Nichifor a fost nevoit să accepte. Când m-am întors la chilia noastră, părintele mi-a spus: De ce, măi copile, m-ai silit să facem lucrul ăsta? După ce mor eu, vei putea să faci ce vrei“.

Cu aceste cuvinte ale lui, înfricoșătoare și biciuitoare, mi-a arătat că m-am îndepărtat de Dumnezeu. Am pierdut rugăciunea pentru mult timp. Nu numai că am pierdut harul rugăciunii, însă am fost și „biciuit“ de Dumnezeu.

Știi ce canon se primește dacă-l forțezi, dacă-l obligi pe duhovnic să faca ceva? E cu adevărat înfricoșător.

Cel ce face ascultare e ca o hârtie albă. Nu are nimic scris pe ea care să fie luat de diavol.

âCât valorează duhovnicul, cu frica de Dumnezeu, nu valorează întreaga lume, nu valorează tot Sfântul Munte.

Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu și la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a făcut desăvârșită ascultare la Tatăl Ceresc te primește, te aude, te face asemănător Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dublă cunună în slava veșnică.

Daca te trimite duhovnicul pe lună și te duci, ești în ascultare. Îl odihnești pe duhovnic? Îl odihnești pe Dumnezeu.

Când m-am dus eu la duhovnicul Iosif, duhovnicul vostru era începător. Părintele Iosif mereu îl încerca, dar duhovnicul vostru nu știa nimic decât blagosloviți și să fie blagoslovit. Adesea părintele Iosif îi striga când mergeam eu pe acolo: „Vavuli fă-ne cafea“, și duhovnicul vostru Efrem răspundea: „Să fie blagoslovit“ și fugea să îndeplinească porunca. Cum se îndepărta, părintele Iosif zicea încet: „Fii binecuvântat întotdeauna!“ și se ruga pentru el. Duhovnicul vostru a primit mult har tocmai datorită ascultării la părintele Iosif.

Demonizatul acela care a făcut desăvârșită ascultare la cei doi bătrâni și care s-a tămăduit prin ascultarea sa, mi-a spus cum îi șopteau demonii: „Pleacă de la bătrânii la care ești și coboară pe țărm, pe stânci. Bătranii ăștia mănâncă, dorm, se roagă prea puțin. Ca să ieșim trebuie multă rugăciune și post.“ Și desigur ziceau adevărul, însă era o cursă a diavolilor pentru că să-l scoată de sub ascultare. Siliți de o altă putere au mărturisit: „Dacă reușeam să te scoatem de la bătrâni și să te facem să cobori pe stânci, spre țărm, te-am fi aruncat încet-încet în deznădejde și te-am fi făcut să sari în mare, adică să te sinucizi“. Prin ascultarea lui a învins demonii și s-a vindecat.

Numai diavolul știe ce e duhovnicul, ce înseamnă duhovnicul, ce înseamnă ascultarea de duhovnic!

Făcându-mi eu odată voia și plantând pomi, toți s-au uscat. Cei pe care i-am plantat cu binecuvântarea părintelui Nichifor s-au prins, deși părintele Nichifor nu era dintre monahii rugători.

Nu trebuie să tolerezi să-l judece cineva pe duhovnicul tău. Să te opui, să te împotrivești când auzi că se spune ceva împotriva duhovnicului tău. Așa e corect și așa trebuie să faci. O întâmplare asemănătoare cu cea în care acel monah a zis: „am duhovnic“ și prin aceasta au dispărut dracii i s-a întâmplat și tatălui părintelui Amfilohie. Părintele Amfilohie și-a adus tatăl la Sfântul Munte, l-a facut monah și-l îngrijea. Ca să vezi, copilul și-a făcut tatăl călugăr!… Când tatăl lui trăgea să moară, părintele Amfilohie a intrat în camera muribundului și văzându-l foarte tulburat îl întrebă:

– De ce ești, tată, atâta de tulburat?

– Au venit diavolii și mi-au spus, înspăimântându-mă, că-mi vor lua sufletul. Iar părintele Amfilohie i-a spus:

– Nu-ți fie frică pentru că nu-ți pot face nimic, pentru că esti sub ascultare. Dacă mai vin la tine să le zici: Ce aveți cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultător“.

Au venit din nou demonii în ziua următoare cu mai mult zgomot, cu săbii, cu topoare, cu furci, speriindu-l că-l vor lua. Cum le-a zis că are duhovnic, demonii s-au făcut nevăzuți. Numai diavolul știe ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul? Du-te! Urcă-te pe lună, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, să fie făcut. Nu te interesează. Nu interesează decât ascultarea. Ai făcut ascultare, mergi în Rai, nu ai făcut, mergi în Iad.

N-ai venit să te împărtășești de zece ori pe zi, să faci rugăciunea minții, privegheri sau posturi. Toate nu valorează nimic fără ascultare. Ai făcut ascultare, mergi în rai, ai facut neascultare, mergi în Iad! Adam a făcut neascultare și a ajuns în iad! Noi călugării spunem puține cuvinte: ASCULTARE DE DUHOVNIC = VIAȚĂ, NEASCULTARE = MOARTE. Ai făcut ascultare, ai făcut totul. Eu nu spun că celelalte nu ne folosesc, însă sunt pe planul doi. Îmi amintesc că odată, pe când trăia duhovnicul Iosif, l-am judecat într-o problemă. M-am dus seara să mă rog și nu puteam deloc să înaintez în rugăciune: „Doamne Iisuse….Doamne Iisuse…“ mai mult nu puteam.„Undeva am greșit“ m-am gândit. „Undeva am păcătuit“. Ia să vedem în ziua precedentă, unde am mers, ce am făcut, ce am spus. Am găsit: l-am judecat pe duhovnicul meu. Ziua următoare era duminică și trebuia să slujesc la Sfântul Altar. Acum ce era să fac? Rugăciune! „Dumnezeul meu, iartă-mă căci mi-am judecat duhovnicul. Am greșit, îmi cer iertare“ Dar nimic! „Dar Petru, Doamne, Te-a tăgăduit de trei ori și l-ai iertat. Eu nu Te-am tăgăduit, ci doar l-am judecat pe duhovnicul meu. Acum mă pocăiesc și-mi cer iertare“. Nimic! Iau din nou metaniile, dar rugăciunea nu înaintează. Au început lacrimile. Am vărsat râuri de lacrimi. „Pe cuvioasa Maria Egipteanca ai iertat-o când s-a pocăit și pe mulți păcătoși ai iertat. Pentru mine nu există milă, nu există iertare?“
Au trecut așa trei ore. În sfârșit simt o pace, o dulceață, o bucurie înlăuntrul meu. Atunci începe și rugăciunea, singură: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă“. Deci nu-i același lucru să judeci un străin cu a-l judeca pe duhovnicul tău. Vai ție! L-ai judecat pe Însuși Dumnezeu. Singurul om pe care l-am iubit și singurul om de care m-am temut a fost părintele Iosif. Duhovnicul poate să-ți spună un cuvânt mândru sau sucit. Tu fă-ți ascultarea ta, fă ascultare desăvârșită. Rodul desăvârșitei ascultări l-am încercat la duhovnicul Iosif. O să mă întrebi desigur care este? Nu mă temeam de Dumnezeu, nici măcar nu mă temeam. Gura duhovnicului ce zice? Să fie blagoslovit…fă ascultare fără deosebire.

Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Să faci ce spune duhovnicul fără să analizezi, fără să cercetezi și fără să murmuri. Construiește pe smerenie. A zis duhovnicul așa? Să fie blagoslovit. De nimic să nu te îngrijesti de vreme ce faci ascultare. Te vei mântui, o să mergi în Rai.

Un diacon îi zice duhovnicului: „Părinte, vreau să merg să fac baie în mare pentru sănătate“. „Nu te du copile pentru cutare sau cutare motiv“. „Ba mă duc să fac baie“. Și se duse… Făcu baie și în timp ce se scălda un rechin l-a omorât. Mai târziu i-a scos marea trupul sfâșiat la mal. Unde s-a dus sufletul lui?

Ascultarea aduce iluminare, lacrimi și rugăciune. Dacă n-ai ascultare, chiar dacă le ai pe acestea, le vei pierde. Cât de mult îl cinstești și îl iubești pe duhovnic, atât de mult primești. Harul ascultării îl înconjoară pe ascultător ca o flacără și de aceea nu-l poate prinde diavolul. Dacă lipsește această flacără, diavolul ne va devora.

Teologia (cuvântarea de Dumnezeu) este rezultatul rugăciunii, iar rugăciunea este rezultatul ascultării. Când faci ascultare o să găsești și rugăciune și teologie (cuvântare de Dumnezeu). Când însă nu faci ascultare nu găsești nimic. Primul lucru, sau mai bine zis rădăcina, este ascultarea. Ai făcut ascultare? O să găsești rugăciune. Se poate să o găsești acum sau să o găsești mâine.

Întrebare: Și dacă duhovnicul dă o poruncă greșită?

Răspuns: Niciodată nu ajungi tu rău, pentru că la mijloc este ascultarea.

Cu cât mai mult devotament, abnegație, iubire și credință ai în suflet, cu atât nu ai împotriviri lăuntrice. Când însă ai ceva cu duhovnicul tău, să știi că nu ești una cu el, că nu-l iubești și n-ai credință în el. Cu cât ai mai multă credință în duhovnic, cu atât ai mai puțină grijă. Când nu ești unit cu duhovnicul simți o împotrivire, ai un „spin“ înlăuntrul tău.

Cu cât ai mai mult devotament și ascultare față de duhovnicul tău, cu atât o să ai mai multă râvnă.

Cel mai bun zel e la începutul vieții călugărești. Ești devotat duhovnicului. Când te unești cu duhovnicul e zelul cel mai bun. Când vezi fața duhovnicului ca pe a lui Hristos, totul merge bine. Când vezi greșeli la duhovnic, e vai de tine!

Odata mi-a zis cineva: „Părinte stareț vreau să merg la duhovnic să mă spovedesc pentru asta și asta. Sfinția ta ce zici?“ „Fă 1000 de metanii“. „Să fie blagoslovit“. Și n-a mai zis nimic la duhovnic. Asta e, să zicem, credința, atașamentul, unirea cu starețul.

Ah, fericită ascultare! Părinților, eu ce să zic? Când eram sub ascultare alt har aveam, altă rugăciune. Pluteam, ca să spun așa în aer. Acum sunt stareț. O să ziceți că nu am căutat asta, că Dumnezeu mi-a dat. Da, însă îmi amintesc starea de ucenic. Cea mai bună stare pentru monah este starea de ucenic, de ascultător. Puterea ascultării se vede din următoarea întâmplare. Era într-o marți și spre seară mi-au venit niște gânduri contra duhovnicului meu, părintele Iosif, pentru că ne-a pus să semnăm o scrisoare. Avea și dreptate, după cum s-a dovedit ulterior. Sâmbăta merg la slujbă cu părintele. Cum mă vede îmi zice: „Părinte, ai ceva contra mea, ceva te separă de mine, ai ceva înlăuntru. Nu te desparți de duhovnic, nu te rupe de mine!“ Eu uitasem că l-am judecat, uitasem gândurile. „Părinte, zic, nu-mi amintesc să am un gând care să mă separe de sfinția ta.“ „Și totuși ai ceva care te separă de mine. Cum te-am văzut, am știut. A știut sufletul meu că ai ceva gânduri care te separă de mine.“ „Părinte, nu-mi amintesc nimic!“ “Să încerci să-ți amintești!“

După ce am terminat Sfânta Liturghie am plecat. Mergând spre chilia mea și urmărind ce gânduri am avut în aceste zile, mi-am amintit de judecata pe care i-am facut-o în legătură cu scrisoarea. M-am întors înapoi și mi-am cerut iertare cu lacrimi.

Călugărul trebuie, deci, să facă ascultare orbește, să nu facă deosebire. Îmi amintesc că, altă dată, m-am dus la chilie să mă rog. Mă găseam într-o stare harică. Deodată, părintele Procopie, care era ucenic împreună cu mine, bate la ușă și mă cheamă la lucru. Pentru că știu că harul poate să vină să te bucure fie cinci minute, fie o oră, fie două, m-am gândit că acum când mă găsesc sub lucrarea harului să profit și când se va sfârși să merg la lucru. Părinților, nici nu am apucat să termin de gândit ce am zis, că am și pierdut harul! N-a fost asta neascultare? Ba neascultare a fost, chiar dacă părintele Procopie nu era duhovnicul meu. Și mi-am zis atunci în sine: „Și neascultarea am facut-o și rugăciunea am pierdut-o“. De aceea zic: Fă ascultare și vei găsi rugăciunea. Nu urmari rugăciunea că ea vine din ascultare.

Primul lucru pe care l-am întâlnit noi la părintele Iosif a fost că Dumnezeu te mântuiește prin rugăciunile duhovnicului. Ce putem spune e că pe cât de unit ești cu duhovnicul, pe atâta de mult har primești. Că fierul în foc, se face și el foc. Pe cât îl îndepărtezi de foc, cu atâta se răcește.

Rugăciunea izvorăște din ascultare, nu ascultarea din rugăciune. Fă ascultare acum și în continuare va veni harul.

Părintele Iosif spunea: „Cel ce face ascultare va ieși bine numai și numai pentru ascultare! Nu are importanță cine e duhovnicul. Ce i-a folosit lui Iuda că L-a avut pe Hristos? Nimic! Ce i-a folosit lui Adam că L-a avut stareț pe Dumnezeu și că era în Rai? Nimic! Nu s-a folosit de Rai, căci a făcut neascultare. Cu ce l-a împiedicat de la sfințenie pe marele Acachie faptul că duhovnicul său era sucit și nebun și îl bătea zilnic? Cu nimic!

Întrebare: Dumnezeu ne-a dat putere de judecată. Asta e albă, asta e neagră. Dacă îți spune duhovnicul ca albul e negru și invers, nu elimini judecata?

Răspuns: Asta este ascultarea, părintele meu, asta este ascultarea. Să te încredințezi că e negru și nu alb cum îl vezi tu… Tu vezi lucrul alb, iar duhovnicul îl vede negru. El vede corect, el vede drept! Asta este ascultarea! Să te străduiești să vezi că nu este cum spui tu, adică alb, să nu crezi nici măcar ceea ce văd ochii tăi.

Când ești unit cu duhovnicul te inundă harul. Îmi amintesc anii aceia: șuvoi venea harul. Mi-a spus într-o zi: „N-o să primești nimic până sâmbăta viitoare“. Cu adevărat moarte a fost pentru mine. Ne minunam cum se împlinește cuvântul duhovnicului, cum îl pecetluiește Dumnezeu.

Odată, niște creștini ne-au adus un sac cu cartofi, la arsana. Un ucenic de-al meu, începător (acum nu mai este la noi) mi-a spus că este obosit și că nu vrea să meargă să-l aduca și m-am dus eu. Jos era oprit un camion, i-am făcut semn. Înăuntru erau doi profesori universitari care îmi zic: „Părinte, nu știți unde stă părintele Efrem?“ „Eu sunt“, le răspund. Iar unul dintre ei îmi zice: „Voi, monahii, sunteți cu adevărat fericiți, pentru că trăiți cu adevărat viața creștină“.

Când m-am întors la chilie, i-am povestit ucenicului întâmplarea, la care el mi-a zis cu multă nerușinare: „Mda, când vin aici îi izgonești, iar jos îi inviți aici“. „Ce să mă fac, măi copile, așa mi-a venit atunci să le zic, îi răspund. Acum hai să ne rugăm o ora la chilie“. După o oră vine la mine și mă întreabă: „Câte rugăciuni ai făcut?“ „Atâtea“, îi răspund. „Doar atâtea? Eu am făcut cu mult mai mult și încă mai pot să mai fac“. Mi-a zis toate astea cu nerușinare. M-am întors întristat la mine la chilie. Numai că nu am plâns pentru comportamentul copilului aceluia. Se duse ucenicul să doarmă. Cum însă să poată dormi când diavolii au început să-l atace? Și numai ce vine la mine la chilie speriat și-mi spune ce i se întâmplă. Îi răspund: „Asta ți se întâmplă pentru că l-ai supărat pe duhovnicul tău“. I-am citit o rugăciune, au trecut toate și s-a culcat liniștit.

Când te faci prost pe tine însuți, pentru ascultare, și dacă ești așa cum îți spun și întrebi pentru toate, începe Dumnezeu să-ți dea har.

Părintele Procopie a plecat o dată, făcând neascultare de părintele Nichifor. Când a ajuns la o anumită stare de lepădare a simțit deodată lipsa harului. Se simțea ca și cum ar fi un alt Procopie care-l întreabă: „De ce ai plecat?“ „De asta și asta!“ – îi răspund. „De ce ai lăsat ascultarea și pe duhovnicul tău? Du-te înapoi la ascultarea ta!“ Și s-a întors Procopie.
Nu are importanță cine este duhovnicul. Metania pe care o pui duhovnicului e lucru mare. Făcând ascultare la părintele Nichifor în anii aceia, am văzut minuni.

Părintele Iosif spunea: „Nici preoția, nici Sfânta Împărtășanie, nici rugăciunea minții, nici postul, nici privegherea nu mântuiesc fără ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!“ „Căci împlinind cineva voia altuia și nu pe a sa, înfăptuiește nu numai lepădarea de sufletul său, ci și răstignire față de toată lumea.

Cel ce contrazice pe părintele său, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smerește până la moarte, se minunează îngerii. Căci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemănându-se Fiului lui Dumnezeu, Care a împlinit ascultarea de Părintele Său până la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)“.

Stareţul Efrem Katunakiotul

Articol relatat de saraca.orthodoxphotos.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *