Te laudă – taci, te ocărăsc – taci, capeţi câştig – taci; eşti sătul – taci, eşti flămând – taci

„Dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, multă roadă aduce”. Aşadar, „mori”, dacă vrei să fii roditor; „mori” cu adevărat, aşa încât să ai în inima ta simţământul că ai murit. Ca mortul, care este nepăsător faţă de tot ce-l înconjoară, să fii şi tu: te laudă – taci, te ocărăsc – taci, capeţi câştig – taci; eşti sătul – taci, eşti flămând – taci.

Aşa să fii faţă de toate cele din afară, iar lăuntric să fii acolo unde ajunge orice mort, înaintea feţei Atotdreptului Dumnezeu, gata să asculţi hotărârea cea din urmă a judecăţii.

„Dar care este roada, veţi spune, de vreme ce totul se va stinge?”. Nu, nu se va stinge, ci va apărea o energie, şi încă ce energie! „O clipă doar a mai rămas”, îţi vei spune, „acum vine sentinţa: să mă grăbesc să mai lucrez ca să mai lucrez ceva” – şi o să te grăbeşti. Şi tot aşa în fiecare clipă.

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Extras din ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”, Ed. Sophia, București, pag. 85-86

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *