Ținerea de minte a răului și judecarea celorlalți – o boală sufletească gravă, care are remediu



monah-calugar

Un cuvânt puternic și iluminator al Sfântului Ioan Gură de Aur spune că nu săvârșirea răului ne face mai puternici, ci îndurarea lui. Să nu fugim de suferirea răului, ci de facerea răului.

Nimic nu urăște mai Dumnezeu decât pe omul care pomenește răul și ține mânie în sufletul său pentru fratele lui, căci El Însuși fiind învinuit și mustrat, batjocorit, scuipat și răstignit pe nedrept, nu a ripostat, ci ne-a arătat pildă de smerenie, de îndreptățire a celuilalt și de dragoste – “Părinte, iară-le, că nu știu ce fac.”

Învățătura Mântuitorului nostru constă așadar în iertarea celor care ne fac rău, și neținerea de minte a răului. Atunci când răspundem cu rău la rău nu suntem cu nimic mai presus de cei care ne-au pricinuit răul. Îndurarea răului cu răbdare însă, ne face asemănători lui Hristos – Care este Însuși modelul viețuirii creștinești autentice, după poruncile Domnului.

Ținerea de minte a răului este considerat mai grav decât orice alt păcat deoarece nu ne dă posibilitatea să ne pocăim și să atrage asupra noastră iertarea lui Dumnezeu. El împiedică totodată iertarea celorlalte păcate.

Sfântul Efrem Sirul numește ținerea de minte a răului o boală gravă, un cancer care cuprinde sufletul și ne face să lucrăm permanent păcatul. Atunci când ascundem această patimă în suflet, devenim lăcaș al mâniei, al gândurilor rele și al amărăciunii.

Cauza ținerii de minte a răului

Ținerea de minte a răului își află cauza în mândrie, îndreptățire de sine, invidie, răutate, ură și mânie. Pomenirea răului este insuflată de diavol – tatăl minciunii, al mândriei și al dezbinării dintre oameni. El este cel care ne alimentează propria mândrie, făcându-ne să gândim că dacă nu luăm atitudine împotriva celor care ne jignesc, ne vom pierde reputația. El ne insuflă riposta, îndemnându-ne să reacționăm urât atunci când suntem insultați.

Cel mândru se crede mai bun decât ceilalți, și de aceea se îndreptățește pe sine. El va vedea mereu păcatele celorlalți, iar pe ale lui le va micșora, le va trece cu vederea sau chiar le va uita, precum fariseul din Evanghelie. Neluarea aminte la propriile păcate aduce cu sine lenevirea în lupta contra lor. Dimpotrivă, cel smerit își vede mereu propriile păcate și neputințe, iar pe ale celorlalți le consideră mai mici ca ale sale.

După cum spune Scriptura, cel mândru se întristează de multe, pe când cel smerit (care primește toate relele) se bucură mereu de Domnul și se răcorește sufletește, având binecuvântarea Lui.

Sfaturi în lupta cu acest păcat

Deși ni se pare un lucru injust și chiar inuman să suporți răul și ura celor din jur, acest lucru ne ajută să ne păstrăm noi înșine sufletele neatinse de rău.

Așa cum spune Sfântul Efrem Sirul, ținerea de minte a răului se dizolvă prin frica de Dumnezeu și aducerea de minte a Judecății, când vom da seama pentru orice lucru și orice cuvânt rostit sau nerostit.

De asemenea, ne putem feri de memorarea răului dacă atunci când vedem pe cineva păcătuind, să nu spunem la nimeni, să nu-l judecăm și să nu-l urâm, ca să nu cădem și noi în același păcat. Căci după cum zice Domnul, cu judecata cu care judecăm, vom fi judecați. Ne vom izbăvi de judecarea aproapelui și de păcat înaintea Domnului dacă vom zice în sinea noastră: „Sunt mai rău decât acesta.”

“Cuvântul Care Zidește” – Preotul Narcis Stupcanu, Radio Trinitas

Articol relatat de portalul lataifas.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *