Toţi cei care se îndepărtează de Biserică şi de Sfintele Taine, se fac potrivnici Lui Dumnezeu şi prieteni ai diavolului

petru-episcop-de-ungheni-si-nisporeni

Păcatele lumii acesteia au devenit astăzi modă. Păcatul este socotit fericire şi afirmaţie, viaţa demnă şi bunul simţ au ajuns lucruri de arheologie morală. Astăzi, oamenii nu se mai sfinţesc pentru că nu doresc, nu se silesc pe ei înşişi spre tot lucrul bun, nu mai iubesc pe Dumnezeu şi cele cereşti şi nu păzesc poruncile Lui. Cauza tuturor acestor lucruri se găseşte în noi înşine. Provine din dorinţele noastre deşarte, din nepăsarea noastră, din puţina credinţă în Dumnezeu şi în cele cereşti, din importanţa pe care noi o acordăm celor materiale şi celor lumeşti.

Iată cum a devenit lumea! Șapte mii de homosexuali și lesbiene au luat cu asalt catedrala din Argentina. Mii de femei topless şi barbaţi homosexuali au încercat să ia cu asalt Soborul Sf. Ioan Botezătorul din orașul argentinian San Juan. Feministele, homosexualii şi lesbienele au venit la miting în sprijinul avorturilor libere. Oare chiar lesbienele se gîndesc să rămână gravide?

Cu toate acestea, apărarea s-a transformat rapid într-un atac. Această mişcare a întâmpinat o rezistenţă din partea unui grup de tineri catolici locali, în număr de 500. În faţa lor se flutura cu steaguri curcubeu, nebunii imitau actul sexual, scuipau în fața apărătorilor Soborului și au turnat vopsea pe ei. Sex-atacatorii agresivi fluturau cu pancarte: „Să ardem biserica până la scrum”, ” Iisus a fost homosexual!”

Lesbienele înfuriate au desenat pe haina apărătorilor Catedralei semnul fascist, iar pe fețele lor mustața ca la Hitler. Lesbienele se atingeau cu pieptul dezgolit de acei tineri strigând: „Luaţi mataniile voastre de pe ovarele noastre! „Credicioşii nu au dat curs provocarilor și au răspuns intimidărilor cu rugăciune. În timp ce extremiștii au dat foc la fotografia Papei Francisc și au dansat în jurul focului, poliția nu a intervenit în situația dată, afirmând că acestea sunt doar femei.

Aşa cum, odinioară, în timpul lui Noe, potopul a scufundat pământul şi a înecat tot neamul omenesc, în afara dreptului Noe, a familiei sale şi a dobitoacelor ce se găseau în corabie, la fel şi acum, potopul păcatului, al decăderii morale, al depravării, al necredinţei, al lipsei de evlavie, ameninţă să-i atragă pe toţi şi să-i scufunde în abisul iadului. Vor fi salvaţi doar cei care vor alerga la Chivotul cel Duhovnicesc, care este Biserica. Sfântul Chiril ne spune: Toţi cei care se îndepărtează de Biserică şi de Sfintele Taine, se fac potrivnici Lui Dumnezeu şi prieteni ai diavolului. Cine se găseşte în Biserică, nu se va pierde.

Oamenii aceştia făţarnici de astăzi au devenit indiferenţi, s-au întunecat la suflet, au orbit, au asurzit, şi-au pierdut minţile, s-au făcut precum ,,idolii neamurilor”. Să nu se întâmple şi în ţara noastră asemenea lucruri, de pustiire a locaşurilor sfinte şi de afirmare a drepturilor minorităţilor. Însă toate aceste nelegiuiri bat la uşa creştinilor ţării noastre, la inimile tinerilor noştri care devin pe zi ce trece tot mai emancipaţi, afirmându-şi drepturile şi uitând de obligaţia de a deveni fii ai Împărăţiei celei veşnice.

Prin harul lui Dumnezeu

+ PETRU, EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI

Articol relatat de portalul ortodox.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.