Tunelul celor 365 de sfinți din calendarul ortodox

Tunelul celor 365 de sfinți din calendarul ortodox

În stațiunea montană Straja din Valea Jiului, nu departe de Masivul Vâlcan (1.946 m altitudine) ce face parte din Munții Retezat-Godeanu, a fost construit un tunel din beton, de 54 de m lungime. Tunelul face legatura între drumul principal din stațiunea Straja și bisericuța din lemn ce poartă hramul Sfinților Apostoli Constantin și Elena.

Tunelul s-a născut din dorința localnicilor și a turiștilor de a putea ajunge la bisericuță și pe timp de iarnă, când ninsorile din părțile locului ajung la cantități considerabile iar accesul la mica biserică din lemn devine aproape imposibil.

„În Straja este foarte multă zăpadă și tot timpul se ajungea destul de greu la schit. De aceea, am zis să facem acest tunel până la schitul Straja. Și ca să dăinuiască în veci, l-am făcut din beton. După aceea, în timp ce mă uitam la un calendar ortodox, am zis că noi, ortodocșii, avem în fiecare zi câte un sfânt. Așa mi-a venit ideea ca în acest tunel să pictăm tot calendarul ortodox; de fapt, să fie un calendar ortodox în imagini”, a declarat Emil Părău, cel care a finanțat integral construcția schitului și a tunelului. (agerpres)

Tunelul a fost construit în 2006. Pe interiorul său sunt pictați 365 de sfinți din calendarul ortodox, câte unul pentru fiecare zi din an. Intrarea în tunel se face pe o poartă mare din lemn.

“Calendarul ortodox pictat pe interiorul tunelului începe cu data de 1 septembrie, urmând astfel cutuma anului bisericesc. Lunile anului ocupă partea stângă a tunelului, de la intrare spre curtea interioară a bisericii, iar pe tavan sunt pictate scene din Vechiul și Noul Testament. Pe partea dreaptă sunt reprezentate 12 prăznicare ortodoxe, alături de cele 10 porunci creștine.” (hunedoaralibera.ro)

Cititi mai multe pe cunoastelumea.ro

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

  1. Dionisie Valentin Emmy spune:

    și noi când mai lucrăm,daca în fiecare zi e un sfant?

    • Sfantul Asteapta spune:

      Vezi-ti linistit de lucru omule:daca nu ai treaba su sfintii,nici ei nu au treaba cu tine.Mergi la lucru fara teama de a gresi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.