Un mesaj pentru „smeriți”

andreea-esca

Am aflat și eu că formația Taxi v-a chemat să vă uniți forțele, pentru „lupta cea mare” împotriva Catedralei Mântuirii Neamului. Strigătul de luptă invocă „smerenia”, una dintre marile virtuți creștine, deci este sigur că voi, cei ce o invocați, o și stăpâniți. În sensul acesta, îmi permit și eu, ne-smeritul ce sunt, să vă adresez câteva cuvinte.

Domnule Teodorescu, zici că l-ai descoperit pe Dumnezeu în lemn și spații mici? Păi atunci, ca să fii mereu aproape de El, de ce nu te muți din casa aia frumoasă în care locuiești, într-o căbănuță de lemn, pe care s-o construiești „undeva pe un deal?” De ce nu concertezi în hambare și magazii?

Și tu domnule Rebengiuc, când făceai reclamă canadienilor care voiau să cianureze Roșia Montană pentru profit, atunci erai smerit? Sau când făceai reclamă companiei Vodafone și consumului iresponsabil de tehnologie, atunci nu v-ați gândit să scrieți ceva despre smerenie?

Dar tu Ștefan Bănică? Când ceri bani de-o garsonieră pentru un concert, atunci nu te gândești la smerenie? Sau când te îmbogățești anual din ipocritele concerte de Crăciun în fața a mii de oameni, atunci nu te mai gândești, gelatule, la spații mici și Dumnezeu?

Când poți să-ți cumperi o casă cu banii pe care-i faci într-un weekend, mai ai tupeu să vorbești de smerenie? Cum să n-ai jenă să vorbești despre smerenie și biserici de lemn, când te-ai căsătorit în ditamai catedrala catolică Sfântul Iosif, ca Andreea Esca? Ce-ar fi să-i rugăm pe angajații de la The One, o revistă ce promovează smerenia de altfel, să cânte despre felul în care vorbești și te comporți, doamna Esca?

Cum să nu crape obrazul pe tine să vorbești despre smerenie, băi Teo Trandafir,  când  ne-ai băgat maneliștii pe gât și te-ai îmbogățit din îndobitocirea oamenilor? Cum să vorbești despre smerenie și biserici de 100 de metri pătrați când tu locuiești într-o căsuță „amărâtă” de doar 450.000 de euro?

Dar Teo e nimic față de alt smerit: Cornel Ilie și-a construit o casă pe malul lacului cu doar…700.000 de euro. Bani făcuți cerând, cu smerenie, un tarif de 4.000 de euro ca să cânte la un botez. Sau din comisioanele pe care le primește de la Avon. O altă companie smerită, care are sediu într-un garaj de lemn dintr-o parcare.

Domnule Bittman, pe dvs vă înțeleg. Dumneavoastră vă pricepeți foarte bine la spitale și catedrale. Că doar te operezi la Viena, ca orice amărăștean afectat de banii de la buget dați Catedralei. Și dacă o cură de Viena nu ajută suficient, poți oricând să-ți schimbi limuzina.

Nu-i mai menționez pe angajații evazioniștilor de Dan Voiculescu sau Adrian Sârbu. Nu-i mai menționez pe cei care înainte de ’89 erau favoriții protipendadei comuniste. Și nici pe Mircea Cărtătrescu, care spre deosebire de Mircea Vulcănescu, a preferat să se jertfească achiziționându-și un jeep.

Voiam să vă întreb dacă nu vă e rușine. Dar e inutil. Dacă au ajuns oameni care s-au îmbogățit lucrând pentru evazioniști, pentru companii care s-au îmbogățit sluțind și îmbolnăvind oamenii sau care au cel puțin 2 neveste la activ să ne vorbească despre smerenie și moralitate, e clar că tupeul nu mai are limite.

Sclavi ai pântecelor sau ai trupurilor, pupați funduri jegoase, vă târâți în genunchi în fața oricui vă poate arunca 1.000 de euro în plus și apoi vă deversați toată esența voastră sufletească în fața Bisericii. Și când? În postul Paștilor, când mai e așa de puțin până la sărbătoarea celui în numele căruia pretindeți că vorbiți! Puteați măcar să aveți decența să așteptați după Înviere…Dar nu..Ați dat-o acum pentru „efect”. Frumoasă și smerită gândire.

De ce nu cântați împotriva patronilor din mass-media? De ce nu cântați împotriva celor care vor să legifereze fărădelegea? De ce nu cântați împotriva templelor uriașe care se construiesc în București? De ce nu cântați împotriva celor care scot zeci și sute de milioane de euro din țară? Nu o faceți pentru că din banii ăia primiți și voi firmiturile care vă întrețin viciile, amantele și bolile.Voi v-ați găsit să vă revoltați împotriva Catedralei, voi, cei care fără câteva mii de euro nici nu vă uitați la om? Voi, care faceți mii de euro pentru că preoții botează și cunună? Unde ați fost, mari artiști și smeriți, când unul dintre voi – dar cu mult peste voi – era spurcat în media pentru că a exprimat public că va face ceea ce mulți dintre voi ați făcut pe ascuns? Unde erați voi Victor Rebengiuc și Grigore Leșe, când gloatele îl înjurau pe Tudor Gheorghe? Chiar și așa, dezamăgit cum sunt, eu nu vă voi renega. Voi asculta cântecele și voi urmări piesele voastre. Pentru că vorba unui interzis, azi, nu am nici geniul, nici averile voastre, dar vă voi considera exact ceea ce sunteți: niște necinstiți sufletește!

Cititi mai multe pe activenews.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

5 răspunsuri

  1. Andries ionel spune:

    Iertare că îndrăznesc sa spun, dar o mare parte din vina o au preoții ( dacă nu chiar toata ) pentru îndepărtarea oamenilor de SF BISERICA. ..
    Prin comportamentul lor de masoni îndepărtează lumea de Biserica….
    Oamenii din ura și invidie pe preoți aruncă cu pietre în Biserica fără ași da seama de ceia ce fac…Păcat, mare păcat. ..😢😢😢
    Eu nu am nici o problema cu construcția Catedralei, dimpotrivă, sunt pentru construirea ei …
    Mă gândesc ca acești oameni vor fi foarte mândri ca la București s-a construit cea mai mare moschee din Europa atunci când va fi gata😡😡😡… nici unul dintre ei nu încearcă să oprească în vreun fel construcția wi și chiar dacă ar încerca nu ar putea… cine cunoaște religie știe la ce mă refer…
    Si despre preoți, aș vrea să spun ceva:
    Când Isus a intrat în cetate,a intrat călare pe un măgar și nu pe vre-un cal alb sau în vreo trăsură aurită. … ne-a dat un exemplu care eu cred ca preoții ar fi trebuit să îl înțeleagă mai bine ca noi și sa îl spună și nouă. ..
    Nu cred că dacă în vremea aceia era tehnologia avansata cum e astăzi intra în templu cu vre-un A8 ,S klase sau mai știu eu ce bolid…..
    Deci : concluzia? !!!

  2. Bianca spune:

    Sigur. Și tocmai că e postul mare, vă permiteți să jigniți niște oameni așa de gratuit. Melodia e mai mult decât ce trebuie. Dumnezeule, e vorba de faptul că omul va găsi mai multă bunătate și va putea merge cu mult mai mult drag într-o biserică din lemn, decât în Catedrala Mântuirii. Hai să fim serioși, e o mare spălătorie de bani acolo și chestii opulente de-a binelea. În fine, iar faptul că vă luați de cine apare în clip, asta mi se pare și mai stupid. Sunt oameni cu bani, dar sunt și oameni cu salarii sub nivelul mării. Nu înțeleg de ce trebuie luați toți la bani mărunți. Oricum, ca să ne înțelegem, toți oamenii de acolo nu au vrut să scoată ceva în evidență, să arate cât de împotrivă sunt ei față de Biserică. E mai ușor pentru ei, cât și pentru mine, să ne găsim liniștea în biserici mici din lemn decât în mall-uri creștine

  3. emilia spune:

    Articolul e foarte bun! Sunt niste farisei !

  4. Stefan A spune:

    Da frate suntem toti niste farisei…. Spre deosebire de Decebal si Burebista, de Vlad Tepes si Matei Corvin. Ei toti au fost ortodocsi. Si sigur avrm nevoie de ditamai constructia ca sa ne putem ruga si mantui. De ce sa nu incepem, in fata Catedralei Mantuirii NEAMULUI, ca neamul roman se reduce la ortodoxie, sa vindem dispense? Facem si capela mai mare… Sa fie iertati, si cei trecuti, mai usor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.