Un mod de trăire a isihiei
„Pentru rugăciunea minţii, chiar şi lumina cea firească a soarelui sau a lămpii, dar chiar şi lumina zidurilor poate crea greutate, la fel cum greutatea o poate provoca şi zgomotul. Pentru a exersa rugăciunea minţii este nevoie de linişte. Culorile camerei trebuie să fie sumbre şi icoanele nu foarte luminoase.” (…)
„Creştinul poate spune încet-încet, adică şi cu glas, rugăciunea, şi apoi atenţia să se oprească asupra minţii în inimă şi rostirea cu buzele să se oprească. Atât cât are puterea minţii, creştinul poate să rămână în aceasta, să o continue. Atunci când rugăciunea se epuizează, trebuie să o spună din nou cu gura. Este un mod de trăire a isihiei.”
Extras din Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, trad. din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Ed. Sophia, București, 2011, pag. 232-233
