Viața duhovnicească este luptă până la sânge cu diavolul. Este ca în ringul de box: mai și dai, mai și primești..



psaltirea

Majoritatea credincioșilor noștri cer binecuvântare de la preoți ca să citească „la psaltire”. De ce? Pentru că au auzit că Psaltirea este numită „sabie care taie pe diavoli”, și au frică de aceștia. Se tem să nu-i supere prea tare pe demoni și, în eventualitatea unor „contraatacuri” din partea vrăjmașilor, vor să se protejeze prin binecuvântare de la duhovnic. Nu prea sunt de acord cu atitudinea asta fricoasă!

Hai să citim rugăciuni mai dulci, așa, ca să nu-i supărăm cumva pe diavoli.. Scuză-mă domnule diavol dacă te-am supărat cu rugăciunea mea! Promit că nu se va mai repeta! Acum eu vă întreb: oare CEA MAI EFICIENTĂ RUGĂCIUNE PE CARE O AVEM, CEA PE CARE NE-A DAT-O ÎNSUȘI DUMNEZEU („TATĂL NOSTRU”), OARE NU ÎL ATACĂ PE DIAVOL? Și am cerut vreodată binecuvântare de la duhovnic ca să o rostim?

Tocmai acesta este obiectivul: să îl atacăm, să îl izgonim de la noi pe duhul necurat, după cum ne-a confirmat Domnul Hristos: „Acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune și cu post”. Sau în alt loc: „când duhul necurat iese din om, se duce prin locuri pustii neaflând odihnă”. Iubiții mei, viața duhovnicească este luptă până la sânge cu diavolul. Este ca în ringul de box: mai și dai, mai și primești..

O clipă de neatenție, și ai încasat-o de la vrăjmașul nevăzut! Ți-a luat-o gura pe dinainte, ai judecat pe aproapele, ai bârfit. Ți-au plecat ochii văzând trup străin, și te-ai îndulcit cu pofta desfrânării..Acestea sunt loviturile sub centură ale vrăjmașului: ai păcătuit, te-a băgat în corzi. Acum vine rândul tău ca să îl lovești: post, care să recunoaștem, în zilele de azi este total ineficient (celebra afirmație: „Tu, am făcut niște șnițele de soia.. poți să juri că-i carne”!) și puțină rugăciune. Atât avem împotriva diavolului.

Cum postul nostru este vai de mama lui, să ne implicăm mai tare cu rugăciunea, ca să-l băgăm și noi în corzi pe diavol. Și atunci ne apucă frica și hai la duhovnic pentru protecție!

Nu, frații și surorile mele, binecuvântare se cere atunci când vrem să exagerăm cu ceva, nu când facem un lucru normal. Vreau să fiu eu „mai cu moț”, să postesc negru o săptămână sau chiar patruzeci de zile (mi s-au cerut astfel de binecuvântări), cer încuviințarea preotului. Aici motivul este întemeiat, pentru că vreau să fac lucruri grele, spre slava lui Dumnezeu și pentru mântuirea mea, și am nevoie de ajutor. Iarăși, prin binecuvântarea duhovnicului sunt apărat de slava deșartă, pentru că atunci când voi termina lucrul propus, va apărea diavolul să mă prade, să-mi răpească plata ostenelilor prin mândrie: „Cine mai este nevoitor ca tine, ai văzut de ce ai fost în stare”?! Atunci eu îmi răspund cu umilință: „Am făcut pentru că m-a întărit Dumnezeu pentru rugăciunea Părintelui duhovnic”. Și l-am fugărit pe vrăjmaș.

Este important să cerem binecuvântarea duhovnicului luând în calcul și faptul că s-ar putea să nu ne-o dea! Căci altfel mergem să îl constrângem pe duhovnic, să îl obligăm să ne aprobe. Eram în pelerinaj la Ierusalim ca duhovnic al grupului, și ne pregăteam să intrăm pe Via Crucis, strada pe care Domnul Și-a cărat crucea. Au venit doi pelerini la mine: „Părinte duhovnic, vă cerem CU SMERENIE binecuvântare ca să parcurgem Strada Crucii desculți”! M-am gândit o clipă: „Și dacă vor călca într-un ciob de sticlă, că era plin pe jos de fel și fel, se vor tăia, și în loc să descoperim Ierusalimul, vom căuta infirmeriile”! Nu am fost de acord. După câteva minute mă uit, și ce credeți?.. Smeriții mei pelerini erau desculți! Mi-am zis: „Măi mare poznă, până la urmă și-au dat singuri binecuvântarea”! Deci, dragii mei cititori, este important să acceptăm decizia duhovnicului, oricare ar fi ea. Căci printr-o interdicție de la duhovnic, Duhul Sfânt ne păzește de un pericol pe care noi nu îl putem cunoaște în momentele entuziasmului nostru.

Mă întorc la Psaltire.. Spuneam că nu trebuie binecuvântare pentru cititul ei, pentru că nu este un lucru ieșit din comun să faci așa ceva. Tocmai aici este problema: din ignoranță majoritatea credincioșilor cred că dărâmă pământul și cutremură cerurile dacă citesc ei o oră Psaltirea! Dacă ai început cu aere din astea de sfânt, ascultă-l pe părintele Sorin: mai bine lasă Psaltirea pe masă și ieși afară la aer curat, privește cerul albastru, miroase un trandafir roșu și laudă-L pe Dumnezeu, Care le-a făcut pe amândouă!

Știți câtă eficiență are citirea unei catisme de Psaltire? Dacă nu știi cum să o faci, te învârți în jurul lui zero! Îmi pare rău că vă dezamăgesc, dar nu îl băgați în corzi pe diavol așa ușor.. Și vă spun de ce: voi credeți că rugăciunea se măsoară în ore de citit, sau în kilometri de cuvinte. Și aici greșiți. Domnul Hristos ne-a spus foarte clar: „Când vă rugați, NU SPUNEȚI MULTE CA NEAMURILE, CĂ ELE CRED CĂ ÎN MULTA LOR VORBĂRIE VOR FI ASCULTATE. Deci nu vă asemănați lor..”(Matei 6;7,8). Cel mai mare risc este să transformi rugăciunea în VORBĂRIE, ca să folosesc cuvântul Domnului. Începi cititul la Psaltire, după două-trei minute îți pierzi concentrarea, ochii urmăresc literele, iar mintea admiră prăjitura postată de o prietenă pe Facebook..Abia aștepți să termini „catisma asta” -cine te-a pus să o începi?!-, ca să cauți rețeta prăjiturii! Vi se pare dumneavoastră că l-ați pus pe diavol cu fața la perete? El, vă asigur, este cel care vă desenează prăjituri în minte, și râde în hohote de voi!

Deci.. care-i soluția?, mă întreb eu în locul vostru, pentru că știu că mi-ați dat deja dreptate. Psaltirea este minunată. Dar numai oamenii foarte înduhovniciți reușesc să o citească TRĂIND CU PARTICIPARE A INIMII fiecare verset al ei. Acești oameni îi mai găsim prin mânăstiri..Noi, oamenii cu mintea împrăștiată din lume, nu ne putem concentra prea mult timp. Mai bine să citim din curiozitate psalmii, câte puțin. Unul, doi.. Important este să cugetăm profund fiecare propoziție, să stoarcem versetele de sensuri, cum stoarce țăranul strugurii la teasc. Să nu rămână nimic neînțeles. Puțin, dar de calitate. Nu VORBĂRIE, nu prăjituri și sarmale. Dacă tu nu înțelegi ce spui, ai pretenții la Dumnezeu ca să te asculte?

Ceea ce îl atacă pe diavol este harul pe care îl primim la rugăciune. Este transformarea interioară care se petrece pe nevăzute, dar pe simțite. Umilința căștigată, dorul de Dumnezeu, recunoașterea cu durere a păcatelor, curățirea tainică a inimii..Acestea îl omoară pe vrăjmaș, nu kilometrii, nu orele. Transformarea inimii prin harul nevăzut al Duhului Sfânt. Iar ca să obținem astfel de rezultate, orice sfântă rugăciune este bună. Tropare de umilință, „mărimuri ale Născătoarei”, rugăciuni începătoare, doxologii, rugăciuni de dimineață, de seară, etc. Fiecare după circumstanța în care se află, sau după preferința proprie. Importantă este atenția.Ochii pe carte, mintea spre cer, inima în Dumnezeu.

Așa să ne învrednicească Domnul Hristos! Fiți binecuvântați.

Preot Sorin Croitoru



loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Gavriil spune:

    CHEMAREA NUMELUI. Ortodoxia nu recomandă ca credinciosul să lupte frontal, exorcist cu diavolul, gen „Vade retro satana!” ci chemând Numele lui Iisus Hristos prin Rugăciunea lăuntrică (a inimii).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *