VIDEO: Icoana Mântuitorului care DESCHIDE OCHII, de la Biserica Nașterii din Betleem

icoana3234

Icoana miraculoasa a Mantuitorului care deschide si inchide ochii, de la Biserica Nasterii din Betleem

La Biserica Nasterii Domnului din Betleem, construita de Imparateasa Elena, chiar pe locul unde a fost ieslea in care s-a nascut Mantuitorul acum 2000 de ani, se afla o icoana facatoare de minuni cunoscuta in toata lumea cu numele de Betlemita. Privind din fata altarul bisericii, icoana este asezata in dreapta. Tot pe partea dreapta, dar patru sau cinci metri mai in fata, se afla un stalp de sustinere pe care este pictat chipul Mantuitorul. La prima vedere, icoana pare a fi pictata cu ochii inchisi. Uitandu-te mai atent, dupa o perioada de timp, ochii Mantuitorului clipesc. Acest lucru se vede foarte clar si nu o spun doar eu, marturie stand mii de oameni care au privit-o in timpul pelerinajelor. Cu ochii clar deschisi nu am vazut-o niciodata. Anul acesta (fiind pentru a treia oara la Locurile Sfinte) in filmarea pe care am realizat-o, am observat ca in momentul in care am dat zoom-in se vad ochii deschisi. Problema este ca am filmat si in anii precedenti, dar efectul nu a fost acelasi. Intotdeauna ochii se vedeau inchisi. Nu am gasit inca filmarile mai vechi pentru a demonstra ceea ce spun. In schimb, unul dintre pelerinii cu care am fost a filmat si el cu telefonul, dar imaginile realizate fiind de calitate inferioara. In filmarea cu telefonul, ochii Mantuitorului se vad doar inchisi. Mai jos aveti ambele filmari. (marturie din anul 2013)

httpv://youtu.be/LzqrBDuLscY

httpv://youtu.be/RzEtuMhOam0

loading...

De asemenea, ai putea dori...

7 răspunsuri

  1. Tiberius spune:

    Doamne ajuta. Da, ai dreptate, ochii chiar clipesc. Cand am fost acolo am tot incercat sa vad de mai aproape dar de fiecare data pareau inchisi. Se vede cum clipesc odata cu apropierea. Mi se pare miraculos. Iti multumesc pentru postare. Tiberius

  2. Elena spune:

    Doamne ce bucurie i- mi puteti face , ce cadou frumos , va multumesc , si cu mine Bunul D-Zeu si-a facut mila si mi -a aratat pt a nu stiu cita oara minunile sale pe care nu le merit . Eram cu grupul de la Nisa si Maica Nicolaida m-a facut atenta sa ma uit sus la icoana Mintuitorului si sa-i spun ce vad . Eu nu-i vedeam ochi dechisi si nici ca clipesc si draga de Maica m-a rugat insistent sa fiu atenta si nici atunci nu am vazut nimic. M-am intristat foarte si am plecat sa o rog la icoana Maicii Domnului Beetlemita plingindu-mi nimicia mea iar cind m-am intors am ridicat ochi la Mintuitorul cerindu-i iertare si atunci am vazut ca se uita la mine nevrednica . Asta s-intimplat la primul pelerinaj . Apoi de fiecare data cind ma uitam dupa o scurta rugaciune de iertare si multumire Mintuitorul se uita la mine clipind din ochi . Slava Tie Doamne Slava Tie

  3. Mishu spune:

    Minunat!

  4. neagoe vasilica spune:

    Ochii sunt mereu deschisi,pictura este facuta incat de la distanta par inchisi!

  5. emma spune:

    Hristos S-a Inaltat! cine nu crede ce vede in acest video sa faca tot posibilul sa ajunga la Bethleem sa vada acaesta Icoana a Domnului nostru Iisus Hristos si bineinteles si Icoana Maicii Domnului care se vede sie ea in aceasta inregistrare foarte scurt. Nu se poate descrie in cuvinte ce simte omul acolo. Doamne ajuta-ne si intareste-ne in credinta.

  6. ignat Elena spune:

    Este adevarat! Si eu L-am vazut pe Mantuitor, clipind, in 2014! A fost ceva de necrezut! Traire extraordinara! Ca si la lespedea de langa Piatra ungerii, sub Golgota, unde am auzit, ca si cum venea din ecouri de vreme multa, bătaia ciocanului intr-unul din cuiele de pe cruce, la rastignire! In 2010 am auzit lovitura ciocanului, iar in 2014 L-am pe vazut pe Iisus clipind! Chiar minuni! S
    lava Tie Doamne!

  7. Gabi spune:

    : „ce-Mi cereti Mie semne si minuni?” Ca spuneau: „Arata-ne un semn”. Mantuitorul le-a raspuns „Nu li se da lor nici un semn, in afara de acela care s-a dat lui Iona”. Iisus Hristos ca si Iona care a stat in pantecele chitului…..va sta sub pamant si va invia. Aceasta ei n-au crezut-o. Din pacate cu aceste cuvinte pe care le-a spus El iudeilor: „Neam curvar si pacatos si viclean”, acestea s-au rasfrant din pacate si asupra noastra. Noi, crestinii, am devenit asa din momentul in care noi nu mai cunoastem datoria noastra de crestini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.