VIDEO: Oraş scufundat, ieşit la lumină după 30 de ani. Are un singur locuitor

villa_epecuen_03

Vă prezentăm un video cu imagini inedite din Argentina, un oraş scufundat, ieşit la lumină după 30 de ani, pe măsură ce apele s-au retras. Ruinele au devenit între timp un obiectiv turistic.

Epecuen, un oraş fantomă situat la 550 de kilometri sud-vest de Buenos Aires, în Argentina, acoperit de apă de peste 30 de ani, uşor, uşor a revenit la suprafaţă, potrivit independent.md citat de onlinereport.ro.

Epecuen era odată o staţiune cu băi termale de apă sărată plină de viaţă, pe malul unui mic lac de apă sărată care avea de 10 ori mai multă sare decât oceanul. Aici, 1.500 de persoane deserveau 20.000 de turişti pe sezon. În timpul epocii de aur a Argentinei, aceleaşi trenuri care duceau cereale în afara oraşului aduceau vizitatorii din capitală pentru a se relaxa în băile termale din Epecuen. Tot în acea perioadă, exista şi un sat vecin cu staţiunea, care s-a scufundat prin anii 1920.

După o furtună foarte puternică şi după iernile umede, lacul s-a revărsat pe 10 noiembrie 1985. În doar câteva zile, casele s-au scufundat sub aproape 10 metri de apă sărată corozivă.

Pablo Novak este singurul locuitor , el refuzând sa plece când lacul s-a revărsat. Ajuns la venerabila vârstă de 85 de ani, încă trăieşte la marginea oraşului, primindu-i pe cei care se rătăcesc pe străzile distruse.

PIC000A02

„Înainte, staţiunea era căutată pentru curele de sănătate care se făceau aici. Veneau oamenii la tratament. Acum vin să vadă ruine. Un bărbat care venea cu părinţii aici, mergând pe străzile acum pustii, a plâns când a văzut cum arată staţiunea”, a povestit Pablo Novak.

„A fost nevoie doar de 20 zile pentru ca oraşul să se scufunde sub aproape 10 de metri de apă. Pe măsură ce anii trec, apa începe să se retragă”, spune bătranul.

httpv://youtu.be/mdSdGuHiDEo

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.