VIDEO. Sfârşit de lume pentru 25 de călugăriţe de la mănăstirea buzoiană Răteşti: clădirea se dărâmă pe ele



Una dintre călugăriţe, în faţa mănăstirii

Una dintre maicute, în faţa mănăstirii

Maicile unui important complex monahal din Buzău trăiesc parcă sfârşitul lumii. O puternică alunecare de teren a produs, în primăvara anului trecut, uriaşe distrugeri mănăstirii Răteşti, iar de atunci nimic nu pare să le scoată pe călugăriţe din necaz, nici măcar apelul la solidaritate făcut de maica stareţă. Biserica veche de peste 150 de ani mai este ţinută în picioare doar de nişte propte, iar chiliile sunt pe punctul de a se prăbuşi.

Nenorocirea s-a abătut în primăvara anului 2014 pe capul celor 25 de măicuţe de la Mănăstirea Răteşti, atunci când dealul de sub complexul monahal a luat-o la vale, cu tot cu chilii, după trei zile de precipitaţii. Dezastrul a luat proporţiii de la o lună la alta, bilanţul pagubelor fiind în prezent extrem de mare.

Pe interiorul bisericii care poartă hramurile Sf. Treime şi Sf. Dimitrie, arcadele care delimitau naosul de altar s-au prăbuşit şubrezind rezistenţa întregii biserici. Imaginea ce se desfăşoară ochilor pare desprinsă din scene apocaliptice.

Din interiorul bisericii se aud şi acum, din când în când,trosnituri şi bubuituri care prevestesc sfârşitul lăcaşului

”În prezent, biserica din centrul arcului de clădiri este în proporţie de 90 la sută afectată. Sunt fisuri de zeci de centimetri în ziduri, bucăţi de pereţi sunt căzute, mai multe ferestre s-au desprins şi au picat iar acoperişul stă să cadă. Dintre cele 15 chilii în care locuiau 25 de vieţuitoare ale lăcaşului, doar trei au scăpat neatinse de prăpăd. Patru clădiri din faţa bisericii sunt aproape la pământ. Mai sunt deteriorate în proporţie foarte mare casa arhierească, muzeul şi stăreţia”, ne-a declarat maica Ghelasia, stareţa Mănăstirii Răteşti.

646x404

A fost grav afectată şi pictura monumentală realizată între anii 1843-1844 de către renumitul pictor Nicolae Teodorescu, conducătorul Şcolii de zugravi de subţire de la Episcopia Buzăului, ajutat de nepotul său, celebrul pictor Gheorghe Tattarescu, elev al şcolii în acea vreme.

627x0Mănăstirea nu mai este locuită de peste un an şi jumătate, măicuţele fiind mutate prin decizie a Arhiepiscopiei în centrul social de vizavi de mănăstire.

Continuă să se roage la Dumnezeu într-o altă biserică din sat, credinţa puternică fiind imboldul care le dă speranţe monahiilor că îşi vor vedea mănăstirea salvată de la pieire.

Întregul complex monahal din Răteşti urma să fie reabilitat cu bani de la Uniunea Europeană.

Peste 4 milioane de euro ar fi trebuit investite în mănăstirea buzoiană, însă proiectul nu a mai început din cauza apariţiei calamităţii.

Un studiu realizat anul trecut de experţi în construcţii a stabilit că pentru consolidarea prealabilă a versantului, refacerea de la zero a celor mai multe dintre clădirile mănăstirii, inclusiv a bisericii, ar fi nevoie de peste 10 milioane de euro. Perspectivele de strângere a acestor bani sunt însă sumbre, crede maica Ghelasia.

627x0 (1)”Deocamdată suntem pe cale să obţinem rezilierea contractului de finanţare din fonduri europene, deoarece trebuia suplimentat cu 150 la sută şi nu sunt surse financiare pentru acest efort. Singura şansă ar fi ca mănăstirea să fie preluată de Compania Naţională de Investiţii, care să suporte toate cheltuielile cu renovarea”, a declarat maica Ghelasia.

Aşezarea monahală de la Răteşti era, la sfârşitul secolului al XVI-lea, schit de călugări, iar în anul 1752 a fost părăsită, pentru ca, în 1760, să fie reînfiinţată ca schit de maici.

Pentru a nu deveni una cu pământul, complexul monahal Răteşti are nevoie de reabilitare urgentă iar unul dintre demersurile disperate ale maicilor pentru a strânge banii necesari, a fost realizarea unei pagini pe Facebook pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu gravitatea situaţiei.

Rezultatul însă dezamăgeşte, în contul făcut public pe internet acumulându-se într-un an doar 4.000 de lei, din donaţiile credincioşilor. Banii nu au fost suficenţi nici măcar pentru înlocuirea unei pompe de apă, care se stricase tot din cauza dislocării straturilor de pământ.

Persoanele fizice sau instituţile care doresc să ajute măicuţele Mănăstirii Răteşti pot să depună bani în contul RO93 BRDE 100 SV 021 3559 1000 deschis la B.R.D. – Agenţia Berca, Jud. Buzău.

Sursa: adevarul.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Un Skit din bacău este gata să le primească pe aceste măicuțe.
    Este vorba de Sf. Cuviaoasă Parascheva, Valea Mică, Roșiori.
    Luați legătura cu Colonelul Ioan Nica.
    Dati cautare pe Google, Col Ioan Nica.
    Doamne ajuta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *