100 de sfaturi folositoare și de suflet mântuitoare

1. Nu fi trândav, nu dormita când citesti si nu te pleca degrab catre somn.
2. Alunga trândavia în rugaciune si ia aminte cu osârdie la cuvintele psalmilor.
3. Sa nu viseze mintea ta la locurile unde sunt ospete si veselie.
4. Lucreaza cu osârdie, pâna la sudoare, ziua si noaptea, ca sa nu îngreunezi pe nimeni.

5. Sa ne ferim a ne aduna bunuri care peste putina vreme ne vor fi cu desavârsire nefolositoare

6. Dupa cum râurile nu pot sa faca marea a da pe dinafara, nici iubitorul de argint nu se satura, oricât ar agonisi.
7. Omul iubitor de agonisire si iubitor de argint este legat de griji precum un câine înlantuit de zid.
8. El înmulteste bogatia si înca mai pofteste, si nu înceteaza s-o înmulteasca pâna ce, în sfârsit, vine moartea.
9. Iubitorul de argint îsi ticseste casa cu lucruri, fara a se gândi ca ele sunt gunoi.
10. Neagonisitorul îsi aduna siesi comoara în ceruri, însusindu-si prin nadejdea cea fericita bunatatile cele fagaduite.
11. Adu-ti aminte, omule, ca mâine vei vedea cerurile, vei vedea îngerii si vei sta înaintea judecatii lui Hristos.
12. Sa cauti în sus, spre portile cerurilor, si pâna la moarte roaga-L pe Dumnezeu sa ti le deschida dupa iesirea ta si sa te primeasca în corturile cele vesnice.
13. Trupul tau sa stea pe pamânt si sa plece genunchii sai, iar sufletul sa zboare sus, si acolo sa îl roage necontenit pe Domnul.
14. Adu-ti aminte de pacatele tale si de judecata cea viitoare; sa treci cu vederea viata aceasta desarta si necontenit sa te îngrijesti de cea care va sa vina.
15. Adu-ti aminte ca esti în lupta cu leul si cu balaurul, si nu înceta stându-le împotriva.
16. Adu-ti aminte cât L-ai întristat pe Dumnezeu cu faptele, cu vorbele si cu gândurile – si pocaieste-te.
17. Adu-ti aminte ca în ceasul în care nu astepti va trebui sa mori si sa dai socoteala pentru tot ce ai lucrat.
18. Scrie în inima ta pomenirea acestui fapt, adica pomenirea mortii si judecatii. Si ea te va duce în viata vesnica.
19. Neîncetat roaga-te, pururea linisteste-te si treci cu vederea bunatatile pamântesti.
20. De vrei sa fii fiu adevarat al lui Dumnezeu, urmeaza poruncilor Domnului, ce ti s-au poruncit tie.
21. Te-a ocarât cineva sau te-a batut? Rabda nadajduind spre Domnul, si nu te mânia, ca mare plata are rabdarea.
22. Scoala-te dimineata, mâneca spre Domnul – iar seara nu te lenevi a savârsi pravila rânduita.
23. Rugaciunile, suspinarile si milosteniile noastre sa intre înaintea fetei Domnului!
24. Când stam de vorba cu privire la cele duhovnicesti, nimic lumesc si pamântesc sa nu tinem în mintile noastre.
25. Când se citeste în biserica Cuvântul lui Dumnezeu, sa stergem toate cele pamântesti din mintea noastra si sa ne alipim numai de ascultarea poruncilor Domnului.
26. Infricosate sunt tainele ce se savârsesc în biserica; drept aceea, trebuie sa petrecem în ea cu frica si cu cutremur.
27. Când intri în biserica cu constiinta curata aceasta va fi tie spre mântuire, iar de va fi necurata constiinta ta, vei intra în biserica spre pacat si osânda.
28. Cei ce manânca Trupul si beau Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cu nevrednicie osânda îsi beau si îsi manânca.
29. Cei ce întineaza porfira împarateasca sunt pedepsiti; oare cu cât mai mult sunt vrednici de pedeapsa cei ce se apropie de Dumnezeiestile Taine cu constiinta necurata si întinata?
30. Se cuvine noua a ne smeri si a istovi trupul nostru cu înfrânarea, iar nu a-i rasfata pe el cu îndulciri – ca sa ne învrednicim de împaratia Cerurilor.
31. Acolo vei avea ca împreuna-vietuitori pe Sfintii Apostoli, pe Prooroci, pe Mucenici, cetele îngerilor si arhanghelilor: sileste-te, deci, sa te împreunezi cu ei de aici printr-o asezare pe potriva a inimii.
32. Vremea vietii tale sa o petreci în rugaciuni si cereri, nu în nelucrare si împreuna-vorbiri spurcate.
33. Pâna când ne vom alipi de desertaciunile lumesti si de grijile vietii? Pâna când nu vom întoarce ochii nostri catre cer?
34. Oare nu este vis totul în aceasta viata, oare nu este umbra, oare nu este iarba ce se ofileste si basm mincinos?
35. Toate bunatatile de aici azi sunt, iar mâine nu: azi floarea e frumoasa, iar mâine este praf de nimic.
36. Nimic nu e mai rau si mai primejdios ca înrobirea fata de pântece: ea face pe suflet trupesc, întuneca inima si nu-i îngaduie a cauta la poruncile lui Dumnezeu.
37. Ce nadejde de mântuire avem, iubitilor, daca nu ne împodobim cu virtutile si cât traim pe pamânt nu cugetam la cele de sus?
38. Ce binefacatoare si mântuitoare e Dumnezeiasca Scriptura! Aratând aceasta. Apostolul Pavel a zis: Câte s-au scris mai înainte, spre a noastra învatatura s-au scris (Rom. 15, 4).
39. A nu savârsi ceea ce e placut lui Dumnezeu înseamna a cheltui viata noastra în zadar: si nu doar în zadar, ci spre raul nostru – ca nu vom mai afla alt rastimp de viata de îl vom cheltui pe acesta în griji desarte lumesti.
40. Dupa ce ai pus început bun, sileste-te pâna la batrânete sa petreci întru aceeasi nevointa – si vei fi luminator ce lumineaza multora calea Domnului.
41. Sa nu fie la noi acum înfrânare si blândete, iar mâine saturare si trufie; azi linistire, priveghere si smerenie, iar mâine slava desarta si somn nesatios.
42. Luati aminte la neamurile de demult, si veti vedea ca toti câti au placut lui Dumnezeu prin rabdare si îndelunga-rabdare au primit fagaduintele.
43. Trezveste-te întotdeauna, iubitule, caci poruncile lui Dumnezeu cer mare luare-aminte.
44. Nimic nu-L bucura asa de mult pe Dumnezeu ca întoarcerea noastra catre El, abaterea de la rau si nazuinta spre virtute.
45. Marturiseste, da în vileag si plângi pacatele tale, si te vei face curat înaintea Domnului, Vazatorului inimilor.
46. De voiesti a te curati, mai înainte spune tu faradelegile tale, ca sa te îndreptezi, si nu te întoarce mai mult la cele dintâi.
47. Neîncetat roaga-te, ca nu se tem atâta lupii de sabii ca diavolul si demonii de rugaciune.
48. In fiecare ceas adu-ti aminte de iesirea sufletului tau, de moarte, de judecata si de iad, ca sa nu te caiesti dupa aceea in zadar.
49. Nu fi laudaros si nu iubi pe bogati, dar nici nu îi urî – doar sa nu ai de-a face cu ei, mai ales cu cei nemilostivi, iubitori de câstig spurcat si zgârciti.
50. Sa ne omoram toate madularele cele de pe pamânt, sa afierosim totul lui Dumnezeu si sa ne facem cu totul ardere de tot întelegatoare lui Dumnezeu.
51. Precum focul în apa, asa si gândul spurcat nu poate fi în inima dreapta, caci orice iubitor de Dumnezeu, iubitor de dreptate si iubitor de osteneala întru fapte bune intra în partasie cu Dumnezeu, si diavolul nu are intrare în el.
52. Samânta nu creste fara apa si pamânt, iar omul nu se mântuieste fara ostenelile cele de bunavoie.
53. Precum ploaia nu poate cadea acolo unde nu sunt nori, nici omul nu poate sa placa lui Dumnezeu si sa se mântuiasca fara constiinta curata si fapte bune.
54. Pocainta e unul din lucrurile cele mai însemnate ale Dumnezeiestii Scripturi, Insusi Mântuitorul le-a grait de la început ucenicilor Sai: Pocaiti-va, ca s-a apropiat împaratia Cerurilor (Mt. 4, 17).
55. O, cum vom cauta aceasta vreme de pocainta pe care acum o irosim jucându-ne si slujind drept jucarii – si nu o vom afla!
56. Cel ce ia aminte la sine, care se teme de Dumnezeu si se cutremura de cuvintele Lui nu cauta desfatari si veselii, nu face râsuri, nu se înalta, nu se trufeste, nu cugeta semet, nu se mânie, nu desfrâneaza, nu e neharnic la rugaciune si la citirea Dumnezeiestilor Scripturi – ci totdeauna e adunat în sine, smerit cugetator, înfrânt cu inima, totdeauna în lacrimi, plâns si tânguire, totdeauna în nevointe, totdeauna în rugaciune aprinsa si fierbinte pentru izbavirea din focul gheenei.
57. Cel ce iubeste aceasta viata spune: “Vreau sa ma mântuiesc” – si nu face lucrurile prin care ar putea sa se mântuiasca. Iata ce raspuns se cuvine unuia ca acesta: “Tu totdeauna vrei si niciodata nu te poti hotarî! Dar pâna când vei fi cu sufletul împartit si fara rânduiala în caile tale? Acum poti – însa, pesemne, nu vrei cu totul. Ia seama sa nu te afle moartea pe neasteptate în aceasta nehotarâre – si atunci vei vrea, însa deja nu vei mai putea!”
58. A nu merge în biserica lui Dumnezeu, a nu-ti plini pravila, a fi neharnic la rugaciune si la citirea Scripturilor, a întoarce spatele oricarei nevointe si siliri de sine, de dragul desfatarilor, al placerilor si desertaciunilor – e lucru necuvios si pierzator, fiindca toate acestea duc în adâncul nepocaintei si deznadejdii.
59. Fie ca manânci ori bei, ca sezi ori umbli, ca esti singur sau împreuna cu altii – ia seama sa nu scapi nici un minut din minte focul gheenei, si totdeauna sa cugeti la el cu frica si cu cutremur, cu lacrimi si suspinari.
60. Daca esti pacatos, fa milostenie, dobândeste smerenie si curatie, pocaieste-te – si te vei mântui. Esti vames? Poti sa te faci Evanghelist. Esti prigonitor? Poti sa te faci Apostol. Esti tâlhar? Poti sa fii cu Domnul în rai. Esti mag(ician)? Poti sa te închini si sa aduci daruri Stapânului, nu e pacat pe care sa nu-1 poata dezlega pocainta.
61. In ce chip focul, cazând în maracini, îi mistuie, asa mistuie si curata harul Dumnezeiesc toate pacatele celui care se pocaieste. Nu iscodi cum, ci fii credincios. Oricât ai fi pacatuit, spune tu mai întâi faradelegile tale, si vei fi îndreptat. Recunoaste ca ai pacatuit; scoala-te, varsa lacrimi precum desfrânata; caieste-te ca vamesul; alearga la Mântuitorul ca fiul cel risipitor si femeia cananeeanca; fa milostenie pe cât poti, înceteaza a mai pacatui, desfrâna, ucide, cleveti, pizmui, batjocori, a te împrastia, a rapi, a obijdui, a minti, a te mari în desert, a cauta slava omeneasca; din tot sufletul si cu caldura deda-te facerii de milostenii si rugaciunilor dese, trecând cu vederea tot ce e pamântesc, si Dumnezeu îti va lasa toate pacatele tale.
62. Nu-ti dezmierda trupul cu somnul, cu bai, cu asternuturi moi, cu mâncaruri alese – ca el e hrana viermilor. Cu cât îti îngrosi mai mult trupul, cu atât mai gras ospat pregatesti viermilor, iar sufletul ti-1 legi cu cele mai grele legaturi, care nu îi îngaduie sa se înalte la cer.
63. Cel ce vrea sa fie prieten lumii, vrajmas lui Dumnezeu se face. Cel ce are slava vremelnica nu o poate primi pe cea vesnica.
64. Toata amaraciunea si mânia, grairea spurcata si viclenia sa se departeze de la noi. Cuvânt putred sa nu iasa din gura noastra, ci totdeauna sa iasa cuvânt bun, spre zidirea celor ce asculta.
65. Taie îndrazneala, înfrâneaza limba si pântecele -si vei afla odihna. Pomenirea mortii, a judecatii si a muncilor sa nu cada din inima ta, si vei alerga fara de poticnire pe calea lui Dumnezeu.
66. Linistirea e hrana ingerilor si fauraria tuturor virtutilor – iar împrastierea, grairea în desert si râsurile strica tot ce zideste linistirea cu osteneala îndelungata si sudoare.
67. Sufletul ce nu s-a lepadat cu desavârsire de grijile lumesti nu poate nici pe Dumnezeu sa îl iubeasca cu adevarat, nici pe diavolul sa îl urasca dupa dreptate – caci pe inima lui zace valul grijilor lumesti, care nu îl lasa sa vada si sa lucreze drept.
68. Cel ce a sporit în lucrarile duhovnicesti si iarasi se întoarce la naravurile sale cele rele de mai înainte nu numai ca îsi pierde rasplata, ci cade în mai mare netocmire si osânda.
69. Unde sunt jocuri, râsuri, graire în desert, desfatari, acolo este praznic satanicesc; iar unde e citirea si tâlcuirea Scripturilor, rugaciuni, suspinari si inima înfrânta, acolo este Dumnezeu, acolo este bucuria si veselia îngerilor.
70. De unde vin neputintele? De unde vin bolile, de unde mortile naprasnice? Nu de la îmbuibarea pântecelui si de la desfatari? Cu cât dezmierdam mai mult trupul, cu atât îl stricam mai mult – si nu numai pe el, ci si sufletul. Trupul e pamântesc, dar de voiesti, poti sa îl faci ceresc. Curata fa alcatuirea trupului tau, si Dumnezeu Se va salaslui întru tine.
71. Intocmai cum pestele nu poate trai fara apa, nici sufletul nu poate sa se mântuiasca fara de linistire si cugetarea la Dumnezeiestile Scripturi.
72. Fie ca manânci ori bei, cu mintea nu te departa niciodata de Dumnezeu: minuneaza-te, uimeste-te si slavosloveste-L, duhovniceste cautând la minunatele Lui zidiri, vazute si nevazute.
73. Mâneca spre Domnul, si în miez de noapte scoala-te sa te marturisesti numelui Lui, atunci când nici auzul, nici vazul nu împiedica mintea sa petreaca numai cu Domnul.
74. Afla, iubitule, care e chipul petrecerii celei bune, si pe acesta deprinde-1: învata paza ochilor si auzului, înfrânarea limbii si a pântecelui, subjugarea trupului, smerita cugetare, curatia gândurilor, taierea mâniei, suferirea cu rabdare a ocarilor si defaimarilor. Rastigneste-te împreuna cu Hristos, ca sa viezi cu El si în El.
75. Nu numai în faptuirea trupeasca sta întreaga maiestrie a nevoitorilor, ci mai vârtos în trezvia mintii si în cugetarea duhovniceasca, în citirea Scripturii si desele rugaciuni. Fara acest din urma lucru este cu neputinta sufletului sa urce la înaltimea curatiei si neprihanirii.
76. Nu te bizui sa birui duhul necurat al desfrânarii cu puterea ta si cu nevointele tale, fara ajutorul Domnului Dumnezeu. Acest duh nu va înceta sa te lupte pâna ce nu vei fi cu adevarat încredintat ca nu voirea si osteneala ta, ci numai acoperamântul lui Dumnezeu te poate izbavi de aceasta durere si chema la înaltimea curatiei – ca acest lucru este mai presus de fire. Prin smerenie, rugaciune, priveghere, metanii, lacrimi si strapungerea inimii, prin citirea Dumnezeiestilor Scripturi si cugetarea la ele sa atragi ajutorul lui Dumnezeu – si El va omorî pofta ta.
77. Cel ce voieste sa petreaca viata fara prihana dator este sa fuga în tot chipul de tovarasia femeilor, fiindca aceasta este cursa, prin care vrajmasul lesne vâneaza sufletele fara luare-aminte.
78. Sa ne deprindem trupul cu înfrânarea, si ea ne va aduce curatie si sanatate, ca lipsa de masura pierde si pe una si pe cealalta. Ca pravila a înfrânarii, Sfintii Parinti au pus sa ne sculam de la masa când înca ne mai este putin foame.
79. De voiesti a te izbavi de pacat, taie radacinile lui – ca atunci se vor usca de la sine ramurile si frunzele, si rodirea va înceta. De voiesti a te izbavi de desfrânare, taie radacina ei – rasfatul pântecelui si privitul dupa femei. Citeste Dumnezeiasca Scriptura, necurmat plângi, suspina si roaga-te; adu-ti aminte de venirea fara de veste a mortii si cutremura-te de focul gheenei. Fara aceasta cu neputinta este a birui fiarele salbatice ale desfrânarii.
80. Ai grait de rau pe cineva? Binecuvânteaza-l. Ai facut paguba cuiva? Plateste-i. Ai desfrânat? Plângi, suspina din adânc, înceteaza a mai pacatui, omoara-ti carnea, usuca-ti trupul si roaga-te neîncetat. Te-ai trufit? Smereste-te. Ai pizmuit? Roaga-te pentru binele celui pe care 1-ai pizmuit. Marturiseste-ti fiecare pacat, fara a tainui nimic, parintelui tau sau unui staret credincios, evlavios, neagonisitor; pazeste poruncile pe care le-a poruncit Dumnezeu, si te vei mântui.
81. Mâna lui Dumnezeu te-a zidit, omule: rusineaza-te macar de chipul în care ai fost zidit, si nu te arunca spre pofte dobitocesti.
82. Rapeste sufletul tau din lume, fugi din Sodoma, mântuieste-te în munte, umbla drept si ia seama sa nu te poticnesti de piatra de poticnire, înlauntrul tau sa petreci si, asemenea celor care cerceteaza stelele, de acolo sa privesti duhovniceste Cerul.
83. Neaparata nevoie este sa te straduiesti si sa silesti oarecum trupul. Hrana de prisos face din trup o corabie peste masura de îngreunata, care la cea mai mica miscare a valurilor merge la fund.
84. Cel înfrânat micsoreaza patimile, iar cel neînfrânat înmulteste poftele. Cu cât sunt mai multe lemne, cu atât e mai puternic focul: cu cât e mai multa mâncare, cu atât e mai salbatica pofta. Duhul lui Dumnezeu se departeaza de la om din pricina ca acesta pute de la saturare si de la pofta; atunci intra în el duhul cel puturos si rastoarna totul cu susul în jos înlauntrul lui.
85. In ce fel goneste fumul albinele, asa gonesc rasfatul pântecelui si betia harul lui Dumnezeu. Ci mai bine este sa nu manânci deloc decât sa întristezi pe Duhul harului.
86. Pentru neputinta trupului nu este rau a întrebuinta putin vin: în astfel de împrejurare nu se tulbura miscarea fireasca a trupului, si mintea ramâne curata. Iar neînfrânarea în aceasta privinta acopera cerul cu norul gros al gândurilor necurate.
87. Se cuvine celui ce se nevoieste sa se înfrâneze de la toate – nu doar de la bucate, ci îndeobste de la toate cele oprite, în ce chip taierea unui singur madular urâteste tot trupul omului, asa strica neajunsul unei singure virtuti întreaga frumusete a înfrânarii.
88. Trebuie sa te înfrânezi cu toate simturile: cu auzul, cu vazul, cu mirosul, cu gustul si pipaitul, si, desfacându-te de tot ce este pamântesc, sa te înalti cu mintea sus. Atunci va fi curata rugaciunea noastra catre Domnul, si împreuna-vorbirea cu El va fi asemenea celei îngeresti.
89. Cel ce voieste sa devina al lui Dumnezeu dator este a curata patimile sale, iar nu a sluji lor, si în desavârsita linistire a lucra cugetarea cea ascunsa în inima. Atunci cele pamântesti vor cadea, iar cele ceresti se vor salaslui si vor creste.
90. Adevarat post e acela când nu numai ca ne înfrânam, ci si împartim saracilor si vaduvelor ceea ce am fi cheltuit îndestulându-ne, astfel încât acestia, dobândind astfel hrana, sa-L roage pentru tine pe Dumnezeu si sa faca postul tau jertfa bineplacuta Lui, precum spune Isaia: Frânge celui flamând pâinea ta, si pe saracii cei fara casa adu-i în casa ta (Is. 58, 7).
91. Infrâneaza-te de la vorbe desarte. Cel ce pazeste gura sa si limba, acela izbaveste sufletul sau de necaz.
92. Când ne auzim ocarâti, sa ne prihanim pe noi însine ca fiind vrednici de toata ocara. A te prihani pe tine în toata vremea si întru toate e lucru foarte bine-placut lui Dumnezeu. Iar noi însine sa nu ocaram si sa nu graim de rau pe nimeni, ca sa nu ne asemanam iudeilor clevetitori. Fericiti cei defaimati si vorbiti de rau pentru dreptate, ca plata lor multa este în ceruri!
93. Fiule, nu râvni barbatilor rai, graitori în desert, desfrânati, facatori de râsuri, iubitori de îndulciri, si sa nu ai partasie cu ei.
94. De ne-am înfricosa de iad si am dori împaratia lui Dumnezeu, niciodata n-am grai în desert, nici n-am vorbi cele ce nu se cad. Nu gândi ca putin lucru este cuvântul: cel care trece cu vederea cele mici va cadea în unele mai mari. Cum sa pazesti inima fara a pazi gura?
95. Tot cuvântul putred sa nu iasa din gura voastra, ci numai care este bun spre zidirea credintei, ca sa dea har celor ce aud (Efes. 4, 29).
96. Sfântul Prooroc David a zis: Cine este omul care voieste viata, care iubeste sa vada zile bune? Opreste limba ta de la rau, si buzele tale ca sa nu graiasca viclesug (Ps. 33, 12). Având asemenea marturii, fratilor, sa fugim de grairea în desert – ca va trebui sa dam socoteala în ziua judecatii, dupa cuvântul Domnului, pentru orice cuvânt desert.
97. A cugeta ziua si noaptea în inima ta la adevar si a jertfi totul pentru el – iata adevarata viata, odihna si împaratia lui Dumnezeu!
98. Cel ce flamânzeste si însetoseaza de dreptatea lui Dumnezeu cerceteaza Scriptura, ca sa afle si sa pazeasca voia lui Dumnezeu.
99. Cel ce voieste a pazi curatia inimii sale, acela se nevoieste cu râvna împotriva patimilor, încredintându-se cu totul lui Dumnezeu.
100. Acesta fiu al lui Dumnezeu si fiu al Celui Prea înalt se va numi, si va fi împreuna-mostean cu Hristos.

Capete foarte folositoare si de suflet mântuitoare ale lui Leontie iereul

Extras din ”Patericul Lavrei Sfantului Sava Sfantul Teofan Zavoratul”, Ed. Anestis, 2005

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *