„Fii atentă, cu delicateţea specifică femeii, la nevoile reale ale soţului tău şi împlineşte-i-le cu rugăciune”

Un Părinte spunea că un credincios căsătorit cu un necredincios este un apostol şi chiar un martir al Sfintei Biserici, dacă acesta trăieşte poruncile Mântuitorului acolo unde este şi unde – asta e de la mine – a intrat din dragoste.

Draga mea surioară, împlinirea poruncilor, aşa cum le rosteşte Dumnezeu pentru tine, cu trimitere vie şi concretă la viaţa ta, la casa ta, la soţul tău, îţi va deschide o perspectivă cu totul şi cu totul diferită decât cea în care te frămânţi acum. Acum împarţi lumea în două: bună şi rea. Oamenii, în două categorii: cei care vor intra în rai şi cei care nu vor intra. Acum te temi că cei necredincioşi te pot împiedica să intri în rai. Şi încă altele.

Când principala preocupare va fi împlinirea poruncilor şi, în primul rând, cea a iubirii aproapelui şi nejudecarea lui, pusă pe acelaşi nivel cu iubirea de Dumnezeu, totul se va schimba. Vei vedea, vei auzi, vei simţi cu vederea, cu auzul şi cu simţirea lui Hristos. Este cea mai concretă şi pipăibilă realitate pentru cine se hotărăşte să lucreze poruncile fără împotrivire. Când soţul tău va simţi că-l iubeşti, că bucuria lui pământească şi veşnică e foarte importantă pentru tine, când nu-l vei mai judeca nici măcar în gând, când nu vei mai răspunde răului cu rău, când vei binecuvânta şi ierta toate în numele Domnului, o să-mi scrii ca să îmi povesteşti ce minunat lucrează Dumnezeu…

Când nu vei putea să faci acestea, e nevoie doar să-I spui asta lui Dumnezeu, în chiar clipa aceea, şi să-I ceri ajutorul. Vine gând de judecată, respinge-l şi binecuvântează, în gând.

Fii atentă, cu delicateţea specifică femeii, la nevoile reale ale soţului tău şi împlineşte-i-le cu rugăciune. Când nevoile lui ţi se par pretenţii sau modul în care cere să i le împlineşti este păcat, roagă-te, binecuvântează în gând şi apoi spune-i că nu poţi şi că nu vrei să faci asta. Dacă o vei spune fără să-l jigneşti şi fără să-l judeci, va înţelege şi te va preţui.

Cred că cel mai mare duşman al vostru, surioarele mele dragi, este judecarea. Biruindu-l pe acesta, veţi deveni „întocmai ca apostolii“.

Cu încredere şi dragoste în Domnul,

Monahia Siluana

Articol relatat de portalul sfintiiarhangheli.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.