Când începem să ne măsurăm credinţa, e semn că ne-o măturăm…



Parintele-Constantin-Necula

Părinte, faptul că, după mulţi ani de stat în cămin, simt că nu am reuşit aproape deloc să-mi apropii colegii de cameră de Dumnezeu înseamnă că nu-mi trăiesc credinţa?

În fond, aceasta e menirea noastră: să-L propovăduim pe Dumnezeu oricum, nu? Credeţi că nu i-aţi apropiat de Dumnezeu? Fiţi serioşi! Cum calculaţi? Aveţi, la intrarea în cameră, un mecanism special prin care să calculaţi gradele de radiaţie a fidelităţii ortodoxe din încăpere? Fiţi serioşi! Dacă aţi reuşit să fiţi lângă ei atunci când aveau mai mare nevoie, dacă, atunci când plângeau, le-aţi mângâiat lacri­ma; dacă, atunci când le era foame, le-aţi dat să mănânce; dacă, atunci când nu mai aveau ciorapi, i-aţi cusut şi i-aţi dat pe ai voştri, atunci aţi făcut suficient.

Mărturia lui Hristos de genul acesta îmi aduce aminte de una din cele mai tulburătoare cărţi de memorii, scrisă de o mare propo­văduitoare puritană în jungla africană, unde au mers zeci de confesiuni şi zeci de preoţi să binevestească Evanghelia. La un moment dat, satul s-a umplut de holeră şi toată lu­mea a dat bir cu fugiţii. A rămas o singură femeie, care i-a îngrijit pe bolnavi, i-a curăţat, i-a spălat, le-a spălat rufele, le-a dat medicamentele, le-a sărutat rănile, i-a purtat pe braţele sale. Şi şeful de trib a convertit tot satul la Hristos, spunându-i femeii: Dacă tu, care eşti o femeie neputincioasă, ești atât de bună, cât de bun este Dumnezeul tău? Credeţi că acolo, dintr-odată, a făcut beculeţul: „Biiiip, aici e ma­ximul de credinţă!”? Să fim serioşi! Când începem să ne măsurăm credinţa, e semn că ne-o măturăm…

Părintele Constantin Necula

Extras din ”Creștinism de vacanță”, Ed. Agnos, Sibiu, 2011, pag. 130-131



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *