Ce înseamnă să răspunzi la telefon în biserică? E de rău!!!

A merge cu telefonul mobil in orice loc si a raspunde in orice moment a devenit deja o „necesitate” universala a omenirii. Daca cumva ne uitam telefonul (telefoanele) mobil(e) acasa pentru o zi, ni se perinda ganduri de framantari incandescente in mintea noastra: Oare cine m-a sunat astazi si nu i-am raspuns? Daca m-a sunat cineva cu o urgenta?.

Ma intreb ce ar zice crestinii de acum 2000 de ani daca i-am auzi vorbind despre crestintii de astazi care stau in biserica cu telefonul mobil deschis?… Dar nu… mai bine ma intreb ce ar zice crestinii de acum 200… ba nu… de acum 20 de ani despre cei de acum? Inainte crestinii traiau fiecare slujba ca si cum ar fi ultima, nu de alta, dar chiar se putea sa fie chiar ultima tinand cont de cate prigoniri au suportat de-a lungul istoriei. In schimb crestinii de astazi isi doresc ca bisericile sa fie dotate cu aer conditionat si scaune daca se poate si sa raspunda la telefonul mobil ca si cum ar fi la serviciu.

Nu ne-am putea lipsi de telefonul mobil macar la slujba, in timpul Sfintei Liturghii? Cand Domnul ne asteapta cu atata dragoste sa petrecem cu El, oare ne-ar umple El de necazuri si griji tocmai atunci cand ne ducem in casa Lui? Nu cumva ne usureaza Dumnezeu toate poverile mai ales atunci cand vede ca alergam spre El? Ni se inunda casa in timpul slujbei cumva, sau ne pierdem serviciul de stam cu telefonul mobil deschis in timpul slujbei?

Ne-mai-vorbind de tulburarea pe care o provocam celor din jurul nostru care au venit in biserica pentru a-si petici inima ciuruita de pacate, cu un pic de liniste, ne vatamam singuri stand cu telefoanele deschise, chiar si atunci cand sunt setate pe modul silentios (vibratii). Dumnezeu nu vrea sa fim haituiti de problemele lumesti niciodata, deci cu atat mai mult nu se cuvine sa fim tulburati de ceva atunci cand intram in biserica. A sta cu telefonul deschis in biserica este o lipsa de respect fata de Dumnezeu si Maica Domnului pe de o parte, iar a raspunde la telefon in timpul unei slujbe este o lipsa de respect inclusiv fata de aproapele nostru. Odata intrat telefonul mobil in biserica… a intrat si grija lumeasca…iar odata cu grija lumeasca a intrat si toata risipirea si desertul lumii acesteia.

Dar daca vrei cu dinadinsul sa stai conectat permanent cu cei dragi care au nevoie de tine, o poti face in cel mai bun mod cu putinta, care nu costa nici un ban si nu depinde decat de bunavointa ta: roaga-te in biserica pentru cei dragi. Roaga-te si Dumnezeu va avea grija de ei. O vorba spune: ”Ai grija de ce-i este drag lui Dumnezeu si Dumnezeu va avea grija de ce-ti este drag tie. ”Decat sa spui in biserica la telefon „Alo, mama…ai grija de tine!” mai bine spui in rugaciune „Alo, Doamne, te rog sa ai grija de mama mea”.

Daca cumva ne aflam in categoria celor care nu folosim telefoanele mobile in biserica, am putea, in loc sa-i condamnam pe cei care strica linistea slujbei, sa ne rugam pentru ei ca Domnul sa-i lumineze si sa-i vindece de pacatul grijilor lumesti, si astfel nu numai ca nu ne vom risipi pacea sufletului la auzul taraitului de telefon, ba chiar s-ar putea sa o sporim, sau sa o dobandim daca nu o avem, pentru ca, asa cum spune Sf. Siluan Athonitul:”Pentru nimic nu vine mai mult Harul Duhului Sfant decat pentru iubirea de aproapele.”…iar a te ruga pentru aproapele atunci cand te vatama este un semn de iubire adevarata. Telefoanele mobile nu au ce cauta deschise in biserica.

Articol relatat de portalul ortodoxiatinerilor.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *