Cea mai mare responsabilitate pentru orice rău care intervine în căsătorie o au bărbaţii

11 sfaturi pentru bărbaţii care şi-au întemeiat o căsnicie

În ciuda părerilor larg răspândite în lume azi, duhovnicii ortodocşi învaţă, din experienţa lor de călăuze spirituale pentru mireni, ca firea femeiască are întotdeauna nevoie de sprijinul firii bărbăteşti. De aceea, bărbatul are o responsabilitate mai mare în bunul mers al căsniciei. Adesea, el nu îşi dă seama de acest lucru şi nici nu înţelege sau acceptă pe deplin psihologia feminină. Iar aceasta poate deveni o sursă permanentă de frustrări şi probleme. Arhimandritul Efrem de la mănăstirea athonită Vatoped îi sfătuieşte pe bărbaţi să-şi asume partea mare de  responsabilitate pe care o au pentru bunul mers al căsniciei, devenind adevăraţi lideri şi modele în familie, după modelul hristic al smereniei iubitoare. Iată 11 sfaturi pentru bărbaţii care şi-au întemeiat o căsnicie, de la stareţul Efrem:

1. Dacă deja eşti căsătorit, nu-ţi rămâne decât să pui în aplicare următoarele 11 sfaturi. Dar, dacă încă nu te-ai căsătorit, înainte de a o face, primul lucru pe care trebuia să-l puneţi în discuţie este credinţa voastră. Este fata cu care vorbeşti credincioasă, merge la biserică? Dacă nu vă identificaţi în lucrurile duhovniceşti, în credinţă, atunci căsătoria voastră va fi mai greu să dureze.

2. Într-o căsnicie, dragostea trebuie să vină, îndeosebi dinspre bărbat spre femeie. Acest lucru l-a făcut şi Hristos faţă de Biserica Sa. S-a dat pe Sine Însuşi ca să o facă slăvită.

3. Bărbatul să nu înceteze să-i arate soţiei dragostea sa, precum şi faptul că toată truda şi toată strădania lui au un singur scop: ca ea să fie fericită.

4. Soţul ar trebui să fie pentru soţie – în funcţie de împrejurări – uneori tată, alteori frate, altădată prieten şi întotdeauna bărbat al ei. Dacă va face asta, va avea parte de o atitudine netulburată şi armonioasă din partea soţiei, care, de multe ori este mai binevoitoare şi mai jertfelnică, dar alteori, în faţa unor evenimente neînsemnate, se descurajează şi se teme.

5. Bărbatul, care este cap familiei, să nu trădeze dragostea şi legătura cu soţia, deoarece diavolul şi slujitorii lui nu vor înceta niciodată să-i războiască, pentru a lovi însăşi rădăcina vieţii.

6. Bărbatul „Să trăiască în înţelepciune cu femeia sa, ca fiind făptură mai slabă”, (1Pt. 3,7). Asta înseamnă că înstrăinarea femeii se vindecă prin iubire şi prin delicateţe, nu prin dojană şi mânie.

7. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul femeii se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei.

8. Femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.

9. Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.

10. Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.

11. Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi, ori de la prieteni.

Dacă femeia nu simte tandreţea soţului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea părinţilor, nici a propriilor copii. Atât de mare e taina căsătoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afectivităţii soţului nu poate fi umplut nici măcar de dragostea propriilor copii!

Așadar, cea mai mare responsabilitate pentru orice rău care intervine în căsătorie o au bărbaţii, deoarece nu îşi manifestă dragostea faţă de soţiile lor. Iubesc femeile, dar, din nefericire, nu pe ale lor. Aceasta este rădăcina răutăţii. Atunci apar gelozia şi bănuiala.

(Extras din cartea „Mărturie athonită în România” de Arhimandritul Efrem, Egumenul Mănăstirii Vatoped, publicată de Sfânta Mănăstire Vatoped în 2004)

Sursa: stiripentruviata.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *