Cine este părintele Arsenie Praja, pustnicul din Apuseni care a căpătat supranumele „doctorul fără de arginţi“



Mănăstirea Poşaga, locul unde a slujit Arsenie Praja timp de patru ani în perioada 1950 - 1954

Mănăstirea Poşaga din Munţii Apuseni a fost în perioada anilor 1950 casa unui călugăr foarte apreciat de locuitorii din zonă, despre care se spunea că are puteri tămăduitoare ale unor boli. Părintele Arsenie Praja, era cunoscut şi ca ”pustnicul din Apuseni” sau ”doctorul fără de arginţi” al oamenilor simpli, scrie adevarul.ro.

Părintele Arsenie Praja s-a născut în anul 1911, în satul „Cheia Râmeţului”. Se trăgea dintr-o familie de stare mijlocie. La 19 ani a plecat din sat şi a vizitat câteva mănăstiri. Întâlnirile pe care le-a avut cu părinţii din mănăstirile vizitate l-au schimbat total, a început să trăiască o viaţa de călugăr, dispreţuind lumea cu toate plăcerile şi ispitele ei. De atunci nu a mai pus în gura sa niciodată carne, brânzeturi sau ouă. Călugărul a locuit în perioada anilor 1940 la Mănăstirea Râmeţ.

Părintele Arsenie Praja

Părintele Arsenie Praja

«Părintele Arsenie se afla sub umbrirea Duhului Sfânt. La uşa sa băteau credincioşii şi uneori şi „domnii” stăpâniţi de necazuri pentru a-i cere sfatul şi rugăciunea şi se întorceau la casele lor liniştiţi şi îmbărbătaţi. Era căutat de credincioşii din Munţii Apuseni; toţi căutau să-l întâlnească pe „pustnicul” de la care aşteptau alinare, mângâiere, dezlegarea anumitor boli şi păcate, sau să audă sfaturi în legătură cu necazul fiecăruia, precum şi îndrumări pentru viitor. Părintele era plin de bunătate faţă de toată lumea. Pentru fiecare era „un doctor fără de arginţi”, pentru că nu primea nimic de la nimeni. Era în tot momentul gata să ajute pe oricine slujind lui Dumnezeu şi oamenilor, cu timp şi fără timp. Aceste calităţi care-l împodobeau pe acest om minunat au făcut ca el să devină Părinte încă de pe vremea când nu era nici preot nici măcar monah», astfel îl descrie Nicodim Dimulescu în cartea ”Părintele Arsenie Praja pustnicul”, cel care a stat de la vârsta de 13 ani pe lângă acesta.

Călugărul este descris ca un om foarte simplu îmbrăcat: purta un palton rupt la poale, legat cu o sfoară de cânepă, iar pantalonii îi erau zdrenţuiţi. Îmbrăcămintea era stropită cu var, mortar, vopsele, fiind priceput în multe meserii. Umbla desculţ tot timpul, hrănindu-se doar cu zarzavaturi şi fructe. Nu a fost văzut niciodată stând în pat, decât când era bolnav. Era un călugăr cu un duh aparte, căci simpla lui prezenţă radia ceva ce-i aducea o fericire nemaiîntâlnită. La slujbă stătea smerit întotdeauna într-un colţ mai întunecos din pronaos. În Altar nu a intrat decât când a fost hirotonit preot în anul 1955, când a fost chemat să slujească. Se ruga plângând şi oricâte ascultări avea, niciodată nu lipsea de la slujbele din mănăstire.

După o perioadă de câţiva ani petrecuţi în mănăstire, călugărul Arsenie Praja a primit binecuvântarea stareţului şi a duhovnicului său de a se retrage „la linişte”, în pădure. unde se adăpostea în colibe pe care şi le făcea singur. Nu avea pătură, rogojină şi nici pat de scândură. Dormea pe frunze sau direct pe pământ ori piatră. Tot ce avea era desaga cu cărţi de care nu se despărţea. Nu dădea nicio importanţă hranei. Toată viaţa a mâncat numai atât cât îi trebuia să trăiască. Părintele Arsenie nu a fost dat la şcoală, după cum mărturisea: „eu nu am nici o clasă”, dar de citit citea foarte mult atât în litere chirilice, cât şi în latină.

Pustnicul şi securitatea comunistă

”În anul 1950, Părintele Arsenie împreună cu preotul Ghedeon Bunescu merg la mănăstirea Poşaga pentru a o deschide pentru credincioşii din Poşaga de Sus cu satele Belioara şi Segage, care au intrat sub administrarea lor. Aici nu exista locuinţă. Au cumpărat o şură veche pe care au demolat-o şi au construit două chilii. S-a dus vestea în întreaga Ţară a Moţilor că s-a deschis mănăstirea Poşaga, mulţi creştini venind să-l vadă şi să stea de vorbă cu Pustnicul, despre care s-a dus vestea că a venit de la mănăstirea Râmeţ. Se vorbea tot mai mult despre părintele Pustnic că are dar de tămăduire şi că ştie gândul omului. În cei 4 ani cât a stat la Poşaga, tot ce s-a lucrat aici a fost făcut numai de mâna lui”, mai afirmă părintele Nicodim Dimulescu în cartea acestuia.

La Poşaga, cei doi călugări au desfăşurat o activitate misionară bogată. Acest lucru nu a fost pe placul regimului comunist, motiv pentru care au fost arestaţi şi bătuţi de securitatea din Turda şi Cluj. Li s-a intentat un proces care a avut loc la Cluj, dar din lipsă de probe, au fost puşi în libertate. Martori în favoarea acestora au fost credincioşi care mergeau periodic la Mănăstirea din Apuseni. După ce au scăpat din închisoare au revenit la Mănăstirea Râmeţ. La începutul Postului Sfintelor Paşti din 1955 a fost călugărit, devenind părintele Arsenie, apoi hirotonit diacon, apoi preot, primind imediat duhovnicia. Imediat a a început un nou val de prigoană şi teroare comunistă: alungarea călugărilor de la Mănăstirea Râmeţ şi transformarea aşezământului în cabana cu restaurant şi spaţii de cazare. Arsenie Praja a rămas în satul natal, dar a păstrat permanent legătura cu biserica mănăstirii Râmeţ. În 1973 s-a retras la Mănăstirea Crasna unde a murit în acelaşi an. A fost înmormântat în cimitirul acestei mănăstiri.

Sursa: adevarul.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *