Despre invazia OZN-urilor



ozn

Acum a mai scazut putin valul asa numitelor „OZN-uri” si al asa numitilor „extraterestri”.

Dar la inceputul anilor ’90 tema aceasta umpluse de-a dreptul mintile oamenilor. Presa, televiziunea, radioul umplusera mintile oamenilor. Indopasera poporul cu faptele zguduitoare ale intalnirilor cu „reprezentantii lumilor indepartate” si cu „navele lor interplanetare”.

Studiind aceasta problema importanta pentru mantuirea sufletului, a trebuit sa-mi insusesc o multime de carti, reviste si ziare, sa ascult multi oameni care au participat la evenimente extraordinare si… chiar sa iau parte la lucrarile Simpozionului International al Ufologilor de la Talin. Despre toate acestea se poate vorbi mult si bine, se poate chiar si scrie o carte mare.

Insa toate acestea nu sunt atat de importante. Importante sunt concluziile. Iar concluziile sunt laconice. Faptele intalnirilor cu „OZN-uri” si cu „extraterestri”, zborurile pe alte planete impreuna cu ei si asa mai departe – tate acestea sunt poznele diavolilor. Ei i se pot arata omului sub orice infatisare si in orice imbracaminte, ii pot arata tot ceea ce ii trebuie lui si il pot convinge ca acelea ii sunt de folos.

Principalul lor obiectiv este sa castige increderea omului, iar apoi sa puna stapanire pe sufletul lui. Dar, daca omul incepe sa citeasca rugaciunile de aparare Sa invieze Dumnezeu, Psalmii 26, 50 si 90, daca el foloseste apa de la boboteaza, daca preotul ii sfinteste casa, masina si curtea – toate cosmarurile se sfarsesc.

Eu personal niciodata nu m-am intalnit nici cu „OZN-uri”, nici cu vietuitorii lor. Dar, iata, in luna ianuarie a anului 1997, probabil, pentru a le transmite celorlalti informatiile, Domnul mi-a trimis urmatoarea incercare.

Mergeam cu masina mica la Diveevo la manastirea Sanaxar. Pe locurile din spate se aflau trei persoane: locotenentul major la cazaci Oleg impreuna cu doi colegi, iar in fata, langa mine, sedea cazacul sutas Vladimir.

De multe ori mi-a fost dat sa ma conving de faptul ca, daca merg catre un loc sfant si tot drumul spun rugaciuni, ajung usor, repede si cu bine. Daca intretin discutii desarte, atunci neaparat mi se intampla ceva. Ba se sparge o roata, ba se rupe cureaua de ventilatie, ba se opreste masina fara niciun motiv si asa mai departe.

Iata, si de aceasta data, la inceputul drumului ne-am rugat, dar apoi oarecum fara sa ne dam seama am pornit la discutii desarte.

Era seara. La un moment dat, nu departe de manastire, am vazut cum din flacara purpurie a apusului s-a desprins un glob rosu de foc si a pornit inspre noi, marindu-si viteza si schimbandu-si forma. Devenise ca un balon de sticla cu doua deschizaturi.

Toti am inceput sa ne inchinam si sa spunem Sa invieze Dumnezeu si Cel ce locuieste inru ajutorul. Globul si-a incetinit in mod vizibil zborul sau amenintator, apoi s-a oprit, iar apoi a inceput sa mearga inapoi, reducandu-si dimensiunile si, incele din urma, a disparut in fasia rosu-portocalie a apusului.

Totul s-a intamplat atat de repede incat nici nu am apucat nici sa ne speriem.

Continuandu-ne mersul, am facut o alta gresala. In loc sa ne rugam cu ravna, noi am inceput sa discutam cu insufletire despre cele intamplate, lucru pentru care am fost iarasi pedepsiti. Masina noastra, care mergea cu viteza mica (nu mai mult de 40 km / ora), a fost intoarsa „cu spatele in fata”, scoasa de pe sosea si azvarlita in mesteceni. SI am ramas agatati de unul dintre ei.

Totul s-a intamplat, de asemenea, repede. Eu, e adevarat, am reusit sa zic de trei ori „Doamne miluieste-ne!”

Daca nu ar fi existat acest mesteacan salvator mic, de care s-a agatat masina, ne-am fi dat de-a dura in groapa.

-A fost un atac impotriva voastra – ne-a spus staretul schiegumen al manastiri Sanaxar, batiuska Ieronim.

MINUNILE VREMURILOR DIN URMA



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *